Am doi prieteni. Nu vă spun cine-s. Cine-i știe, o să-și dea seama. Să-i numim, convențional, Sașa și Grișa.
Pai iată, acești doi prieteni se avântă uneori în dezbateri foarte interesante și palpitante. Am mai publicat câte ceva din discuțiile lor. E o mare delectare să-i citești. Mai ales că pornesc de pe poziții diferite, dar nu vorbesc în paralel.
Sunt cam multe litere, de aceea citiți în timpul liber.
Ultima lor discuție vizează felul în care se administrează orașul Chișinău (la un moment dat vor interveni Vanea și Tanea). Lectură plăcută.
Grișa :
Dupa mult timp, revin la comentarii politice. Interviul Primarului-mudac.
http://www.europali bera.org/ content/article/ 1973140.html
Cateva citate:
Europa Liberă: Din câte înţelegem vom merge în continuare pe trotuar şi alternativ va fi ba curat, ba murdar?
Dorin Chirtoacă: Vom propune modificare de legislaţie, voi avea o întâlnire cu agenţii economici din mun. Chişinău săptămâna viitoare. Vedem dacă de comun acord găsim o soluţie. Dacă nu, vom propune modificare de legislaţie, pentru ca agenţii economici să aibă în gestiune şi porţiunea de trotuar aflată în preajma sediului. Prin aceasta sperăm să putem repartiza aceste obligaţii proporţional fiecăruia.
Comentariul meu: Zdraste, blea, dupa 3 ani te-ai trezit ca ar trebui sa propui modificari in legislatsie?
***
Europa Liberă: De fapt, de ce străzile oraşului nu se spală? E mai scumpă apa decât spitalul?
Dorin Chirtoacă: Apropo despre spălat. Am consultat medicina în această privinţă şi în momentul în care speli strada şi se evaporă totul de pe stradă, aerul respectiv este inhalat de oameni şi tocmai acela are cea mai mare concentraţie de praf. S-a dovedit medical că este mai dăunător să speli strada pentru că imediat acel aer îmbibat mult mai tare cu praf va fi inhalat de oameni. Vara noi am spălat de mai multe ori străzile şi tocmai acestea au fost reacţiile.
Comentariul meu: Zdraste blea, praful se evapora. Shi kizda masii, nu stii dupa ce principiu functsioneaza samogonnyi apparat? Mudila, o consultat medicina el.
***
Europa Liberă: Reguli noi, dispuse de Dumneavoastră, domnule Primar, pentru şoferii microbuzelor de rută, inclusiv să fie mai politicoşi, să nu fumeze, să nu-şi încarce claie peste grămadă maşina, să nu staţioneze la fiece stâlp, moft sau chiar necesitate ale pasagerului, ci doar la staţii autorizate. Reguli, aşa dar, salutate în principiu, dar … cum verificăm executarea? Punem camere video, mobilizăm poliţia, încurajăm vigilenţa şi denunţul pasagerilor?
Dorin Chirtoacă: Poliţia este responsabilă să sancţioneze abaterile de la aceste reguli, care de fapt, nu sunt noi, eu doar le-am reamintit. Sunt reguli adoptate în anul 2000. Avem asemenea reguli şi ele trebuie repectate, iar acei care nu le respectă ar trebui să fie sancţionaţi şi lucrul acesta trebuie să fie cât se poate de vizibil şi dacă vom avea una, două, zece sancţiuni pe bandă, una după alta şi vor rămâne fără dreptul de a presta acest serviciu una, două sau zece persoane, inclusiv administratorii care nu îşi fac ordine pe rutele pe care le administrează, atunci asta ar putea să-i disciplineze pe ceilalţi. Evident că avem nevoie de susţinerea din partea cetăţenilor. Nu aş încuraja denunţul, este firesc să depună cineva o plângere, să ne sesizeze în cazul în care nu se respectă. Scopul este ca să fie responsabili acei care au obligaţia să respecte regulile.
Comentariul meu: Zdraste blea, din 2000 n-o functionat regulile, spasiba ca peste 3 ani sa te trezesti si sa le "reamintesti" tuturor. Spasiba, blea, paliubomu la tatsi li-i pohui. "Nu aş încuraja denunţul, este firesc să depună cineva o plângere, să ne sesizeze în cazul în care nu se respectă" - vashe ca la gradinitsa blea. Nu ar incuraja denuntul el, certila.
Morala. Riscand sa jignesc pe careva aici pe delir, blea nehui raznye din Colonitsa sa-ni guverneze orashul meu. Asta la dansu poate in Colonitsa glodul se evapora si se depoziteaza pe creier in forma de stalactite si stalagmite. Bleadi.
