joi, 9 aprilie 2009

Despre opoziţie

(în stilul lui Zadornov)

Opoziţia nu trebuie să fie cei care sunt contra, ci cei care au o poziţie!
Opoziţia noastră nu are o poziţie.
În latină, unul dintre prefixele pentru "fără" este "dis-": dispreţ (fără preţuire, apreciere), discordie (fără inimă), disrespect (în engleză - fără respect).
Aşa că opoziţia noastră a fost într-o continuă dispoziţie pe toată perioada electorală.
Până la urmă, din cauza dispoziţiei opoziţiei nu am avut alegeri parlamentare, ci parlamentabile.

Avantajul беспределului

Atât de confuz ca acuma nu am fost niciodată. Toţi caută vinovatul. Internetul e plin de zvonuri, speculaţii, învinuiri, îndreptăţiri. Nu mai înţelegi nimic.
La Moldova 1 situaţia este cu mult mai clară. Domnul Preşedinte vorbeşte rar şi cu fler de înţelepciune, la mintea buneilor care au ieşit şi ei în stradă să protesteze împotriva "tineretului celuianuia care ş-o îeşît din minţi".
Ştirea pe care am aşteptat-o cu nerăbdare toată ziua de luni, că PCRM are doar 60 de mandate în viitorul Parlament, nu mă mai bucură. Pentru că acum nu mai are sens. Opoziţia (ce cuvânt urât pentru mulţi moldoveni) nu mai are nici o şansă la alegerile repetate, la cum s-au prezentat evenimentele în media şi mai ales la Mesager. Aseară, pentru prima dată într-un an de zile, îmi era ruşine că am şi eu o emisiune la Moldova 1.
Şi totul din cauza unor derbedei, cretini, bandiţi, golani, haimanale, vagabonzi, uliţari, gopnici, criminali şi studenţi afumaţi care au făcut ceea ce au făcut şi din cauza altora care i-au lăsat să facă.
Lovitură de stat ziceţi? Pe naiba! Cine a făcut lovitura? Cei trei crai care se sfădeau între ei înainte de alegeri de pârâiau dezbaterile electorale, sau poate Filip Teodorescu cu curtenii săi de la Ambasadă. Şi dacă au făcut tentativă, de ce nu le-a reuşit? S-a opus cineva? Fiţi serioşi.
Ceea ce au făcut derbedeii, cretinii, bandiţii, golanii, haimanalele, vagabonzii, uliţarii, gopnicii, criminalii şi studenţii afumaţi, oricât de trist nu sună acum, este împotriva poporului şi în avantajul PCRM. Clar de la o poştă. Acuma numai să încerce opoziţia să nu ridice mandatele...
Unicul avantaj pe care îl pot vedea acum este că poate mai aude lumea de Moldova şi ne dă voturi la Eurovision. Slabă alinare.

miercuri, 8 aprilie 2009

Frumos!

Ţara asta e ca un ştiubei din care albinile muncitoare au plecat să culeagă miere şi în care au rămas doar soldaţii, trântorii şi regina.

Da. Comuniştii au câştigat alegerile cu un avantaj neaşteptat.
Nu. Nu mă simt vinovat pentru asta.
Da. Opoziţia a fost slabă în campania electorală, iar comuniştii au fost buni, dar neoneşti. Igor Boţan a explicat absolut clar, chiar în noaptea de după scrutin, chiar la Moldova 1, cum au utilizat comuniştii toate resursele mediatice de care dispun.
Da. Tinerii s-au revoltat. Sunt sigur că mulţi dintre ei aveau de mult timp visul erotic de a sparge unul dintre geamurile lucitoare ale Preşedinţiei. Dar gloata revoltată, huliganii şi derbedeii au făcut mai mult decât atît. Şi asta nu este bine.
Da. Comuniştii au pus totul pe seama opoziţiei, ţapul ispăşitor care se zbate să demonstreze că nu are nimic în comun cu huliganii şi derbedeii care aruncă bolovani în oameni.
Da. Poliţia a scăpat de sub control situaţia, iar conducătorii de stat se comportă ca nişte copii cărora li s-au furat cele mai frumoase jucării, dar care ştiu că vine tata acasă şi vă arată el vouă.

