Aricel (de suflet V) - Poveste de primavara

По многочисленным просьбам блогочитателей.
Toate poveştile despre Aricel sunt disponibile aici.

Niciodata nu se mai intamplase asa ceva cu Aricel. Niciodata nu mai simtise aceasta dorinta de a canta si de a se veseli fara motiv. Dar acum, cand a venit luna mai, el canta si se veselea zile in sir. Daca cineva il intreba de ce canta si se veseleste, Aricel zambea doar si incepea sa cante si mai tare.
- Canta pentru ca a venit primavara, - zicea Ursulets.
- De asta se veseleste Aricel !, - raspundea Ciocanitoarea.
Iar Aricel a scos din cufar vioara, a chemat doi iepuri si le-a spus:
- Duceti-va si luati tobele voastre de anul trecut si intorceti-va la mine!
Cand iepurii au venit cu tobele pe umar, Aricel le-a ordonat sa mearga in spatele lui, iar el a pornit-o inainte, cantand incet la vioara.
- Unde merge? – a intrebat Primul Iepure.
- Nu stiu, - a raspuns Al Doilea.
- Trebuie sa batem tobele? – l-a intrebat el pe Aricel.
- Nu, inca nu – a raspuns Aricel. – Vedeti doar ca eu cant la vioara!..
Si asa au traversat toata padurea.
La marginea padurii, in fata unui pin inalt, Aricel s-a oprit, si-a ridicat botisorul si, fara a-si lua ochii de la scorbura Veveritei, a inceput sa cante cea mai gingasa melodie pe care o stia. Cantecelul se numea «Tantarelul trist». «Pi-pi-pi-pi-i !.. » – canta vioara. Aricel inchidea ochii – atat se simtea de bine si de trist.
- De ce ne-am oprit aici? – a intrebat Primul Iepure.
- Oare chiar nu intselegeti? – s-a mirat Aricel – aici traieste Steluta Roscata!
- Sa batem tobele?
- Ashteptati – a soptit Aricel – Am sa va spun cand...
Si din nou a incis ochii cantand «Tantarelul trist». Veverita statea in scorbura si stia ca Aricel e sub pin, canta «Tantarelul trist» si o numeste Steluta Roscata.
Si ea dorea sa asculte cat mai mult timp vioara, de aceea nu iesea din scorbura.
Aricel a cantat ziua intreaga, de dimineata pana seara, iar cand a obosit, le-a facut un semn iepurilor si acestea au batut incet tobele, pentru ca Veverita sa stie ca Aricel inca e jos si asteapta cand o sa iasa ea.

(am tradus din Serghei Kozlov)

Aricel (de suflet IV) - Pasari curate

По многочисленным просьбам блогочитателей.
Toate poveştile despre Aricel sunt disponibile aici.

