Mă ocup de perfectarea vizelor pentru opt echipe de copii din Moldova invitate să participe la Festivalul European Odiseea Minţii din Slovacia. Nu avem Consulat al Slovaciei în Moldova, de aceea vizele se deschid la Kiev sau la Bucureşti. La început ni s-a sugerat să mergem la Bucureşti, pentru că la Kiev e necesară prezenţa fizică a tuturor celor care cer vizele şi pentru că în România s-ar fi putut depune actele în bază de procură. Asta am crezut până astăzi, când, cu toate procurile şi documentele gata am mers la consulatul din Chişinău ca să-mi deschid viza pentru România. Acolo mi-au cerut confirmarea de la Consulatul Slovac din Bucureşti. Când am sunat la Consulatul Slovac, domnu' consul mi-a spus că el de fapt avuse în vedere faptul că eu pot să fiu de unul singur la ridicarea vizei, dar nu şi la depunerea actelor pentru viză. Şi că toţi cei aproape 70 de copii şi profesori trebuie să fie prezenţi la Bucureşti la depunere. Bună treabă. Adică copiii de la Glodeni, Anenii Noi, Călăraşi, Bravicea, Cimişlia trebuie să facă următoarele drumuri pentru a obţine viza slovacă:
a. La Chişinău şi înapoi pentru a depune actele la Consulatul României
b. La Chişinău pentru a lua viza de la Consulatul României şi a se porni înspre Bucureşti (în cazul în care reuşim să programăm luarea vizelor şi plecarea în aceeaşi zi)
c. La Bucureşti şi înapoi pentru a depune actele la Consulatul Slovaciei
d. Înapoi acasă...
Între timp eu va trebui să aştept trei zile la Bucureşti, pentru ca cei din consulat să verifice dacă aceşti copii nu au antecedente penale sau mai ştiu eu ce...
Varianta de mai sus e absolut imposibilă. Copiii mai au şcoală, iar părinţii lor nu ţin banii în sac.
În caz extrem, dacă tot suntem nevoiţi să facem o deplasare colectivă, mai degrabă mergem la Kiev - e şi mai aproape şi nici de viză n-avem nevoie.
Chiar sunt curios să ştiu cui şi cât de des oferă vize cei de la Consulatul Slovaciei din Bucureşti, dacă au aşa condiţii rigide?
Şi cum de Consulatul Belgiei din România poate primi actele pentru viză prin poşta rapidă şi expedia prin poşta rapidă actele înapoi?
E mai unsă cu miere Slovacia decât Belgia?
Şi de ce companiile turistice au dreptul de a depune acte pentru vize din numele clienţilor lor, iar organizaţiile non guvernamentale - nu?
Dreptatea e la fundul mării. N-o caut. Pur şi simplu mă enervez.
joi, 2 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ca în Moldova, mă enervez şi eu, căci nu putem avea o viaţă mai comodă!
RăspundețiȘtergeredada dar necatind la toate acestea a fost tare fine in Solvacia asai???
RăspundețiȘtergere