Estetica revoltei

Din păcate, studenţii noştri încă nu îşi dau seama că protestul lor nu trebuie să se limiteze la răzbunarea împotriva unui sistem corupt. Protestul este oportun, dar el trebuie să comporte o încărcătură civilizatoare, nu destructivă.
Este ceea ce s-ar putea numi pretenţios "estetica revoltei". Dar e anume conceptul care ar putea accentua că studentul nu e doar consumator de cârnaţ şi de politică. Studentul din secolul XXI trebuie să fie postmaterialist.
Un materialist protestează de obicei împotriva creşterii preţurilor, pe când un postmaterialist luptă pentru protejarea libertăţii de opinie. Nu mă refer la întreaga societate, saturată de consumatori, încerc să mă orientez după natura publicului meu - studenţii, pe care îi consider instruiţi, informaţi şi postmodernişti pentru a fi şi postmaterialişti.
De aceea le zic studenţilor să protesteze altfel. Să protesteze frumos, pentru a se detaşa de cei pentru care sensul ieşirii în stradă este de a mai da la bot cuiva.
Dacă am ieşit în stradă să protestăm - să o facem cu suflet şi cu minte. Trebuie să vedem cum s-a întrupat protestul în alte ţări, unde au existat guvernanţi dezagreaţi şi frustrări similare cu ale noastre. Studenţii moldoveni încă nu realizează cât de frumos poate fi protestul, câtă plăcere se poate primi doar de la dorinţa de a refuza prostia.

Mai '68
"De-acum înainte trebuie scris pe ziduri: spontaneitate: creativitate" (perete, Paris)


In mai '68 nişte studenţi de la Sorbonna au scris pe un perete "Puterea se află în stradă". Era unul dintre primii pereţi ai unei noi ere. O eră în care protestul produce plăcere prin sine. Acei francezi, tineri mari necunoscuţi, inspiraţi de un enigmatic evreu neamţ Dany Cohn-Bendit, au umplut pereţii Parisului cu mesaje de protest. Ei nu au avut nici un manifest scris, pentru că "singurul remediu este de a ne aventura în vid, fără program, fără obiectiv, pentru că dacă avem un program suntem posedaţi". Guvernanţii mânuiau prea bine aceste instrumente de negociere, aşa că studenţii francezi au refuzat sa le folosească. "Programul" revoltei din '68 a rămas doar scris pe pereţi - "Dedesubtul pavajului este plaja. Imaginaţia ia puterea. Cultura va însemna descoperirea de către fiecare a puterii de a-şi impune lumii propria subiectivitate, de a da corp propriilor vise".
Refuzul puterii statale, a culturii de consum, exaltarea creativităţii, a individualităţii, acesta era mesajul acelei izbucniri precoce la limita protestului politic. A fost mai degrabă un protest civilizaţional care s-a închistat pentru a se revărsa în locuri dintre cele mai neaşteptate.

Disidenţa şi contracultura
"Nu fi o altă cărămidă în zid" (Pink Floyd)