Sașa :
Comentarii pizdoase, da cu "morala" ai stricat tat. tojemne s-o gasyt karennoi chishinauian blea.
Ap da. Cei din Dubasari mai pizdos guverneaza. Mai ales cei din Corjova. Ai zis-o ca un bă-dă-ran. Argument rational bleadi.
Grișa :
Ei cum, cand iti petreci copilaria printre blocuri, stroici, esti oleaca mai sensibil si ajungi sa iubesti cainele din ograda, care e mai degraba al tuturor decat al tau personal, sau al familiei. Cand ne-au otravit-o pe Belca noi am fost multi copii care am plans, impreuna, pana acuma tin minte.
Si curatitul ograzii din jurul blocului cu toti impreuna e tot un fenomen tipic la care am fost expus de mic in fiecare primavara. Nu, nu din jurul scolii (acolo tot), da din jurul blocului. JAK, la cine-i cheia de la incalzire ori de la panoul cu electricitate, importantsa majora a parcurilor si padurilor, stadioanelor, a Lacului Valea Morilor la urma-urmei - astea toate au lasat niste urme emotionale care-s greu de explicat, dar le simt foarte vii in mine, ele sunt o parte a ceea ce sunt eu.
De acord ca nu e rational argumentul, ideea e ca totusi trebuie sa poti simti orasul si chiar sa-l iubesti ca sa-l poti guverna. Insa simt ca despre Chisinau chiar am tot dreptul sa zic ca uite, asta-i orasul meu, al meu, al meu, al meu si nu-mi place cand cineva se poarta urat cu el.
Sașa :
Sigur.
Daca tot ii pe asta, atunci tre sa shi primeshti o placere deosebita cand prin aeropoarte stai in randul, deasupra caruia scrie "All Passports", chiar langa cela unde scrie "EU citizens" shi care merge de 5 ori mai repede.
Shi e shi normal sa te duci pe la ambasade de fiecare data dupa vize, pentru ca tu dor nu ai ce cauta, la drept vorbind, "acolo". In timp ce tu faceai curatenie prin orgada, copii de acolo invatau nu sa stranga gunoiul, da sa nu il faca, sa separe hartia de metal de resturi de mancare. Tu dor nu stii si nici n-ai sa ajungi sa simti intr-adevar toate subtilitatsile estea, ashe-i?
Sau totushi iti ajung cateva luni sa le prinzi, sa vezi diferenta cum se face la ei shi la noi, la tsara ori in chisinau? Eshti reprezentantu fenomenului in miniatura, cand vreun pizdiuc neamts de 50 ani shede sh fute capu ca hule tats polonejii eshtia ni-o venit in tsara me. Asta m-o atins de fapt. Nu ai dreptu sa ceri evropa daca gandeshti ashe cum gandeshti, k? Acolo tu ai fi fratele cel mic shi sarac.
Asha ca nu pizdi. Nu-l apar deloc pe Chirtoaca, mai ales dupa faza cu cainii, cu drumurile etc, da nu uita ca pe cand era de varsta ta, candida la primarie (asta-i momentu in care tu incepi s te gruzeshti). Sh is absolut sigur ca tu in locul lui faceai vashe mai mult de-o pula. Tu, chisinauian din talpa.
Grișa :
Da de ce tu esti asa de sigur ca nu faceam nici o pula? Nu asa, da inca absolut sigur? Amu ma grabesc, da pe urma am sa-ti explic ca argumentul meu nu e deloc unul xenofob, ci o incercare de a explica incompetenta lui Chirtoaca prin faptul ca nu dispune de capacitatea de a intelege cum functioneaza orasul Chisinau pentru ca nu a crescut in el. Si asta e foarte diferit de ce a ieshit din extrapolarea ta.
Sașa :
Absolut sigur. tu shi management skills.. dakajeshte ca-s balabol - in 3 ani de-amu s mi te vad primar. cu cea mai mare placere am sa imi iau cuvintele inapoi :p
blea tat ii management - asta shi e problema lu primar la urmea urmei shi nu faptu ca ii din colonitsa. pizdets argument.
reciproc - tot el shtie mai ghine cum tre de facut, de-atata ca ii "shcolit prin europa" mai bine decat 97,35% din chisinaueni. Shi ce? Il ajiuta asta cu sheva?
anume asta shi ai zis.
ministrul apararii tre sa fie neaparat militar
o bucatareasa nu are nici un drept sa coduca cu tsara
cand tractorishtii vorghesc, pritsepshicii tac
cei de la sat nu-s capabili sa spele unitazu dupa danshii sh locu lor ii la curu vacii
sh fie ei macar cu facultate de la oxford, nu au cum sa shtie cum s guverneaza orashu ista de-atata ca la tats nascuts in chishinau li se baga un cip in kur la nashtere special pentru asta.
pe cand eu categoric afirm ca la dansu problema ii de orice gen, decat faptu ca s-a nascut la colonitsa.
