miercuri, 8 aprilie 2009

Frumos!

Ţara asta e ca un ştiubei din care albinile muncitoare au plecat să culeagă miere şi în care au rămas doar soldaţii, trântorii şi regina.

Da. Comuniştii au câştigat alegerile cu un avantaj neaşteptat.
Nu. Nu mă simt vinovat pentru asta.
Da. Opoziţia a fost slabă în campania electorală, iar comuniştii au fost buni, dar neoneşti. Igor Boţan a explicat absolut clar, chiar în noaptea de după scrutin, chiar la Moldova 1, cum au utilizat comuniştii toate resursele mediatice de care dispun.
Da. Tinerii s-au revoltat. Sunt sigur că mulţi dintre ei aveau de mult timp visul erotic de a sparge unul dintre geamurile lucitoare ale Preşedinţiei. Dar gloata revoltată, huliganii şi derbedeii au făcut mai mult decât atît. Şi asta nu este bine.
Da. Comuniştii au pus totul pe seama opoziţiei, ţapul ispăşitor care se zbate să demonstreze că nu are nimic în comun cu huliganii şi derbedeii care aruncă bolovani în oameni.
Da. Poliţia a scăpat de sub control situaţia, iar conducătorii de stat se comportă ca nişte copii cărora li s-au furat cele mai frumoase jucării, dar care ştiu că vine tata acasă şi vă arată el vouă.

Estetica revoltei

Din păcate, studenţii noştri încă nu îşi dau seama că protestul lor nu trebuie să se limiteze la răzbunarea împotriva unui sistem corupt. Protestul este oportun, dar el trebuie să comporte o încărcătură civilizatoare, nu destructivă.
Este ceea ce s-ar putea numi pretenţios "estetica revoltei". Dar e anume conceptul care ar putea accentua că studentul nu e doar consumator de cârnaţ şi de politică. Studentul din secolul XXI trebuie să fie postmaterialist.
Un materialist protestează de obicei împotriva creşterii preţurilor, pe când un postmaterialist luptă pentru protejarea libertăţii de opinie. Nu mă refer la întreaga societate, saturată de consumatori, încerc să mă orientez după natura publicului meu - studenţii, pe care îi consider instruiţi, informaţi şi postmodernişti pentru a fi şi postmaterialişti.
De aceea le zic studenţilor să protesteze altfel. Să protesteze frumos, pentru a se detaşa de cei pentru care sensul ieşirii în stradă este de a mai da la bot cuiva.
Dacă am ieşit în stradă să protestăm - să o facem cu suflet şi cu minte. Trebuie să vedem cum s-a întrupat protestul în alte ţări, unde au existat guvernanţi dezagreaţi şi frustrări similare cu ale noastre. Studenţii moldoveni încă nu realizează cât de frumos poate fi protestul, câtă plăcere se poate primi doar de la dorinţa de a refuza prostia.

Mai '68
"De-acum înainte trebuie scris pe ziduri: spontaneitate: creativitate" (perete, Paris)


In mai '68 nişte studenţi de la Sorbonna au scris pe un perete "Puterea se află în stradă". Era unul dintre primii pereţi ai unei noi ere. O eră în care protestul produce plăcere prin sine. Acei francezi, tineri mari necunoscuţi, inspiraţi de un enigmatic evreu neamţ Dany Cohn-Bendit, au umplut pereţii Parisului cu mesaje de protest. Ei nu au avut nici un manifest scris, pentru că "singurul remediu este de a ne aventura în vid, fără program, fără obiectiv, pentru că dacă avem un program suntem posedaţi". Guvernanţii mânuiau prea bine aceste instrumente de negociere, aşa că studenţii francezi au refuzat sa le folosească. "Programul" revoltei din '68 a rămas doar scris pe pereţi - "Dedesubtul pavajului este plaja. Imaginaţia ia puterea. Cultura va însemna descoperirea de către fiecare a puterii de a-şi impune lumii propria subiectivitate, de a da corp propriilor vise".
Refuzul puterii statale, a culturii de consum, exaltarea creativităţii, a individualităţii, acesta era mesajul acelei izbucniri precoce la limita protestului politic. A fost mai degrabă un protest civilizaţional care s-a închistat pentru a se revărsa în locuri dintre cele mai neaşteptate.