Din 1927, când a avut loc ultima demonstraţie troţkistă, Moscova nu a cunoscut ce înseamnă miting până în 1965. La 5 decembrie 1965, pentru prima dată disidenţii sovietici au ieşit în scuarul Puşkin pentru a protesta împotriva arestării scriitorilor Sineavski şi Danieli. Doar 200 de oameni au participat la acel moment cu adevărat istoric, dar asta însemna deja schimbare de mentalitate.
De fapt primii disidenţi din URSS pe bună dreptate pot fi consideraţi "stiloşii", tineri ai anilor '60 care dansau boogie-boogie şi purtau cămăşi lungi colorate cu palmieri ciudaţi şi maimuţe desenate pe ele. Ei au fost primii care au refuzat deschis stilul de viaţă sovietic, au cultivat o modă a libertăţii. Era o disidenţă nevinovată, frumoasă ca tot ce este curat, cu care se putea lupta greu.
Adevăraţii disidenţi erau însă intelectualii publicând cărţi şi reviste SAMIZDAT (într-o traducere lejeră - "singur scriu, singur tipăresc, singur împart, singur stau pentru asta"). Aceştia au preluat multe dintre practicile tinerilor, înrolând în cercurile lor pe cei mai răsăriţi dintre aceştia.
Protestul antisovietic se exprima astfel pe două fronturi –
contracultura, tineri non-formali, de obicei hippie, cu plete lungi şi genţi înflorate (floarea fiind simbolul lor de la Revoluţia de Flori care a dat naştere curentului), culcându-se pe iarbă şi cântând;
şi disidenţa, intelectualitatea care edita revistele "Cronica evenimentelor prezente", "Vece" sau "Poiski", le transmitea din mână în mână, apoi glumea uşor despre asta - "-Alo, ai gustat turta pe care ţi-a dat-o nevastă-mea ieri? -Da! -Şi soţia ta? -Şi ea! -Apoi transmite-o lui Mişa, că şi el vrea sa guste!", ca până la urma să ajungă la răcoare.
Importantă însa era mişcarea! Era o mişcare frumoasă, pentru că sfida reguli urâte. Era o mişcare care a educat în mulţi tineri ai acelui timp o cultură a protestului, bazată pe non-violenţă, respectul celor din jur, dar, şi mai important, pe respectul faţă de sine. Energia protestului civilizaţional din occident se revărsa şi în spaţiul sovietic, unde protestul avea un duşman definit - ideologia şi practica comunistă.

OTPOR!
"Noi am pornit de la zero!" (OTPOR!, Iugoslavia)


