Spurcata decenţă necesară

Se construieşte o casă. În ea vor trăi Groh, Gruh şi Grah.

Groh lucrează din greu. Târâie saci la deal. Amestecă mortarul, aranjează cărămizile. Zideşte casa.

Gruh mai face o grădiniţă de flori în curte, bate cuie în scândurile cuştii pentru câine.
Grah este cel care a găsit locul de casă. El crede că şi-a îndeplinit misiunea.

Într-o zi Groh a decis să deschidă gura. "Hai mai clădiţi şi voi nişte cărămizi, că toţi vom trăi în casa asta. Nu vom dormi în cuşca pentru câini".

Gruh şi Grah şi-au simţit demnitatea lezată. "Cum adică noi nu facem nimic?".

Groh nu mai lucrează la casă. A hotărât şi el să facă o cuşca pentru câini.

Groh şi Gruh dorm în cuştile lor. Grah doarme afară, dar nu-l deranjează, - în fiecare seară se culcă cu gândul: "Uite ce loc frumos am găsit eu pentru casa noastră".

Alături stă casa neterminată. Pereţii sunt aproape înălţaţi. Acoperişul încă nu este pus.

Morala: Dacă Groh ţinea gura închisă, nu dormea acum în cuşca pentru câine.