Cel mai mult Aricel iubea anume aceste zile, cele mai adevarate zile de primavara! Nu mai ramasese nici o insulitsa de zapada in padure, noaptea pe cer rasuna tunetul si, desi nu fulgera, pana dimineataa turna ca din galeata.
«Padurea se spala! – gandea Aricel - se spala bradutii, ciuturele si tufele. Pasarile zboara dinspre sud si ploaia le spala si lor penele!».
Si in fiecare dimineata el iesea pe mansarda si astepta pasarile curate si spalate.
- Inca n-au ajuns! – spunea Veverita.
- Car-r-r ! Le este gr-r-reu in dr-r-rum! – crocanea Cioara.
Iar Aricel mirosea aerul si zicea :
- Oricum miroase a pasari curate!
Ciocanitoarea incepea sa-si curatse penele in varful celui mai inalt pin.
“Si eu trebuie sa fiu curata! – gandea ea. – Pentru ca ele vor veni si-mi vor spune: de ce esti atat de prafuita, Ciocanitoareo?”
Iepurele statea sub o tufa si isi spala urechile.
- Ia o ghinda de brad! – striga Aricel. – Cu ghinda de brad se spala mai bine!
- Si cu ce propuneti sa-mi spal coarnele? – a intrebat Cerbul, iesind in poienita din fata casei lui Aricel.
- Cu nisip, - a zis Aricel. – Nimic nu spala mai bine coarnele decat nisipul.
Si Cerbul s-a indreptat inspre mal, s-a culcat la marginea apei si l-a rugat pe Vulpoi, care se spala de purici in rau, sa-i curete coarnele.
- Pentru ca nu e frumos, - a mormait Cerbul, - o sa vina pasarile, iar eu am coarnele murdare...
- Imediat! – a spus Vulpoiul.
El era smecher si stia cum trebuie sa se spele. Statea pana la gat in apa rece ca gheata si tinea in mana ridicata un smoc de iarba de anul trecut. Puricii au inghetsat in apa si acuma se tarau pe laba catre smocul de iarba. Iar cand s-au tarat toti, Vulpoiul a aruncat iarba in apa si ea a fost dusa de curent.
- Gata – a spus Vulpoiul, iesind pe mal. – Unde va sunt coarnele? Cerbul a aplecat capul, iar Vulpoiul a inceput sa le frece cu nisip.
- Vrei sa straluceasca? – a intrebat el.
- Nu, - a raspuns Aricel. – Coarnele lucioase nu sunt frumoase. Ele trebuie sa fie... cetoase.
- Adica sa nu straluceasca? – a precizat Vulpoiul.
- Sa nu straluceasca, - a spus Aricel.
Cerbul fornaia de placere – atat ii era de bine.
Si Ciocanitoarea terminase sa-si spele penele si era curata si tanara.
Iepurele si-a spalat urechile si acuma isi spala codita.
Iar Aricel deja de mult timp si-a sters cu basmaluta fiecare ac si era atat de curat, incat nici cea mai curata pasare nu putea sa-i spuna ca e mai curata decat el!

(am tradus din Serghei Kozlov)

Aricel (de suflet III) - Dezghetul in padure

***
Chiar daca la noi abia se apropie iarna, in padurea lui Aricel vine primavara

- vezi anterioarele povesti cu broscuta si elefantul.-

Vai, cat de cald si de placut era acel dezghet !.. Mai zburau cativa fulgi, dar in padure mirosea a primavara. Aricel statea pe mansarda casei sale, mirosea aerul si zambea.
“Incredibil, - gandea el, - chiar ieri in padure trosneau copacii si Mos Craciun, suparat, scartaia cu ciubotele sale pe sub ferestre. Iar astazi ia-l de unde nu-i! Unde-i Mosul?”
Si Aricel a inceput sa analizeze cam unde s-a ascuns Mos Craciun.
«Daca s-a urcat in varful pinului, - gandea Aricel, - atunci undeva sub pin trebuie sa-i fi ramas ciubotele celea mari. Nici macar Ursulet nu poate sa se catere in pin incaltat in ciubote!
Daca s-a bagat sub gheata, - isi continua gandul Aricel, - undeva pe rau trebuie neaparat sa fi ramas o copca, iar din ea trebuie sa iasa aburi. Pentru ca Mos Craciun sta la fund in ciubote si rasufla.
Iar daca a plecat de tot din padure, ii voi vedea neaparat urmele ! »
Aricel si-a luat schiurile si a luat-o la fuga printre copaci. Sub brazi insa nu era nici o pereche de ciubote, pe rau nu era nici o copca si nicaieri nu se vedeau urme.
- Mos Craciun ! – a strigat Aricel. – Raspunde-e-e-e!…
Dar era liniste. Numai fulgii mai roiau in jur, si undeva departe-departe se auzea Ciocanitoarea.
Aricel s-a oprit, si-a acoperit ochii imaginandu-si frumoasa Ciocanitoare cu pene rosii shi ciocul lung. Ciocanitoarea era in varful pinului si din cand in cand isi lasa capul pe spate, mijindu-si ochii si, de parca ar fi suparata, se apuca de bocanit cu nasul : « poc ! ». Scoarta copacului crapa si, fosnind usor, cadea pe zapada...
“Probabil Ciocanitoarea stie unde e Mos Craciun, - gandea Aricel. – Ea sta sus de tot si vede totul!”.
Si Aricel a fugit la Ciocanitoare.
- Ciocanitoareo ! – de departe o striga Aricel. – Nu l-ai vazut pe Mos Craciun ?
- Poc-poc ! – a spus Ciocanitoarea. – A plecat!
- Dar unde-i sunt urmele?
Ciocanitoarea si-a aplecat ciocul catre Aricel si, mijindu-se, i-a spus:
- A plecat fara urme!
- Cum asa? – s-a mirat Aricel.
- Foarte simplu! A venit un nor si s-a lasat jos de tot. Mos Craciun a aruncat la inceput ciubotele pe el, iar apoi s-a urcat singur si a zburat…
- Incotro?
- Pe muntele ‘Ncotrescu! Poc-poc! – a zis Ciocanitoarea.
Si Aricel, linistit, s-a pornit spre casa, iar pe drum si-a imaginat muntele ‘Ncotrescu acoperit de zapada, pe care acuma probabil se plimba Mos Craciun scartaind din ciubotele sale mari.