Grișa :
da, ai dreptate, oricine, teoretic, ar putea, daca ar fi destul de competent, sa se descurce cu problemele orasului. Din punct de vedere moral si politic e corect sa spui si sa crezi asta.
Deloc nu am vrut sa generalizez si sa spun ca orice om care nu-i nascut in Chisinau n-are dreptul sa guverneze orasul. Chisinaul matinca n-o avut primar nascut in Chisinau niciodata :). Eu rezult din faptu ca pentru a fi un primar bun al Chisinaului trebuie sa-ti pese de acest orash. Da, nu e numaidecat sa te pricepi la trube si asfalt, oricum ai o echipa pe care trebuie doar sa o poti gestiona abil. Nu e numaidecat sa stii fiecare stradutsa, te vor ajuta subalternii. E adevarat, trebuie sa fii doar un manager competent si atunci totul va merge bine!
Dar eu vreau sa critic mai mult decat (in)competenta de manager a lui Chirtoaca! Vreau sa critic faptul ca el nu pune inima in ceea ce face! Ca el nu doreste sa fie mai bun in gestionarea orasului! Asta e asertiunea mea, bazata pe ce am observat la el pe parcursul acestor ani. Eu cred ca acestui om nu-i pasa de Chisinau pentru ca el nu simte cu adevarat ca asta e orasul lui, ca e casa lui, si de asta el prefera sa se gandeasca la batalii politice. Nu la centrul istoric, la sculpturi, la eficientsa transportului public. Casa lui e la Colonitsa unde el se duce la hram sh scoate din portmoneu capusta sh da pomana. Bucurie in sat, murmur in biserica, si in portmoneul lui, filmat de protv matinca ori de jurnaltv, se vad bancnotele de 500 de Euro, oare de unde le-o fi luat el.
Huivoznaet, poate el e un politician cu viitor, viziune, pentru toata Moldova, ori pentru o parte a Moldovei care l-o votat. Dar pentru Chisinau... Tin minte cand el devenise primar noi vorbeam - iaibu, el ii tanar, poate a veni cu idei creative, ceva original, clasno! N-o venit. Da oamenii n-au initiativa la lucrul lor atunci cand li-i zapadlo, cand nu le place ceea ce fac.
Morala dva: orice bucatareasa poate conduce cu tsara daca chiar baga suflet in asta.
Vanea:
di undi are bani ?" - di la Primarie, blea:) iasnyi peretz :)
uai vikea, da vnature ian elaboreaza she-i fi facut tu in locu lu chirtoc ? ca nu imblai by cu 500 de evra in pormoneu asta yi clar, da asha mai constructiv -- cum ai de gynd sa fashi fatsa problemelor capitalei ? cum ai fi curatit tu strazile? unde ai fi bagat milioanele de maidanezi? etc.
ian s videm daca poti tine ruliu ..
Sașa:
Aha deci deja nu generalizezi.
Deci anume Chirtoaca, nu altcineva, ii incapabil sa guverneze Chisinaul anume de-atata ca ii din Colonitsa. Asta ceva in stele. Adica daca era altcineva, sau de altundeva, sau ambele - altcineva de altundeva - era ok. Da iaka s-o prinit cel mai hrenovyi variant - chirtoaca shi colonitsa.
Da tu vashe tashi deatata ca nu te cred k ai votat chirtoaca sh nu fa campanie aishi :p.
daca postu de primar e un job, el trebu vazut ca un job, nu ca act de patriotism shi alte prostii. asta-i praf in ochi, parerea mea.
da eu nu credeam in chirtoaca de la bun inceput. shi alde [alti prieteni enumerati] veneau cu "shi cu tini baaai? shi mare treaba, n-a s poata face el un sistem de management mai pizdos decat este amu?"
eu is un om practic bleadi, cred in faptu ca tat ii la timpu lui shi, de exemplu, ca sa fii un primar bun, ai nevoie de experientsa, de idee cum functioneaza sistemu shi cum ar trebui sa functioneze. daca te grabeshti shi ajungi prea devreme - te praibeshti shi cam greu sa revii. da totushi daca face drumurile si scapa de mirosu de kakat din capitala, credk are toate shansele (fatsa de un candidat comunist in turu doi. depinde cum in primu tur vine).
el amu invatsa the hard way shi se loveshte cu capu shi dragostea fatsa de orash ii nipriciom. shtiind cum ii la noi sistemu, tare putini din viceprimarii tai, shefi de directie etc au sa puna umarul cu adevarat - ei prosta au sa se faca ca is langa tine shi au s te lase s te praibeshti periodic. iaka asta shi se inampla..