Disidenţa şi contracultura
"Nu fi o altă cărămidă în zid" (Pink Floyd)


Din 1927, când a avut loc ultima demonstraţie troţkistă, Moscova nu a cunoscut ce înseamnă miting până în 1965. La 5 decembrie 1965, pentru prima dată disidenţii sovietici au ieşit în scuarul Puşkin pentru a protesta împotriva arestării scriitorilor Sineavski şi Danieli. Doar 200 de oameni au participat la acel moment cu adevărat istoric, dar asta însemna deja schimbare de mentalitate.
De fapt primii disidenţi din URSS pe bună dreptate pot fi consideraţi "stiloşii", tineri ai anilor '60 care dansau boogie-boogie şi purtau cămăşi lungi colorate cu palmieri ciudaţi şi maimuţe desenate pe ele. Ei au fost primii care au refuzat deschis stilul de viaţă sovietic, au cultivat o modă a libertăţii. Era o disidenţă nevinovată, frumoasă ca tot ce este curat, cu care se putea lupta greu.
Adevăraţii disidenţi erau însă intelectualii publicând cărţi şi reviste SAMIZDAT (într-o traducere lejeră - "singur scriu, singur tipăresc, singur împart, singur stau pentru asta"). Aceştia au preluat multe dintre practicile tinerilor, înrolând în cercurile lor pe cei mai răsăriţi dintre aceştia.
Protestul antisovietic se exprima astfel pe două fronturi –
contracultura, tineri non-formali, de obicei hippie, cu plete lungi şi genţi înflorate (floarea fiind simbolul lor de la Revoluţia de Flori care a dat naştere curentului), culcându-se pe iarbă şi cântând;
şi disidenţa, intelectualitatea care edita revistele "Cronica evenimentelor prezente", "Vece" sau "Poiski", le transmitea din mână în mână, apoi glumea uşor despre asta - "-Alo, ai gustat turta pe care ţi-a dat-o nevastă-mea ieri? -Da! -Şi soţia ta? -Şi ea! -Apoi transmite-o lui Mişa, că şi el vrea sa guste!", ca până la urma să ajungă la răcoare.
Importantă însa era mişcarea! Era o mişcare frumoasă, pentru că sfida reguli urâte. Era o mişcare care a educat în mulţi tineri ai acelui timp o cultură a protestului, bazată pe non-violenţă, respectul celor din jur, dar, şi mai important, pe respectul faţă de sine. Energia protestului civilizaţional din occident se revărsa şi în spaţiul sovietic, unde protestul avea un duşman definit - ideologia şi practica comunistă.

OTPOR!
"Noi am pornit de la zero!" (OTPOR!, Iugoslavia)


După anii '90, după instaurarea regimurilor neo-dictatoriale, acelaşi protest, în ce a păstrat el mai impresionant şi frumos, a izbucnit în Europa de Est. Sârbii au fost extraordinari.
OTPOR! este mişcarea studenţească care l-a dat jos pe Miloşevici. Cu sau fără ajutorul americanilor - asta e o altă temă de discuţie. Important este să se ştie cum s-a manifestat această revoltă victorioasă.
Mişcarea s-a născut într-o dimineaţă, când pe un zid din Belgrad se putea vedea scris cu vopsea proaspătă "Otpor do pobede". Puţini sunt membrii OTPOR!-ului care mai ţin minte acel octombrie al anului 1998, când câţiva studenţi de la litere, drept şi electronică au constituit mişcarea. Peste un an OTPOR! număra patru mii de membri. În 2000 au fost peste o sută de mii. OTPOR! nu avea lider, nu avea statut sau orice alt asemenea document de identitate. Mişcarea se coagulase în jurul simbolurilor, a sloganelor inspirate care umpluseră pereţii Belgradului. Mişcarea fascina prin frumuseţea ei.
A pornit de la acel "Rezistenţă până la victorie", pentru a crea tot mai multe si mai multe slogane caustice - în decembrie 1999 toţi pereţii urau "Un nou an de rezistenţă fericit", iar prin septembrie se putea deja citi "Gotov je" (Miloşevici este gata - fript sau copt). Prevenind parcă politicienii, OTPOR! scria "Noi ţinem ochii pe voi", iar către dictator se adresau şi mai direct "Miloşevici - sinucide-te! Salvează Serbia!". Când, în data de 5 octombrie 2000, un buldozer a spart uşa Companiei de Stat de Radio şi Televiziune, mijlocul principal de propagandă a lui Miloşevici, OTPOR! avea deja pregătite pancarte cu lozinca "În fiecare din voi doarme câte un buldozer!". Şi toate pentru ceea ce spunea un alt slogan - "Noi iubim Serbia!".
Când studenţii OTPOR! au ieşit în piaţă, ei au citit poliţiştilor din Dostoievski. Când au fost alungaţi de acolo - ei s-au aşezat jos. Când au fost bătuţi - s-au dispersat în grupuri mai mici, s-au oprit în faţa semafoarelor de la pasajele pentru pietoni, au aşteptat culoarea verde, apoi au ieşit pe "zebre" pentru a cânta şi a dansa nebuneşte până nu se reaprindea roşu. Apoi iarăşi aşteptau culoarea verde. Şi iarăşi dansau infernal pe carosabil.
De la 19.30 până la 20.00 Belgradul răsuna de polonice şi cratiţe, fluiere şi claxoane - lumea protesta la balcoane împotriva Ştirilor Oficiale de la postul de stat de televiziune. În anumite zile liniile telefonice ale instituţiilor de stat erau asaltate de sute de protestatari - lucrul autorităţilor devenea insuportabil.
Maşini cu studenţi creau artificial pene de circulaţie, ca protestatarii să poată trece. Oamenii aprindeau şi stingeau luminile din case, aruncau confeti atunci când trecea mitingul pe lângă ei. Iar în faţa coloanei mergeau trei tractoare cu steaguri sârbeşti.
Într-o seară la un post de televiziune protestatarii au fost învinuiţi că nu creează nimic, că doar distrug. A doua zi dimineaţa în faţa Parlamentului studenţii construiau un perete din cărămizi pe care mai târziu au scris "Mi ne ruşimo - mi gradimo!", adică "Noi nu distrugem - noi zidim!".
Pumnul OTPOR! va rămâne în inimile multora simbolul luptei pentru libertate în Serbia. Studenţii sârbi au realizat ceea ce, indirect, ni s-a spus încă în 1998 - protestul frumos.