(am tradus din Serghei Kozlov)

Aricel (de suflet II) - Bunul Elefant

- Uite ca ai venit ! – a spus Ursulet, dupa ce s-a trezit shi l-a vazut pe mansarda pe Aricel.
- Еu.
- Si unde ai fost?
- N-am fost la tine de foarte mult timp – a spus Aricel.
- Cand dispari, trebuie sa-ti anunti din timp prietenii.

In februarie gerul era atat de aspru, incat Aricel facea focul in soba zi shi noapte, iar dimineatsa tot nu putea sa se ridice din pat – atat de frig era in casa.
“Ce fel de pedeapsa mai e si asta? – mormaia Aricel, bagandu-si labutsele in ciubotsele shi coborand din pat. – Inca o saptamana sa mai tsina gerul acesta si eu voi ramane fara lemne !”
El s-a indreptat catre gura sobei, a dat la o parte capacul shi a aprins focul.
Focul a inceput sa sara vesel, iar Aricel s-a apucat sa-si analizeze situatia.
“Zapada in padure acuma e multa de tot ! – gandea el. – shi totsi brazii subtsiri sunt acoperitsi. Iar unul gros n-am sa pot taia singur… Ar fi bine sa vina Ursulet in vizita: shi toporul lui e mai ascutit, shi ferestrau are, shi saniutsa speciala de carat lemne… Uite, daca ar veni cu Magarush shi ar spune : «Aricel, tsi s-au terminat lemnele probabil ! Hai sa taiem altele ». Eu i-as servi cu ceai shi totsi trei ne-am duce in padure, shi atunci eu niciodata n-as ingheta. Iar acum… Ursulet probabil doarme adanc shi a uitat cu totul de mine…”
Lui Aricel i s-a facut foarte trist, a mai aruncat doua betse pe foc shi, deja fara sa gandeasca la ceva, pur si simplu s-a pus sa priveasca flacarile.
Cuptorul s-a incins si in casa s-a facut atat de cald, incat nici Aricel nu mai credea de acuma ca lemnele ar putea sa se termine shi el va inghetsa. Shi, fara sa-shi da seama, a inceput sa vizeze...
« Uite, visa Aricel, se vor termina lemnele si va fi frig de tot, shi eu voi incepe sa inghets... Despre asta va afla Elefantul de la gradina zoologica. El se va preface adormit, iar cand paznicii vor pleca, va veni repede in padure, va gasi casutsa mea, isi va baga trompa prin horn si imi va respira cald. Iar eu voi spune : «Multumesc, Elefantule. Imi este foarte cald. Acuma du-te shi-l incalzeste pe Ursulet – si la el probabil s-au terminat lemnele... » Shi Elefantul va fugi in fiecare noapte din gradina zoologica ca sa sufle in hornul meu, al lui Ursulets shi al lui Magarush – shi noi n-o sa inghetsam ?..»
Iar crivatsul devenea din ce in ce mai puternic. Shi, intr-adevar, in curand s-au terminat lemnele lui Aricel. El a infierbantat foarte bine soba pentru ultima oara, a pus toate plapumele pe pat, iar deasupra - blanitsa shi ciubotselele. Dupa care s-a strecurat sub acest munte shi a inceput sa ashtepte.
De la inceput ii era fierbinte, iar pe urma, cand focul s-a stins, i s-a facut frig. Si cu fiecare ora care trecea i se facea tot mai rece si mai rece.
« S-s-sa v-v-v-vina m-m-mai r-r-r-rep-pede El-l-l-efant-t-tul !.. » – shoptea Aricel, strangandu-se ghem sub plapume. Dintsii lui tremurau atat de tare, incat nu mai nimereau unul peste altul. Iar Elefantul tot nu venea... - El-l-l-efant-t-tule ! chema Aricel.
- Eu in-n-nghets... V-vin-n-n-o, t-t-te r-r-rog, El-l-lefant-tule !
Aricel l-a asteptat pe Elefant trei zile shi doua nopti.
Iar in a treia noapte i s-a facut atat de cald, incat a aruncat de pe el blanitsa shi ciubotselele.
In padure au venit dezghetsurile. Iar Aricel credea ca Еlefantul merge printre arbori shi-i sufla in hornul casei.