Grișa:
D-ap eu nish nu ma bag sa tsin ruliu. Pan' cand. Nu trebu eu sa-i inventez solutii lu Chirtoc da el trebu, nu degeaba shede intr-un fotoliu cu atata responsabilitate. Edilul orashului, iop'te, zarplata prineshte, s-o abishnit in campanie.
Da daca serios, [numele unui prieten] o facut o solicitare de informatsii de la Primarie. Niste intrebari despre caini - ce politici exista, cat se aloca din bugetul municipiului, etc. N-o raspuns. O zis ca o trimis la Serviciul Veterinar, iaibu, ceea ce-i marazm. Amu treb de dat in judecata, dar primul lucru pe care l-as face la primarie e sa controlez stroga ca petitsia fiecarui cetatsean sa i se raspunda cum prevede legea. La mine la lucru eu sa nu raspund la petitsie prinesc un vziob de-ni iese ochii.
Al doilea, despre caini. Inteleg ca-s alegerile degraba si ca solutii imediate nu exista. Bai da fa o campanie care ar implica locuitorii municipiului la modul serios, ca ei sa se poata simti inclushi in proces. Naprimer:
Campania municipala "Cainele Comunitar" (nu maidanez, ca ei is anume comunitari)
1. Procesul participativ. Chemi ONG-urile, grupurile de cetatseni, asha-numitsii stakeholders, la consfatuiri publice. La Buiucani, Botanica, toate sectoarele. Acolo or sa apara solutsii, cel putsin pe anumite segmente.
2. Analiza cauzelor. De la UNDP sau iaibu se poate za nehui de srubit capica pentru o cercetare a motivelor ca-s asha multi caini. EU as controla urmatoarele ipoteze: 1. ei is multi pentru ca agentsii economici nu depoziteaza gunoiul cum trebe 2. Is multi prin garajuri, stroici 3. in Moldova stapanii nu-s obligatsi sa aiba documente pentru animalele de casa sh respectiv cand ii arunca in strada n-au nicio responsabilitate.
3. Elaborarea, cu participarea larga a publicului, a unei metodologii de control a populatsiei de caini.
Ceva de felul: Cainii periculosi - cei care au mushcat, au comportament agresiv, sunt bolnavi - eutanasiatsi. Eutanasiere nu inseamna taiet in bucatsele cu toporu ori lasat sa moara in cacat, da cu shpritsu frumushel in buca.
Restul - sterilizatsi sau datsi in adoptsie.
De unde capica? Se poate de gasit, Alga(asta o asociatsie de protectsie a animalelor) zicea ca 300 mii lei pe an e de ajuns. Se mai poate de facut fundraising - Artistii iubesc Natura, vreun concert, lasa sa cante Lenutsa Burghila la urma urmei.
Amenzi la agentsii economici cu gunoishti in care cainii se pot baga ushor - las sa le amenajeze asha ca sa nu poata veni cainii la ele - naprimer gunoistea de la FIDESCO de langa ASEM e un fel de rai al cainilor din toata Albishoara. Amenzi la stroici/garajuri ori obligatsi sa bashleasca pentru sterilizare.
Propuneri de modificare a legislatsiei - documentarea animalelor.
4. PROFIT!!! Rezultatele nu vor fi imediate, dar va fi un proces ce va implica multi oameni, ce va mobiliza "spiritul creator" prin care is faimoshi orashenii noshtri. La alegeri peste un an vii sh zici. Rebeata, noi inca n-am rezolvat problema, dar acuma intreg orashul se ocupa de ea! Intreg orashul va rezolva problema rebde!
Normal?
Sio, ma duc la lucru, mua!
