miercuri, 22 iulie 2009

Despre încăpăţânarea de a avea totul

Azi dimineaţa luând taxiul pentru a câta oară mi-a revenit gândul la faptul că deja de mai bine de un an tot mă pornesc la şcoala de şoferie şi nu mai ajung. Apoi am zărit în faţa taxiului meu o Toyota Corolla dărăpănată, care să fi avut vreo 20 de ani. Mi-am amintit atunci că maşina mea preferată din copilărie (în sensul în care copii de generaţia mea răspundeau la întrebarea care este maşina ta preferată? în anchetele colegilor) era Toyota Corolla. Gândul m-a dus mai departe către colecţia mea de fantişi Turbo (nici nu mai ţin minte cum le ziceam - nacleişi, multişi?), strânsă cu multă sârguinţă prin clasele a treia - a patra, şi care se mai păstrează şi astăzi datorită unor albume în care le-am pus prin clasa a cincea.

Abia astăzi îmi dau seama că de fapt niciodată nu mi-au plăcut maşinile. Niciodată nu am visat că voi conduce. Pasiunile mele din copilărie erau altele. Fotbalul, cărţile, jocurile de masă inventate tot de mine. Dar niciodată n-am fost interesat cu adevărat de maşini, am avut puţine maşinuţe-jucării, de care mă plictiseam repede şi reveneam la carte sau la televizor.

Şi totuşi de ce am pierdut atâta efort şi timp pentru a colecţiona abţibildurile Turbo? Din acelaşi motiv din care tot pe atunci începusem să colectez monede şi timbre, iar mai târziu am început să cumpăr Arborele Lumii, 100 de personalităţi şi Art Gallery.


Până astăzi, am cumpărat vreo 70 de numere de Art Gallery, care, împreună cu mapele lor cu tot, m-au costat vreo 2300 de lei. De aceşti bani puteam să îmi cumpăr cel puţin vreo patru volume serioase despre istoria artei, cu mult mai eficiente probabil pentru cineva care are scopul să o cunoască. Dar oare acesta era scopul atânci când mă apucam să cumpăr Art Gallery? Nu, cu siguranţă, sau cel puţin nu doar acesta. Ca să fiu sincer cu mine însumi, nu am citit nici un număr din cele şaptezeci şi totuşi am continuat să le cumpăr. De ce? Aveam o scuză - timpul din viitor, pe care îl voi avea cândva pentru a citi aceste reviste. Şi copiii, bineînţeles. Dar timpul din viitor a venit deja pentru colecţia de Arborele Lumii, pe care am făcut-o (deşi nu integrală) în studenţie, cu vreo şase ani în urmă, iar eu aşa şi nu am mai profitat de acest timp, pentru că el a fost acoperit de alte eforturi de a acoperi alte colecţii.

În ultimul timp am avut mai multe resurse pentru a-mi cumpăra cărţi. Am căutat mult timp cărţile fraţilor Strugraţchi, dar anume într-o colecţie care să acopere toată opera lor. Am găsit-o, am luat-o, am pus-o pe poliţă şi în jumătate de an de atunci am citit doar jumătate din primul roman. Iar colecţia are 10 volume a câte 4-5 romane fiecare, cel puţin. Cam aşa s-a întâmplat şi cu cărţile lui Terry Pratchett. Am cumpărat vreo 15, am citit doar 2 (mai târziu urma să-mi dau seama că sunt din seria lui de cărţi pentru copii).

La un moment dat mi-am dat seama că arunc prea mulţi bani pe cărţile din magazin, care sunt scumpe. Am hotărât să scot cărţi la imprimantă. Am scos multe, vreo 30 cred, poate chiar mai multe, inclusiv operele complete ale unor scriitori. Am citit doar una dintre ele (Fabrica de Viespi, de Iain Banks, apropo, recomand). Apoi am început să downloadez cărţi audio din torrente. Încă mai multe decât cele scoase la imprimantă. Am ascultat doar Şveik, dar nici pe acela până la urmă.

Acum îmi dau seama că această goană după reviste de colecţie, cărţi, romane tipărite la imprimantă şi audiobookuri nu se deosebeşte cu mult de acel efort de a colecta abţibildurile Turbo. Este doar o altă formă a aceleiaşi obsesii caracteristice omului - de a avea totul. Dar aşa cum omul nu poate avea totul absolut, el îşi defineşte propriul tot, îngustează limitele totului absolut după propriile criterii, îl pune în graniţe inventate de el sau preluate de la alţii.