(am tradus din Serghei Kozlov)

Aricel (de suflet I)

- Ai ascultat vreodata linistea, Aricel ?
- Am ascultat.
- Si?
- Nimic deosebit. Liniste.
- Iar mie imi place cand in liniste ceva tresare.
- Da-mi un exemplu, - a cerut Aricel.
- Pai, de exemplu, tunetul, - a raspuns Ursulet.


In varful muntelui statea o casa – cu horn shi cu mansarda, cu bats pentru cocos, cu grajd pentru vaca, cu cushca pentru catsel shi cu portsi nou impletite.
Seara din horn a pornit fumul, bunica a ieshit in mansarda, pe soba s-a urcat motanul, cocosul s-a catarat pe bats, vaca a inceput sa rumege fan in grajd, catselul s-a ashezat in fatsa cushtii si totsi impreuna s-au pus sa ashtepte noaptea.
Iar cand noaptea a venit, de sub tufa de maciesh a ieshit o mica broscutsa. Ea a vazut un clopotsel albastru, l-a rupt shi a fugit in curte.
Deasupra curtsii s-a ridicat un dingat albastru.
- Cine suna? – a intrebat bunica – Tu, motane? Tu, cocosule ? Tu, vaca ?
Iar broscutsa alerga shi alerga, iar dingatul se ridica tot mai sus shi mai sus, shi in curand s-a ashternut nu numai de asupra casei, dar shi a intregului sat.
- Cine e, al cui e acest dingat ? – intrebau oamenii.
Shi au ieshit cu totsii afara, shi au inceput sa se uite la cerul instelat ascultand dingatul albastru.
- Stelele canta, - a zis un baietsel.
- Nu, vantul, - a spus o fetitsa.
- Asta doar linistea suna, - a zis un bunic surd.
Iar broscutsa alerga neobosita si dingatul albastru se ridicase deja atat de sus, incat il asculta deja lumea intreaga.
- De ce suni? – a intrebat-o pe broscutsa greierasul.
- Nu eu sun, - a raspuns broscutsa. – Asta clopotelul albastru suna.
- Da’ de ce suni ? – nu ceda greierasul.
- Cum adica de ce ? – s-a uimit broscutsa. – Pai n-o sa stea totsi pe soba shi o sa mestece fan. Cineva macar trebuie sa sune din clopotsel.

(am tradus din Serghei Kozlov)