marți, 13 ianuarie 2009

Gândește diferit, învârte roata

Colegul meu Natan Garștea este mișcat de publicitatea de la Apple:

Eu chiar nu am văzut nimic mișcător în asta. Doar că cei de la Apple au fost destul de deștepți să se pună în rând cu o grămadă de celebrități care au fost destul de crazy și care au trecut de mult în neființă ca să nu trebuiască să le plătească onorarii pentru utilizarea imaginii lor în spot. Ce caută Muhammad Ali în publicitatea asta eu nici până acum nu înțeleg. Dar mesajul publicității este, ca de cele mai multe ori în acest gen de creație, unilateral - crazy nu înseamnă neapărat eficient. Câți crazy au murit din cauza invențiilor lor, începând cu aripile de lemn ale lui Ismail ibn Hammad al-Javhari și terminând cu paltonul-parașută al lui Franz Reichelt (în poză; ăsta a sărit de pe Turnul Eiffel ca să arate că invenția sa lucrează... mai târziu, în filmul ”The Great Dictator” de Charlie Chaplin istoria este parodiată de un tip care îi arată lui Hitler noua sa invenție - un fes-parașută).

Pe de altă parte, eu știu ce fan al Apple este Natan. Și Apple chiar merită. Compania este recunoscută pentru invențiile sale. Unele dintre ele sunt chiar crazy. Iată și ultima inovație - calculatorul fără tastatură de la Apple (adică cu o roată și un singur buton):

Să vedem cine își va cumpăra un asemenea laptop.
Și să vedem cine înțelege engleza...

5 comentarii:

  1. Foarte amuzant. Mai ales la faza cu tipăritul sms-ului și, mai ales, textul intuitiv în baza literelor „Th”. Ha-ha. În realitate, asta, desigur, e o glumă, dar una făcută bine (e păstrată chiar și atmosfera conferințelor anuale MacWorld).
    Cât despre fan-ismul meu pentru Apple (sper că ai avut în vedere fan-ism și nu fanatism), publicitatea mă mișcă încă până la apariția textului final. În general, eu sunt mai sensibil la ale mele, când partea video este însoțită de o coloană sonoră frumoasă, și dacă mai este un mesaj frumos, gata, sunt înduioșat.
    Referitor la mesajul clipului - desigur, crazy nu numaidecât e eficient. Dar fii de acord, dacă toți am fi comformiști, lucrurile nu prea s-ar schimba, și progresul ar fi mult mai încet. Da, din 100 de ciudățenii doar una se dovedește a fi utilă, dar ea poate schimba fața lumii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Corect, Natan. Știi engleza :)
    Îți mulțumesc pentru faptul că mi-ai adus aminte de acest reportaj-parodie. Am râs cu plăcere (chiar căzut pe jos apăsând pauză la textul intuitiv cu ”th”) când scriam postul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Video respectiv a fost difuzat la prima sedinta ThinkMoldova, la ceremonia de inchidere iLeader si are un sorginte motivational cum n`ai da.

    Mie imi place. Ideea de baza nu e pe "crezy", ci pe "different".

    RăspundețiȘtergere
  4. "diferit" implica un punct de referinta.
    "diferit" de cine? de Microsoft?

    RăspundețiȘtergere
  5. da, de Microsoft... de ce nu? de aceleasi lucruri too usual de care ti`e sila la un moment da. originalitatea e la moda si cei mai buni vor sa se diferentieze de gloata :)

    RăspundețiȘtergere