Aşa s-ar explica şi efortul meu de a acoperi cât mai multe statistici ale jocurilor intelectuale pe http://www.cuc.md/, deşi acestea nu par să intereseze prea multă lume. Tot aşa se explică orice încercare de a face statistici, fie ele în afaceri sau în sport (un coleg spunea că sensul baseballului în SUA sunt statisticile - jocul în sine nu contează atât de mult).

Încăpăţânarea de a acoperi totul are multe manifestări. Să priveşti neapărat toate episoadele din Friends, sau cel puţin să le ai în calculator, să vezi neapărat toate golurile marcate de naţionala de fotbal, să ai neapărat toţi prietenii conectaţi în Facebook, să guşti neapărat toate ceaiurile din colecţia Lipton, să-ţi doreşti ca iubitul tău să-ţi spună câte un compliment în fiecare zi. Această încăpăţânare este independentă de raţiune şi chiar o subjugă, impunând-o să nască argumente care să acopere, să justifice, sau mai bine zis să scuze dorinţa de a avea totul (ca de exemplu faptul că o colecţie de reviste se face pentru copiii pe care încă nu-i ai, sau pentru timpul liber din viitor). Şi faptul că eu citesc unele cărţi din cele pe care le am în colecţii nu este decât o scuză.

În viziunea mea, dorinţa de a avea totul se înscrie în rând cu libidoul şi thanatosul printre principalele forţe motrice ale unei vieţi. Ca şi celelalte două ea este periculoasă, dar şi productivă. Este ca o pedală de viteză pe care trebuie să o ţii în frâu pentru ca ea să nu se transforme în fanatism.

Dar până la urmă, aşa cum am mai spus, fiecare îşi defineşte (sau preia definiţii inventate de alţii, oameni - ca în cazul scriitorilor şi al operelor lor complete, sau structuri - ca în cazul gumelor Turbo) propriul tot, sau mai bine zis propriile toturi, pentru că ele sunt multe şi, deşi interacţionează, sunt independente între ele. Aici, la definirea totului, se pare că avem un infim liber arbitru. Şi acest liber arbitru, dacă este ascultat cum trebuie, poate să ne ajute să înţelegem care este principalul nostru tot, adică totul primordial, adică sensul vieţii.

Iar acest sens al vieţii este acel tot pe care nu îl strângem, nu îl culegem, ci îl creăm. Acel tot care nu intră, ci iese din mâinile noastre. Este o metamorfoză esenţială pe care orice om trebuie să o înţeleagă - transformarea încăpăţânării de a avea totul în încăpăţânarea de a da totul. Nu totul absolut, ci acel tot pe care tot tu îl defineşti. În esenţă, aceste două obsesii, de a avea sau de a da totul sunt manifestările aceleiaşi forţe, dar cu o încărcătură etică diferită. Încăpăţânarea de a avea totul este nesăţioasă, se hrăneşte din sine însuşi şi nu poate fi niciodată satisfăcută, pentru că ea naşte noi şi noi obsesii, pe când încăpăţânarea de a da totul este autosuficientă şi se îndestulează prin însuşi actul cedării.

Omul se naşte cu încăpăţânarea de a avea totul. Mâinile bebeluşului trag totul în gură. Dar realizarea umanului, satisfacerea finală a Eului adult nu poate avea loc decât odată cu metamorfoza obsesiei totului. Iată esenţa şi sensul vieţii.

9 comentarii:

  1. Chiar ieri ma uitam la Arborele Lumii de pe raft si ma intrebam..pontu..ele stau acolo..si cand le colectionam..faceam totul sa am si ultimul banutz sa imi iau numarul de saptamana asta si nu vineri si nu sambata, dar cand aparea el marti, aceeasi pot zice si de colectia de fishti pokemon, totu legat de fotbal de la abtibidui cum le ziceam din chipsuri pana la gumele de 25 de ani cu nakleishi:)

    acum acasa mai am colectia de hartiute de ceai, la mine e obsesia cu ceaiul Jaf TEA:) totusi Liptonu in colectie rupe la nivelul de hartiute diferite, si mai am colectia de monede.