Ca şi concluzie
Din păcate, studenţii din Moldova încă nu au prins mesajul din '68, nu cunosc moştenirea disidenţei ruseşti şi n-au învăţat lecţia sârbă.
În loc să arunce cu pietre în oameni, ar face mai bine să strângă abecedare, manuale de citire, de limbă română şi de istorie şi să le care munte celor care au nevoie de ele - celor care conduc ţara asta. Să danseze Ciuleandra în jurul Guvernului. Să joace fotbal cu o minge roşie în Parcul Puşkin.
Şi nu mă mai întrebaţi de eficienţa protestelor frumoase -
OTPOR! l-a dat jos pe Miloşevici,
OTPOR! iubeşte Serbia!

7 comentarii:

  1. Interesant post. Mi se pare totusi ca ai nostri nu sint inca pregatiti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cultura frumosului s-a dus "la zarabotka". Cintecele au murit o data cu Teodorovici. Spre deosebire de Serbia, noi avem o societate dezbinata, unde studentimea se imparte in derbedei, creieri spalati si fanatici. Si limitele dintre grupurile acestea nu sint bine definite. Da, mai dai de cite un tinar inteligent care poate construi o fraza cu mai mult de doua intrumente retorice, dar ei sint exceptia de la regula.
    De s-ar uni exceptiile sa indemne restul la proteste frumoase, pasnice si, cu putin noroc, mai efective decit cele care au fost pina acum.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce bine ai scris, anonimule!
    Trimite-mi macar un e-mail ca sa stiu cine esti ;)
    marcel@cuc.md

    PS. Dau uneori (sau rareori) peste comentarii care fac mai mult decat zeci de posturi pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  4. Marcel, un post foarte frumos!

    Păcat că puţină lumea a comentat sub el... sau că lumea e total de acord cu cele spuse de tine, sau interesul faţă de posturi provocătoare e mai mare...

    Din păcate, ştiu destul de mulţi oameni care îndreptăţesc violenţa manifestată. După mine, nu poţi obţine democraţie pe căi nedemocratice...

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu masor valoarea posturilor in numarul de comentarii ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nici nu zic că măsori :)

    Pur şi simplu mi-ar fi interesant să citesc ce gânduri provoacă acest post, mai ales la cei ce au participat/au susţinut acţiunile din 7 aprilie...

    PS: Mă bucur că ai revenit :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumim pentru post, frumos. Doar ca posibil conducerea Sirba nu era la fel de destepta ca si cea a Moldovei, inrolind vreo 100 de studenti din acel OTOPOR nu cred ca era complicat sa se organizeze ceva violent si sa arunce niste pietre in ceva ca apoi sa se dea vina..

    RăspundețiȘtergere

A apărut o eroare în acest obiect gadget