luni, 1 februarie 2010

Jocul la 10 ani în ochii omului care a citit toate cărțile

S-au împlinit 10 ani de la primul joc al Clubului CUC în limba română. Sâmbătă, 29 ianuarie, s-a desfășurat a 25-a Ședință Elitară Jubiliară a acestui Club, la care au participat peste 100 de persoane - jucători din diferite generații și invitați speciali.

Să câștigi titlul de magistru este probabil cea mai mare realizare individuală pe care o poți avea în Club. Este o recunoaștere și o apreciere deschisă a valorii tale ca jucător. L-am văzut pe Alexandru Fală plângând o singură dată - atunci când a devenit magistru. Când devenea magistru, Andrei Lutenco spunea: ”Acest titlu este mai important pentru mine decât diploma de la facultate, pe care o primesc în câteva zile”. Alt magistru, Natan Garștea, după primirea titlului scria pe blogul său și mai simplu: ”Sunt fericit”.

La Ședința Elitară Jubiliară s-au dat două titluri de magistru. Titlul oferit lui Octavian Sirețeanu a fost un fel de restanță a Clubului față de un om care, pe lângă faptul că este un jucător și un căpitan foarte bun, a fost și o persoană care a dedicat mult timp și efort pentru dezvoltarea comunității (aici îmi permit să utilizez acest termen, deși părerea desfășurată la subiect mi-am expus-o într-un articol anterior, și încă îmi asum toate cuvintele de acolo).

Titlul obținut de Emilian Galaicu-Păun a respectat tradiția conform căreia Magistru devine jucătorul care se remarcă cel mai mult la Ședința Elitară (cu puține excepții, așa s-a întâmplat mai de fiecare dată). Emil a fost suberb, împreună cu echipa sa de VIP-uri - Angela Aramă, Oleg Efrim, Nicu Țărnă, Sorin Bucătaru, Vasile Botnaru și Constantin Cheianu.

Pentru a veni la Ședința Elitară, Emil s-a oprit din corectura unei cărți (o foarte grea și istovitoare muncă, vă asigur). Apoi a găsit timp pentru a scrie și pe blogul de la Europa Liberă, articol pe care îl reproduc mai jos (și în care mi-am permis să fac câteva corecturi și comentarii, în ceea ce ține de CUC):

BLOG / EMILIAN GALAICU PĂUN

Jucătorul, altul decât al lui Dostoievski


Nimic nu curăţă mai abitir creierul de rugină – pe dinăuntru! – decât jocurile intelectuale, lucru înţeles perfect de Hermann Hesse, autorul nemuritorului Joc cu mărgele de sticlă(dacă tot am deschis lista, amintesc în treacăt alte două titluri: Jucătoarea de go, a lui Shan Sa, şi Maestrul de go, al lui Yasunari Kawabata – pe post de… supliment literar-artistic la jocul propriu-zis). Nu despre „zăbava cetitului” voi vorbi însă în cele ce urmează, ci nemijlocit despre patima – de data asta fără note peiorative în glas – jucătorului. Sigur, altul decât al lui Dostoievski (scuzaţi vă rog, nu pot să nu-l citez pe Leonid Ţâpkin cu O vară la Baden-Baden, roman în care marele Dosto nu face decât să joace şi, de cele mai multe ori, să piardă – până şi inelul de cununie al tinerei sale soţii!!! – la cazinou).