    In comp am 4 sezoane de lost, leam vazut primele trei si nu la calculator ci la tv, totusi ele stau acolo si ocupa vreo 25 de giga, si nu vreau sa le sterg, obsesia Facebook...lol

    eu iaca turbo am prins fff putin eu intrat in circuit cu Love is:))

    si sincer, da pentru noi asta e sensu vietii, de statistici...tin mine eu in clasa 9...jukam cu toata clasa Jocul Intrebari, toate recreatiile erau toti in juru meu si jucau intrbeari de culturala generala..s eu faceam fel de fel de statistici..si de asemenea pe nime nu ii interesa...dar mie imi placea....

    e ciudata obsesia asta....dar e si forta noastra motrica...ashe ca....obsesie...nu obsesie...asta e viatza:)

    RăspundețiȘtergere
  2. sounds like The Collector who loved stocking up on butterflies lol :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Textul l-am citit ieri la mobil in drum spre serviciu, la un moment dat m`am oprit in strada si am pus palma sa feresc ecarnul de soare... m-am cam pierdut spre sfisit dar concluzia m-a impresionat :) Poate m-am regasit pe alocuri de aia mi-a placut atit de mult.

    RăspundețiȘtergere
  4. ... mai este un colectionar de Turbo ;) ...

    http://abramovici.blogspot.com/2009/07/bubble-gum-turbo.html

    ... super articolul , m-am regasit si eu printre fraze ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum a fspus Eric Hoffer - You can never get enough of what you don’t really need.

    RăspundețiȘtergere
  6. Marcel, frumos articol. Imi aduc si eu aminte cind inercam sa colectionez abtibildurile alea - turbo, donald etc :) Dar nu mi-a reusit niciodata sa am o colectie intreaga. Imi ziceam ca nu merita, ca pe urma le arunc :D La timp mi-am dat seama. Cit despre vehicule cu motor, sunt pasionat mai mult de avioane si stiu ca in viitoarul apropiat nu voi avea unul :D
    Despre carti si alte lucruri interesante stocate pe rafturile din casa - avem din ce in ce mai putin timp sa le citim. Poate cind iesim la pensie, daca prindem perioada ceea ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. partea II yi bred, acolo de unde incep analizele shi concluziile - eu nu cred ca ai avut intentia sa faci colectie de dragu colectiei... mai degraba ai vrut sa bagi in cap toata informatia ceia. shi ai descoperit ca ai limite / impedimente / prioritati -- respectiv, fut shi explicatia cu libidou sh thanatos (huinea polnaia) - tat yi mult mai banal: lipsa de timp, dorinta, nevioe, etc.

    tu doar nu eshti cotofana ceea care aduna obiecte stralucitoare sa atraga cotofenele - femele :) cel putin eu inca n-am vazut padrugi care cad pe buci de la Arborele Lumii (sau fantice Turbo)

    Rezumet: Marcelush - gasehste audio books cu ce te intereseaza, shi nu mai distruge atytea copacei :)

    PS> colegului care "shtie" asha de multe despre baseball - spune-i ca-i balabol, shi ca n-o intales nica din jiocu ista :)

    RăspundețiȘtergere
  8. I -> Recunosc, partea a doua poate parea bred, pentru un om care nu a inteles, sau mai bine zis nu a simtit.

    Acuma oleaka de comentarii: "mai degraba ai vrut sa bagi in cap toata informatia ceia"
    Tocmai! Aceasta si este incapatinarea de a avea totul. In cap. Nu pentru ca sa-ti ajute la ceva, ci pentru ca sa fie acolo, ca tu sa stii ca tu o ai acolo...

    "Cel putin eu inca n-am vazut padrugi care cad pe buci de la Arborele Lumii (sau fantice Turbo) "
    Aici tu n-ai inteles. Eu nu am zis ca exista legatura intre incapatanarea de a avea totul si libidou. Mi-am expus parerea ca ele sunt doua forte aparte, care imping inainte viata omului (alaturi si in paralel cu tanatosul - frica de moarte). Poate eu am exagerat cu concluziile pentru un asa articol de scurt, dar am scris ceea ce simt. Din fericire, nu ma cheama Dostoievski, asa ca nu luati tare in serios ;)

    Rezumet: Citirea unei carti nu se compara cu audierea ei. Am experienta in ambele domenii. Nu e vorba de mai bine / mari rau. Pur si simplu e diferit.

    PS> OK, transmit.

    RăspundețiȘtergere
  9. eu inca mai fac colectie...dar nu mai prea gasesc colectionari :(

    RăspundețiȘtergere

A apărut o eroare în acest obiect gadget