După anii '90, după instaurarea regimurilor neo-dictatoriale, acelaşi protest, în ce a păstrat el mai impresionant şi frumos, a izbucnit în Europa de Est. Sârbii au fost extraordinari.
OTPOR! este mişcarea studenţească care l-a dat jos pe Miloşevici. Cu sau fără ajutorul americanilor - asta e o altă temă de discuţie. Important este să se ştie cum s-a manifestat această revoltă victorioasă.
Mişcarea s-a născut într-o dimineaţă, când pe un zid din Belgrad se putea vedea scris cu vopsea proaspătă "Otpor do pobede". Puţini sunt membrii OTPOR!-ului care mai ţin minte acel octombrie al anului 1998, când câţiva studenţi de la litere, drept şi electronică au constituit mişcarea. Peste un an OTPOR! număra patru mii de membri. În 2000 au fost peste o sută de mii. OTPOR! nu avea lider, nu avea statut sau orice alt asemenea document de identitate. Mişcarea se coagulase în jurul simbolurilor, a sloganelor inspirate care umpluseră pereţii Belgradului. Mişcarea fascina prin frumuseţea ei.
A pornit de la acel "Rezistenţă până la victorie", pentru a crea tot mai multe si mai multe slogane caustice - în decembrie 1999 toţi pereţii urau "Un nou an de rezistenţă fericit", iar prin septembrie se putea deja citi "Gotov je" (Miloşevici este gata - fript sau copt). Prevenind parcă politicienii, OTPOR! scria "Noi ţinem ochii pe voi", iar către dictator se adresau şi mai direct "Miloşevici - sinucide-te! Salvează Serbia!". Când, în data de 5 octombrie 2000, un buldozer a spart uşa Companiei de Stat de Radio şi Televiziune, mijlocul principal de propagandă a lui Miloşevici, OTPOR! avea deja pregătite pancarte cu lozinca "În fiecare din voi doarme câte un buldozer!". Şi toate pentru ceea ce spunea un alt slogan - "Noi iubim Serbia!".
Când studenţii OTPOR! au ieşit în piaţă, ei au citit poliţiştilor din Dostoievski. Când au fost alungaţi de acolo - ei s-au aşezat jos. Când au fost bătuţi - s-au dispersat în grupuri mai mici, s-au oprit în faţa semafoarelor de la pasajele pentru pietoni, au aşteptat culoarea verde, apoi au ieşit pe "zebre" pentru a cânta şi a dansa nebuneşte până nu se reaprindea roşu. Apoi iarăşi aşteptau culoarea verde. Şi iarăşi dansau infernal pe carosabil.
De la 19.30 până la 20.00 Belgradul răsuna de polonice şi cratiţe, fluiere şi claxoane - lumea protesta la balcoane împotriva Ştirilor Oficiale de la postul de stat de televiziune. În anumite zile liniile telefonice ale instituţiilor de stat erau asaltate de sute de protestatari - lucrul autorităţilor devenea insuportabil.
Maşini cu studenţi creau artificial pene de circulaţie, ca protestatarii să poată trece. Oamenii aprindeau şi stingeau luminile din case, aruncau confeti atunci când trecea mitingul pe lângă ei. Iar în faţa coloanei mergeau trei tractoare cu steaguri sârbeşti.
Într-o seară la un post de televiziune protestatarii au fost învinuiţi că nu creează nimic, că doar distrug. A doua zi dimineaţa în faţa Parlamentului studenţii construiau un perete din cărămizi pe care mai târziu au scris "Mi ne ruşimo - mi gradimo!", adică "Noi nu distrugem - noi zidim!".
Pumnul OTPOR! va rămâne în inimile multora simbolul luptei pentru libertate în Serbia. Studenţii sârbi au realizat ceea ce, indirect, ni s-a spus încă în 1998 - protestul frumos.

Ca şi concluzie
Din păcate, studenţii din Moldova încă nu au prins mesajul din '68, nu cunosc moştenirea disidenţei ruseşti şi n-au învăţat lecţia sârbă.
În loc să arunce cu pietre în oameni, ar face mai bine să strângă abecedare, manuale de citire, de limbă română şi de istorie şi să le care munte celor care au nevoie de ele - celor care conduc ţara asta. Să danseze Ciuleandra în jurul Guvernului. Să joace fotbal cu o minge roşie în Parcul Puşkin.
Şi nu mă mai întrebaţi de eficienţa protestelor frumoase -
OTPOR! l-a dat jos pe Miloşevici,
OTPOR! iubeşte Serbia!

vineri, 3 aprilie 2009

Pe cine votez?

Nu votez pe nimeni. Şi nu pentru că n-am din cine alege, sau sunt nevoit să aleg din mai multe rele şi n-aleg pe nimeni, sau pentru că n-aş vrea să votez. Acum vreau mai mult ca oricând să merg la vot, să iau buletinul cela şi să trântesc o ştampilă ca să mă audă toată secţia ceea de votare.
Dar nu merg la alegeri duminică. Şi nu pentru că am chestii mai importante de făcut, de exemplu de jucat CUC, sau pentru că nu pot merge (deja pot, deşi cam şchiopătat).
Nu merg la alegeri dintr-un motiv prozaic şi banal.
De vreo trei zile nu-mi mai găsesc buletinul de identitate.
Am citit, privit, văzut în campania asta mult. Dacă aş fi votat, cu siguranţă n-aş fi făcut-o cu capul. Pentru că la mine instrumentul ăsta cu care mi se sugerează să votez, adică capul, se sparge de la ce istorii am auzit. Media, mai ales televiziunea, a devenit o rara curvis. Ce să mai comentez. Toată lumea ştie.
Dar voi, fericiţii cu cartonaşe de plastic, trebuie să mergeţi la vot! Clar.
Votaţi, votaţi din tot sufletul, măcar şi cu o înjurătură în gând.
Cum zicea unul dintre prietenii mei: "Hai la vot, iobanavrot!".
PS. Apropo. Ştiţi de ce sloganul PLDM "Votează fără frică!" conţine o negare (fără)? Pentru că "Votează cu curaj!" ar fi sunat ridicol.
Cam de asta şi Marian Lupu e doar pe locul doi la PCRM. Vă daţi seama cum ar fi sunat sloganul "Голосуй за Воронина!" dacă în locul lui Vladimir Nicolaevici era preşedintele Parlamentului.

