sâmbătă, 14 aprilie 2007

Omul care mergea pe bordura...

Ma intorceam in seara asta (pe la vreo doua noaptea) de la o intalnire romantica. Nu va spun cu cine, las posteritatea (inclusiv urmasii lui Marin Postu, blogul caruia l-am vizitat astazi pentru prima data) sa dezvaluie aces mister.

In fine, cum mergeam asa pe drumurile slab iluminate ale Capitalei, m-a apucat copilaria sa merg pe bordura subtire care separa trotuarul de partea neingrijita pe care se presupunea ca va creste iarba. In primii douazeci de metri am cazut de pe bordura (am calcat pe alaturi), de zece ori. Apoi mai putin. Treptat, am inceput sa caut o strategie ca sa pot merge mai mult fara a cadea. Mergeam mai repede, dar imi pierdeam echilibrul. Apoi am hotarat sa ma relaxez, sa nu fiu atat de concentrat - si a mers mai bine (mai mult de douazeci de metri fara sa cad am facut). Pe urma am inceput sa indoi piciorul stang de fiecare data cand calcam (un fel de semiasezare pe stangul) - am reusit si mai bine! Cand in sfarsit am inceput sa lovesc cu talpa piciorului la fiecare pas, sa pasesc mai puternic, cu alte cuvinte, ca sa simt mai bine bordura de sub picioare. Si in acest pas cadentat si hotarat am parcurs ultima suta de metri fara sa cad macar o data...

Cand s-a terminat bordura ingusta, am dat peste una mai lata, apoi alta. Borduri sunt destule, dar nu sunt toate comode pentru exercitii de echilibristica. Pacat, pentru ca a fost cred una dintre cele mai placute intoarceri pedestre acasa dupa miezul noptii. Si involuntar imi vine gandul - de ce n-as inventa eu borduri speciale pentru oamenii care se plimba (sau primbla?) seara pe alei. Uite cate o bordura un pic mai inalta, dar comoda, pe care sa poata merge domnisoarele tinandu-se cu o mana de mana flacaului si cu cealalta de conul de ziar cu rasarita. Ar merge si copiii pe bordura, ciondanindu-se unii cu altii cine a cazut mai putin. Ar merge si amanti nocturni intorcandu-se tarziu acasa. Vreun businessman cu gandul la soldul contului s-ar pomeni si el urcat pe bordura si impiedicandu-se de vreun copil neatent. Si toata lumea ar merge cel putin o data pe bordura, pentru ca bordura ii va atrage pe toti.

Multi dintre cei care vor merge pe bordura de pe alee isi vor recapata astfel echilibrul. Vor fi mai ascultatori si mai iubareti. Mai calculati si mai sinceri. Mai linistiti si mai ingrijiti. Cu spinarea dreapta si fruntea sus.

Si lumea va fi fericita si isi va aminti cu recunostinta de necunoscutul care se intorcea de la iubita lui calculand pasii pe bordura.

3 comentarii:

  1. Fine :))

    Stii, cind mergi pe strada, avem asa placeri de a merge, si e foarte fine.
    Apropo, ori suntem bufnite, ori avem ceva. Am scris si eu un articol, dar cind am vazut timpul cind a fost publicat, mi-am dat seama ca e prea mult sa fie incidenta (2 minute diferenta).

    01:24
    http://chihaivio.blogspot.com/2007/04/o-alta-viata.html

    RăspundețiȘtergere
  2. :)))))))))) foarte inventiv. asa m-a inveselit toata "zateia" asta.

    RăspundețiȘtergere

A apărut o eroare în acest obiect gadget