Jocurile care au început tragic

”Dacă cineva își va rupe gâtul la Olimpiada de la Vancouver, un astfel de incident regretabil s-ar putea să nu se producă pe traseul de coborâre la schi alpin, ci la Whistler Sliding Center, pârtia care va găzdui probele de BOB, SANIE ȘI SKELETON. Acest canal de gheață din Muntele Blackcomb este pârtia cu cea mai mare diferență de nivel din lume (152 m), are o lungime de aproape 1,5 km, șaisprezece viraje, iar viteza care se poate atinge aici depășește 150 km/h. Traseul a fost testat oficial prima dată de săniori, în noiembrie 2008, când mulți sportivi, inclusiv campionul mondial Felix Loch, au suferit accidentări serioase. Câteva luni mai târziu, același Loch stabilea aici recordul din viteză din istoria saniei, 153.98 km/h, făcându-l pe președintele Federației Internaționale, Joseph Fendt, să afirme că Whistler este un atentat la siguranța sportivilor”.

(revista Eurosport, avancronica Jocurilor Olimpice de la Vancouver)

Nu cred că îmi stă în fire să vorbesc despre becușorul care nu arde pe un superb brad de Crăciun, dar deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Vancouver chiar a început cu un nod în gât. Moartea lui Nodar Kumaritashvili, săniorul gruzin, devine și mai îngrozitoare când ții minte un articol pe care l-ai citit în revista Eurosport cu câteva zile înainte de Jocuri. Dacă până și președintele federației de specialitate era alarmat de pericolul pe care îl reprezintă pârtia, cum de au putut organizatorii să nu ia toate măsurile de precauție, pentru ca sportivii, mai ales cei care participă la Jocurile Olimpice pentru a respecta dezideratul lui Coubertin (importantă este participarea, nu victoria), să nu se tamponeze mortal de... un stâlp? Nu pot să înțeleg de ce în locul respectiv nu era pus un perete din plastic sau de ce secțiunea respectivă nu era un tunel, pentru că la viteza care se atinge acolo se poate întâmpla orice. Când a pierdut controlul saniei, Nodar avea peste 144 km/h!



Înainte de a trece la ceremonia propriu-zisă, vreau să remarc că deschiderea nu s-a transmis la nici un post de televiziune de la noi. Transmisiunea de pe Первый Канал a fost acoperită cu un film, TVR nu este disponibil, iar Eurosport nu este inclus în pachetul de bază de la SunTV. Așa că a trebuit să mă mulțumesc cu transmisiunea pe Internet. Noroc că am descoperit un site cu imagine HD de o calitate impecabilă:
http://www.eurovisionsports.tv/olympics/hd
Pe acest site vor fi transmise toate evenimentele de la Jocurile Olimpice. Ce-i drept, fără comentarii.

Georgienii au participat totuși. Într-un forum cineva spuse că dacă se retrăgeau, ar fi riscat aceleași penalități ca Togo după Cupa Africii la Fotbal. Vă reamintesc că, în urma unui atentat armat asupra autobusului lor, în care a fost ucis un șofer și răniți cățiva fotbaliști, selecționata statului Togo a fost retrasă din competiție printr-un decret guvernamental, după care a fost suspendată de forul fotbalului african de la turneul următor. Nu cred că delegația Georgiei ar fi avut aceeași soartă în caz de plecau acasă, pentru că ceea ce au penalizat africanii a fost interferența politicii în fotbal, nu retragerea în sine. Totuși, mă bucură faptul că gruzinii au avut tăria de caracter de a rămâne și a ieși la ceremonie.

Ceremonia a fost un spectacol de culori și muzică, regizată de David Atkins (cel care a făcut și deschiderea Jocurilor Olimpice de la Sydney), în care s-a pus mare accent pe multiculturalism. Apropo, Canada a fost unul dintre primele state din lume, dacă nu chiar primul, care a adoptat multiculturalismul ca politică oficială. În jurul la patru totemuri de gheață gigantice, care s-au ridicat ca niște falusuri falnice din centrul arenei, patru grupuri etnice originare din zona orașului Vancouver (Squamish, Musqueam, Lil'wat și Tsleil-Waututh) au întâmpinat oaspeții cu mâinile întinse înainte, zicându-le ”bine ați venit” în propriile limbi. Au urmat apoi imagini și melodii splendide, care trebuie văzute, nu descrise. Tonul l-au dat Nelly Furtado și Bryan Adams interpretând piesa cu denumirea sugestivă ”Bang the Drum”, susținuți de 60 000 de spectatori cărora li s-au distribuit mici tobe.

Deși realizate cu aceeași tehnologie a proiectoarelor imense, fragmentele topirii gheții și a venirii balenelor au fost extraordinar de realiste. Nu au lipsit oamenii agățați pe fire metalice, care făceau piruete în aer. Nu au lipsit dansatorii step, un fel de carte de vizită a regizorului David Atkins, care a pus mare accent pe ei și la Deschiderea de la Sydney (totuși în Australia scena de step a fost mai grandioasă, dansatorii umplând literalmente gazonul și tribunele).

Aprinderea focului olimpic nu a fost foarte spectaculoasă și cu siguranță nu s-a ridicat la nivelul celei de la Barcelona. Era și greu de imaginat ce se mai poate născoci într-un stadion indoor, care limitează mult posibilitățile tehnice. Accent s-a pus pe cei care au aprins focul, de data aceasta patru atleți simultan - Catriona LeMay Doan, Steve Nash, Nancy Greene și Wayne Gretzky. Din păcate, sistemul hidraulic a pus probleme, din cei patru piloni ai compoziției ridicându-se doar trei, dar din fericire asta nu a împiedicat aprinderea focului din cazanul olimpic.

Trist, frumos, Jocurile Olimpice de Iarnă, o adevărată sărbătoare a sportului, au început.