marți, 17 noiembrie 2009

Vasile Ernu: Dați-mi trei luni și vă distrug orice mit

(mă simt acum ca eroul lui Camus din ”Ciuma”, care tot încearcă să înceapă un roman și caută prima propoziție pentru a da valoare textului).

Mai în scurt, am fost la lansarea cărții lui Vasile Ernu ”Ultimii eretici ai Imperiului”. Nu știam despre ce e cartea (în afară de faptul că e probabil iarăși despre URSS, ca și primul lui volum), dar am fost intrigat (ca și 70% din sală , urma să aflu mai târziu) de anunțata prezență (de la cel mai înalt nivel) a lui Mark Tkaciuk. Apariție care nu s-a mai materializat.
Dar mai întâi să vă povestesc o mică istorie. Pe drum către Librăria din Centru am avut o experiență (băgați voi epitetul după ce citiți).
Ieșeam din taxi. I-am înmânat șoferului o bancnotă. Era întuneric, dar eram sigur că-i dau 50 de lei. Șoferul mi-a numărat rest 70 de lei, eu i-am luat nesigur. Am coborât din mașină și am întrebat-o pe Vera, care ieșise înaintea mea, ce bancnotă îi dădusem de fapt. Mi-a zis că era totuși una de 50. Am ajuns mașina din urmă, că era blocată într-un ambuteiaj, am bătut la fereastră și șoferul mi-a deschis speriat.
- Mi-ați dat rest ca dintr-o sută, iar eu nu v-am dat decât cinzeci. Luați vă rog banii înapoi.
Și aici a urmat un răspuns de o sută de bile... Șoferul s-a uitat pierdut la mine și a spus răspicat:
- Îmi cer scuze!
Anume așa, ”scuze”, nu ”mulțumesc”. Iată ăsta da șofer, iată asta da înțelegere a situației.
Apoi am fost la lansare. Multă lume, multă tare. Mai mult chiar decât la Erudit Cafe. N-am cu ce compara, că nu prea am mai fost pe la evenimente echivalente, dar am înțeles de la alții că trucul cu Mark Tkaciuk a ridicat numărul celor prezenți la pătrat.

Da, anunțata prezență a lui Tkaciuk a fost un truc. Ernu a și explicat că acest Mark Tkaciuk nu este decât un mit, iar lipsa lui înseamnă distrugerea acestui mit. Astfel Vasile Ernu a distrus un mit. El a spus că Mark Tkaciuk ”nu există”, dar nu a mers mai departe, ca Pelevin în ”Generation P”, să demonstreze cine și cum l-a creat. S-a limitat doar la a ne comunica că Tkaciuk este rodul propriilor noastre acțiuni (la un moment dat a și făcut o paralelă voalată cu Stalin, la care cică contemporanii au pus mâna, în sensul că au contribuit).

Distrugerea lui Tkaciuk a fost doar un exemplu. Bravada lui Vasile a continuat, el provocând publicul la a-i da un mit pe care să-l distrugă în trei luni. Nimeni nu s-a oferit. Doar după lansare am auzit două doamne discutând că ar fi bine să-i propună scriitorului să distrugă ”mitul Ernu”. Iată ăsta da sofism.

Apropo de sofisme. Unicul din sală care, în afară de Ernu, citise cartea ”Ultimii eretici ai Imperiului” înainte de lansare a fost Vladimir Beșleaga. Da, da, anume Vladimir Beșleaga - Zbor Frânt (spre rușinea mea, nu știu nici până astăzi despre ce-i acest ”Zbor Frânt”, dar în capul meu s-a așezat bine această combinație de cuvinte, la fel ca ”Nepal - Katmandu” sau ”ADN - Acid Dezoxiribonucleic”, despre care am la fel de multă închipuire ca și despre Beșleaga și opera lui). Și anume pe Vladimir Beșleaga mi-a fost cel mai interesant să-l ascult. Bătrânelul are încă coaie. Anume el a deschis ochii (motănașilor) publicului asupra subiectului central al cărții, un fel de scanare a clash-ului civilizațiilor (sau al etapelor de evoluție, involuție, stagnare etc.) manifestată printr-o comparație între comunism și capitalism din care nu înțelegi altceva că ele totuna îs una și aceeași. Iată și unul dintre sofismele de care, din câte am înțeles de la Beșleaga, abundă cartea. Criticul a numit aceste sofisme ”periculoase”, iar pe (Ernu) eroul cărții - ”țâcnit”. La sfârșit, Beșleaga nu s-a rușinat să-l mustreze pe autor de nerespectarea unor ”moldovenisme” (așa le-a numit), în speță a faptului că masculul albinii se numește ”trântor”, nu ”bondar”.

Momentul culminant al serii a fost atunci când Beșleaga, comentând coperta cărții, a spus că Lenin și Isus Cristos îl duc la școală pe... Ceburașka. Mai aveți nevoie de comentarii?

După monologul lui Beșleaga, Vasile Ernu a primit cartea pe care a citit-o și a umplut-o cu sublinieri sârguincioase vestitul scriitor. Preluând microfonul, Ernu a evocat scopul pe care și l-a pus întru scrierea acestei căți - de a ne lămuri din ce lume am ieșit și în ce lume am intrat. Îndrăzneț. Apoi a explicat de ce a scris-o în stil epistolar, (aproape) ca Apostolul Pavel. Explicația a fost convingătoare.

Ernu a promis că nu se oprește aici. Din câte am înțeles de la el, pentru că îi este greu să scrie literatură despre prezent (”încă nu s-a sedimentat”), următoarea lui carte va fi o antiutopie. Și este probabil să scrie ceva și despre Republica Moldova, temă care îl pasionează în ultimul timp.

Firește, am cumpărat cartea. Cel mai mult m-a motivat remarca lui Beșleaga, care a spus că ”Ultimii eretici ai Imperiului” se citește greu, face foarte multe referințe la scriitori ruși și în general este o carte erudită. Am auzit și multe cuvinte magice: Marx, Hegel, Heidegger, Lenin, Soljenițân (pe care cică țâcnitul erou al lui Ernu l-a numit ”grafoman”)...

Poate voi găsi mai mult în ”Ultimii eretici ai Imperiului” decât în fragmentele pe care le-am citit din ”Născut în URSS”, prima carte a lui Vasile Ernu, care a avut priză în România, dar nu prea a prins la noi, pentru că, știți și voi, noi știm mai bine.

PS. Doar revenit acasă mi-am amintit că acum doi ani în urmă Vasile Ernu, pe care mi-l recomandase și pe care îl contactasem prin intermediul lui Vlad Bolocan, ar fi trebuit să facă parte din selecționata României la ”Что? Где? Когда?” pentru Cupa Națiunilor de la Baku, Azerbaijan. Eu am fost căpitanul acelei echipe, în care jucase Mihail Vakulovski, un bun prieten al lui Ernu și un alt reprezentant al generației ”post-sovietice” din lumea literară românească. Până la urmă Ernu nu a mai mers cu noi, pentru că nu deținea pașaport moldovenesc și nu putea zbura de la Kiev.
A apărut o eroare în acest obiect gadget