vineri, 27 martie 2009

Comanda Gratis n-a prins Creanga de Aur

Ieri am fost şi eu la ceremonia de înmânare a Crengilor de Aur, premiile Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării (FJŞC) a Universităţii de Stat din Moldova. Multă lume tânără, cu pretenţii de viitoare persoane publice, or asta presupune de cele mai multe ori profesia de jurnalist şi cu atât mai mult cea de "comunicator" (aşa am auzit că se cheamă specialitatea celor care absolvesc la Ştiinţele Comunicării), s-a adunat la teatrul "Satiricus" pentru a-şi celebra succesele.

Premiile pentru tinerii jurnalişti au fost bune (trofee, dicţionare, bandane). Eu, în calitatea mea de producător al Erudit Cafe, am avut onoarea de a înmâna un premiu celui mai bun tânăr producător de emisiuni TV.
Cât despre show... Ce să zic? Pe timpul nostru nu se făcea nici atâta.

Până la urmă, pentru mine a contat cel mai mult faptul că acest eveniment m-a readus, pe aripile gândului, în anul 2001, când eram, alături de Viorel Mardare (îi cunoaşteţi opera ulterioară întruchipată în clipurile Snails - Superbasuri şi Cibo - Troleibuzul 25), co-redactor-şef la ziarul "Universitatea". Ne petreaceam (pe ascuns) nopţile în Alma Mater, în RZU*, pentru că şi atunci, ca şi acum, nu eram prieteni cu deadline-urile şi terminam un număr de ziar în grabă mare, depăşind cu regularitate disciplinară termenii alocaţi. Din acea echipă mai făceau parte Dumitru Lazur, Simion Ciochină şi Vlad Bolocan, iar gaşca noastră se numea Comanda Gratis, denumire inspirată de o inscripţie de pe un taxi.

Timpul a trecut, gaşca s-a destrămat, iar Universitatea din 2001 stă prăfuită la balcon.

Pe atunci, prin 2001, în RZU se asculta rock rusesc. Piesele lui Victor Socaciu le-am cunoscut mai târziu. Dar anume cu un cântec de-al lui îmi vine să închei acest post.



Victor Socaciu-Anii saptezeci

*RZU - Redacţia Ziarului Universitatea

5 comentarii:

  1. linkul lui senea duce la blogul pe care senea il tine pe site-ul lui luchianiuc.

    RăspundețiȘtergere
  2. nu ne-am vazut de un car de ani... si am fost surprins sa vad numele meu pe blogul tau si linku care duce la mutra mea....

    rzu... daaa, au fost timpuri si pacat ca s-a destramat gasca.

    poate, ne vedem la o bere si ne amintim de tinerete?

    RăspundețiȘtergere
  3. lazur, da tu ce, ai crezut ca te-am uitat, ca te-a surprins sa-ti vezi numele tau la mine pe blog.

    cand la piva?

    RăspundețiȘtergere
  4. bai, piva poate pe maine-poimane. ca avem ce uda - in patru ani de stabilitate.

    apropo, posmotrel pe unde e? in moldova?

    RăspundețiȘtergere