Provocare pentru bloggerii moldoveni

Zarva asta din blogosfera moldovenească cu Pavel Turcu în prim plan a revelat un lucru pozitiv, și anume că bloggerii moldoveni, indiferent de motivele pe care le au (prikol, gusturi, filozofie, dorința de a uimi și de a câștiga), pot trezi lumea la o dezbatere, pot promova o anumită valoare (sau non-valoare) și pot găsi argumente pentru a apăra și promova aproape orice. Și mulți chiar îi ascultă, mulți îi urmează. Bravo pentru asta!

În această ordine de idei, eu îmi permit o propunere. Repetați același lucru după selecția naționala! Dar ne înțelegem din start - indiferent de rezultat, indiferent de câștigător. Mai ales că în acest an preselecția e mai imprevizibilă decât a fost vreodată. Promovați reprezentantul Moldovei la Eurovision cu aceeași ardoare cu care l-ați promovat pe Pavel Turcu. Atunci veți demonstra că vă pasă cu adevărat și că faza cu Pavel Turcu n-a fost o farsă.

Încercați să promovați la fel de bine câștigătorul concursului național, dar deja la nivel internațional, cu toate pribambasurile la care v-ați arătat atât de talentați:
- videouri
- glumițe în stil Chuck Norris
- bannere
- site
- ringtonuri
- fotojabe
și altele.

Acolo să vedem eficiență. Efect, ca să ne ajute la televotingul pentru Eurovision. Așa demonstrați că aveți valoare, că vă pasă de imaginea Moldovei, că vă pasă de prestația țării noastre, măcar și la ultimul concurs din lume.

Cine se apucă? Ion Grosu, Viorel Mardare, Nata Albot, Oastea Fiară, Mihai Bologan, Constantin Codreanu, Larry Livingstone și alții, ce ziceți, vă prindeți?

PS. Cum se traduce ”слабо?” în română.

Mie imi place Eurovision

Mie imi place Eurovision pentru că datorită Eurovision m-am îndrăgostit de Lejla:



Mie îmi place Eurovision pentru că:



Mie îmi place Eurovision pentru că:



Celor care promovează piesa lui Pavel Turcu nu le place Eurovision.
Iată diferența.

Mie nu-mi place piesa lui Pavel Turcu.

Monolog fara pauza (despre o parte a ultimilor trei ani)

Ora 3. Insomnie. Gânduri într-aiurea o grămadă, numa bune de scris pe blog. (ce bine ca exista iPhone, pot sa scriu linistit in pat, nu tre sa clantanesc la comp si s-o trezesc pe puiu). Tinand cont de starea in care ma aflu si de faptul ca nu am scris de mai mult timp pe blog, deci s-au acumulat gânduri, va rog sa nu judecati aspru lapidaritatea postului. Si vaabse nafig nu cititi dacă nu va interesează.

O trecut si anul 2009. A fost anul in care am decis sa fac schimbări in viaţa. Radicale. De la schimbarea locului de munca, a statutului civil, a ţării, pana la schimbarea intereselor, a atitudinii fata de oameni si a prioritatilor. Majoritatea acestor schimbări se vor infaptui in 2010.

Apropo, eu utilizez mailul mai des decât blogul. Dar nimeni încă nu m-a poreclit "emailer". Asa ca, va rog frumos, eu nu sunt "blogger".

Eu nu obisnuiesc sa scriu agresiv. Si nu de-atata ca-s "vedeta", blin. Anume asa m-o poreclit vecina de la examenul de azi dimineaţa (la şcoala auto), care mi-a cerut autograf pentru Ilinca. Sa crească mare si sănătoasă Ilinca pe care eu n-o cunosc.

Da, in anul 2009 oameni straini au început sa mă recunoască. Ei, nu asa ca pe Oxana Iutes, dar totusi. Si fignea VIP Magazin. Iaca la Orhei... Brrrr, asta-i strasnic. Nici sa-mi suflu nasul ca un om normal nu pot. Jumatate din restaurant se uita chioras la masa noastră: "Ii el ori nu-i el?"

Farmacista de la colţ m-a intrebat "da ce, si vedetele se imbolnavesc?", iar doamna de la alimentara îmi ia întotdeauna cu un leu mai putin (probabil asa isi vede ea aportul la dezvoltarea intelectuala a tinerei generaţii).