Super reportaj

De dimineaţă mi-a ridicat dispoziţia un link dat de posmotrel către un super reportaj de la explozia conductei de gaz. Kino, nu alta:



V prinţipe, nică straşnic. Obîşina cân îi şeava straşnic urlă cânii, da dacă ne-an trezit şî hue da nu urla cânii znacit tăt îi trecător.

joi, 2 aprilie 2009

Slovacia cu braţele închise

Mă ocup de perfectarea vizelor pentru opt echipe de copii din Moldova invitate să participe la Festivalul European Odiseea Minţii din Slovacia. Nu avem Consulat al Slovaciei în Moldova, de aceea vizele se deschid la Kiev sau la Bucureşti. La început ni s-a sugerat să mergem la Bucureşti, pentru că la Kiev e necesară prezenţa fizică a tuturor celor care cer vizele şi pentru că în România s-ar fi putut depune actele în bază de procură. Asta am crezut până astăzi, când, cu toate procurile şi documentele gata am mers la consulatul din Chişinău ca să-mi deschid viza pentru România. Acolo mi-au cerut confirmarea de la Consulatul Slovac din Bucureşti. Când am sunat la Consulatul Slovac, domnu' consul mi-a spus că el de fapt avuse în vedere faptul că eu pot să fiu de unul singur la ridicarea vizei, dar nu şi la depunerea actelor pentru viză. Şi că toţi cei aproape 70 de copii şi profesori trebuie să fie prezenţi la Bucureşti la depunere. Bună treabă. Adică copiii de la Glodeni, Anenii Noi, Călăraşi, Bravicea, Cimişlia trebuie să facă următoarele drumuri pentru a obţine viza slovacă:
a. La Chişinău şi înapoi pentru a depune actele la Consulatul României
b. La Chişinău pentru a lua viza de la Consulatul României şi a se porni înspre Bucureşti (în cazul în care reuşim să programăm luarea vizelor şi plecarea în aceeaşi zi)
c. La Bucureşti şi înapoi pentru a depune actele la Consulatul Slovaciei
d. Înapoi acasă...
Între timp eu va trebui să aştept trei zile la Bucureşti, pentru ca cei din consulat să verifice dacă aceşti copii nu au antecedente penale sau mai ştiu eu ce...

Varianta de mai sus e absolut imposibilă. Copiii mai au şcoală, iar părinţii lor nu ţin banii în sac.
În caz extrem, dacă tot suntem nevoiţi să facem o deplasare colectivă, mai degrabă mergem la Kiev - e şi mai aproape şi nici de viză n-avem nevoie.
Chiar sunt curios să ştiu cui şi cât de des oferă vize cei de la Consulatul Slovaciei din Bucureşti, dacă au aşa condiţii rigide?
Şi cum de Consulatul Belgiei din România poate primi actele pentru viză prin poşta rapidă şi expedia prin poşta rapidă actele înapoi?
E mai unsă cu miere Slovacia decât Belgia?
Şi de ce companiile turistice au dreptul de a depune acte pentru vize din numele clienţilor lor, iar organizaţiile non guvernamentale - nu?

Dreptatea e la fundul mării. N-o caut. Pur şi simplu mă enervez.
A apărut o eroare în acest obiect gadget