Sașa:
ai pizdit ideile mele apropos, comentam fix asta nush pe unde :pp
ca shi chirtoaca, ai decis ca problema cainilor ii cea mai importanta. ap care-i diferentsa? :p
Grișa :
Blea da tu de lucru n-ai? Ca matinca tot de contribuabil esti platit :P
Pajalusta inca solutsii
http://hotnews. md/articles/ view.hot? id=1242
"Un orăşel din Germania de Est, care se confrunta cu dificultăţi financiare, a găsit o soluţie ingenioasă pentru a-şi repara drumurile: a scos la vânzare gropile din asfalt. Doritorii pot cumpăra o gaură în Niederzimmern, în apropiere de Leipzig, pentru 50 de euro fiecare. În schimb, autorităţile o vor repara şi vor posta deasupra un mesaj personalizat.
Autorităţile locale au afirmat că mai multe gropi au fost deja rezervate de canale de televiziune şi de ziare, pentru a-şi face publicitate. Experţii estimează că lunile grele de iarna au afectat sever 40% din infrastructura rutieră a Germaniei, iar autorităţile locale, afectate de recesiune, se confruntă cu dificultăţi în identificarea soluţiilor de finanţare pentru repararea drumurilor. "
Ap eu sh zic ca e vorba de mai mult de management si echipa. Iaca sa fi vazut vreo initsiativa de-a lui pizdoasa care n-o mers de atyta ca asha-i sistemu, ap ave sa zic, ei iaibu, saracu. Da nu-s asha initsiative. Daje wi-fi-ul in parc, lucru tare pizdos, sh to nu-i initsiativa lui da a lu rebeata de la Starnet. Sh inca o data zic. Ca sa shii primar bun a Chisinaului nu trebu sa shii prosta bun manager, sa-i pui la punct pe rebeata, etc. Da in primul rand sa iubesti Chisinaul, sa-l crezi de casa ta. Sh cam o trecut 3 ani de cand el invatsa sh dac cesna el nu ni-i neam sa-l jelesc ca iaibu saracu invatsa, sh primaria nu-i gradinitsa. Nu potsi, nahui te-ai bagat? In Parlament ave sa-i shada mai ghine.
Sh nu, n-am votat Chirtoaca. Si ce. Is contribuabil, parintii mei is contribuabili, sh Constitutia il pune pe Chirtoc sa shie responsabil pentru ceea ce face inclusiv in fatsa me. Sio amu ma duc verneac la lucru.
Sașa :
Nu, tu nu zici ca e vorba de management shi echipa. eu zic asta.
ninada bleadi umblats ca cumatra cu sita - az zic una una, maine tats uita - zic alta. ai zis shi-ai zis - ramai pe loc shi citeshte ce-ai scris ieri.
Grișa :
Exact. Eu nu zic ca e vorba de management si echipa. Tu zici asta. Eu zic altceva. Ca Chirtoaca nu este un primar bun in primul rand nu pentru ca nu ar fi un bun manager, ci pentru ca nu iubeste Chisinaul, nu-l considera de casa lui. Da el nu considera Chisinaul de casa lui pentru ca isi considera de casa Colonitsa, pentru ca, presupun, tsine mai tare la huditsele Colonitsei decat la dvorurile de beton. Di shi blea trebu sa-ti explic de trii ori?
Sașa:
de la tcaciuc cetire?
az zicem ca chirtoaca i huiovii deatata ca ii din colonitsa
maine zicem ca deatata ca ii din colonitsa shi deatata ca ii huiovii manager
da poimaine zicem ca ii deatata ca ii huiovii manager, nu mai zicem ca ii din colonitsa, da o parte din lume mai tsine minte sh-a s scrashneasca din dints. da noi asta n-a s mai zyshem.
Tanea:
Voi ganits,
Eu stiu doar trei persoane care lucreaza la stat, si doua dintre ele stau shi chatuiesc pe delirum, DE BANII MEI!!! Marsh la lucru!
se cere continuare :)
RăspundețiȘtergereaberant, primaru' lu' peshte.
RăspundețiȘtergereurmandu-i logica, dupa o ploaie lumea tre' sa stea prin case vreo 2 zile? cum ramane cu cei de la sat unde praful e la el acasa?
asta e viata intr-o urbe condusa de un ABSOLVENT DE DREPT care nu a practicat nici o zi ci a facut SURPRIZE SURPRIZE. -))
v-a surprins, fraierilor.
pe mine altu' m-a ciuruit.
sa fie sanatoshi, sa fie votati!
ha ha ha
RăspundețiȘtergereMarcel, da-mi te rog un bip la 068303029. Mersi
RăspundețiȘtergereSahsa shi Grisha (Grisha se likeshte perfect) se pare ca au probleme unul cu altul. Iar Chirtoaca aici e periferic. Si nu numai aici.
RăspundețiȘtergere