Acum zece ani bătuţi pe muchie (şi o zi, ca să respectăm adevărul istoric: adică, pe 29 ianuarie 2000) nişte tineri de la noi s-au aşezat pentru prima oară – urmând exemplul magiştrilor de la Что? Где? Когда? – la masa de joc, şi uite aşa s-a născut Clubul Moldovenesc al Jocurilor Intelectuale. Întâmplarea face ca din juriul celei de a doua „sesiuni” a CUC-ului (Ce? Unde? Când?), care a avut loc într-un club de la Ciocana, undeva între Biblioteca „Transilvania” şi „Casa Cărţii” (cer iertare, astea chiar mi-s reperele, inclusiv geografice) ["Gentleman Club" se numea, astăzi ”Venezia”, ca să respect adevărul istoric, iar Ședința era a 12-a la număr - M.S.], să fac parte şi eu, alături de Oleg Serebrian, Val & Valentina Butnaru ş.a. Cum se întâmplă de regulă în asemenea situaţii, ţin minte că ne lansasem şi noi într-un fel de competiţie neoficială cu echipa de la masa de joc, încercând să ghicim răspunsul înaintea de a fi anunţat. Probabil am dat şi nişte premii; si – sigur, ne-am dat şi noi cu părerea în ce priveşte desemnarea magistrului. Dacă nu mă înşeală memoria, chiar a lui Marcel Spătaru, actualul conducător de joc. [Nu, Magistru a fost desemnat atunci Andrei Strah - M.S.]

După care, ne-am căutat fiştecare de nevoile lui: eu – pardon! – de cărţi (cetite, traduse, scrise, comentate), CUC-ul de… numărat anii! Glorioşi, din câte se pare. Am fost peste măsură de impresionat când, la şedinţa din ultimele zile ale lui decembrie 2009, am întâlnit cel puţin trei generaţii de „CUC-i”, de la părinţii-fondatori, printre care un cvadruplu magistru, la liceeni. Cum nu mai eram în juriu, ci pe post de sponsor de la Cartier (editură, nu orfevrărie – să nu fie cu banat) ce urma să desemneze cel mai bun jucător, am urmărit „ostilităţile” de la masa de joc cu sufletul la gură, punându-mă involuntar în locul fiecăruia dintre cei şapte, schimbaţi prin rotaţie de îndată ce echipa pierdea (eu însumi am „scos” câteva partide, pentru mine, ghicind vreo patru răspunsuri, insuficiente pentru a accede în marea finală). Mai cu seamă ultimul joc, al echipei LAREME, a fost deosebit de spectaculos – în final, câştigat cu brio! Noul magistru [Victor Drăguțan - M.S.] a fost nu atât ales, cât aclamat de mulţime, iar mie nu-mi rămânea decât să-i înmânez ditamai cărţoiul (aici am o scuză, cartea era cu desene, mai exact cu reproduceri ai marilor iconari ruşi în frunte cu Andrei Rubliov!), Nikodim Kondakov, Icoane. Până aici, toate bune si frumoase…

… dacă din sponsor care oferă unul dintre premii (acum chiar n-am nicio scuză – iarăşi cărţi!!!), nu ajungeam eu însumi, în fruntea unei echipe de VIP-uri (Angela Arama, Oleg Efrim, Nicu Ţarină, Sorin Bucătaru, Vasile Botnaru şi Constantin Cheianu), la masa de joc, sâmbătă 30 ianuarie, şi tocmai la şedinţa jubiliară. Ce să zic, havuzul din grădina publică „Ştefan cel Mare” nu are atâta apă câtă adrenalină a ţâşnit preţ de jumătate de oră, cât ne-a trebuit ca să… câştigăm cu 7 la 5 (de unde Angela Aramă se temea să nu pierdem cu 7 la 0). Şi aşa, tot scuzându-mă că vă bag pe gât cărţi şi iar cărţi, am ajuns la rându-mi magistru: nu că aş mai fi jucat la viaţa mea, ci fiindcă – vorba lui Mallarmé – j’ai lu tous les livres.

Ca să închei cu o replică mai ascuțită la articolul lui Emil, pentru care îi mulțumesc foarte mult, îmi permit să public una dintre întrebările de la ultima Ședință Elitară.

Iată un fragment dintr-o carte: ”Într-un cuvânt, el s-a afundat în lectură și stătea deasupra cărților și zi și noapte și din noapte până ziua. Și de aceea că el dormea puțin și citea mult, creierul lui a început să se usuce și el și-a pierdut mințile cu totul.” Cine este autorul acestei cărți?

2 comentarii:

A apărut o eroare în acest obiect gadget