Dar degrabă scap eu de toate astea. Plec din tara. Si sincer, asa imi vine sa plec trantind usa. Tot ce-am scris mai sus sunt aparente, efemeritati, fum rozov inutil.

Eu am revenit in Moldova, după trei ani de absenta, in 2006. Nu aveam nici o intentie de a ramane in republica atunci, cel putin nu mai mult decat pentru o perioada de tranzitie. Dar am avut, ca de multe ori in viata asta, slava Domnului, noroc (si eu cred ca o parte din noroc si-l face omul cu mana lui) sa-mi gasesc implinire profesionala care sa-mi permita sa scap de dependenta financiara fata de terti si de implicitele lectii de morala din partea acestor oameni deloc "terti", dar cei mai scumpi din lume, adica parintii.

Odata scapat la libertate in Moldova, am revenit la hobby-ul meu de mai demult - jocurile intelectuale, in care de data aceasta mi-am pus mari sperante. Eu imi doream ca acel clubulets inchistat in Liceul Gaudeamus sa creasca, sa iasa in lume, sa devina o comunitate. Am depus mult efort, si eu, si alti membri ai clubului, iar acum nu mi-i rusine s-o spun deschis: n-am reusit sa realizam decat primele doua puncte. CUC nu este o comunitate, cel putin nu in sensul in care inteleg eu acest cuvant.

CUC s-a transformat intr-o aglomerare de copii tineri si ambitiosi, competitivi, indiferenti, condusi inainte de generatia pe care eu am intalnit-o in acel an 2006. Dar gata, generatia 2006 a obosit, entuziasmul s-a stins, iar alti lideri nu sunt. Cu vreo doua exceptii, nimeni nu face nimic pentru aceasta comunitate cu picioarele de lut.

Iar Sedinta Elitara XXIV, cu tot cu recordul ei de peste o suta de oameni prezenti, nu a facut decat sa confirme ca www.cuc.md sucks, iar www.facebook.com rules.

Eu am fost intotdeauna optimist cand vorbeam despre CUC. Puteti sa vedeti mesajele mele de la inceputul anilor precedenti, pe www.cuc.md. Dar gata, cat pot sa mai cred intr-o actiune falimentara? Sa construiesti ceva in Moldova fara scopul de a face bani este imposibil. Lumea participa la inceput, dar cand e nevoie cel mai mult de suport, se da cu posteriorul la gard. Prea multa lume care nu se tine de cuvant.

Culmea culmilor a fost Cupa Interuniversitara la Brain Ring. Asa o atitudine de indiferenta si neglijare absoluta a oamenilor din jur ca din partea "partenerilor" de la Student Travel eu inca n-am intalnit. Timp de 4 saptamani n-a venit macar un reprezentant de la Student Travel sa asiste la jocurile de calificare, iar aportul lor s-a limitat la discutia de ultim moment cu Dl Belostecinic pentru a permite intrarea in Aula ASEM (chiar si asa, la al treilea joc de calificare paznicul nu stia nimic de noi; l-au convins cei de la Student Travel cumva sa ne lase) si la ajutorul "prietenesc" de a aranja mesele (nu la si la a deplasa mesele de la un loc la altul, ca de asta se ocupa Marcel singur, el je aproape ii Svatsneigher, nu in sensul ca-i puternic, da in sensu ca se descurca). Nici tu premii, nici tu rambursarea drumului echipelor din afara Chisinaului (asa cum am convenit anterior). Vezi tu, American Student trimite oameni in America, dar bani sa plateasca drumul de la Balti la Chisinau pentru 12 tineri nu are. Asa ca, ce sa-i faci, ai invitat oamenii, ei au venit, pofig ce intelegere ai avut tu acolo cu Student Travel, plateste, Marcel.

Iar finala acelei Cupe Interuniversitare a fost apogeul bagatului de picioare din partea Student Travel, cea mai tare-n vana si groasa de obraz Companie Work and Travel din Moldova. Sambata imediat înaintea finalei (programată pentru miercuri) m-au mintit in fata ca "discoteca (despre care ne intelesesem cu mai mult de o luna mai devreme) e ocupata si ca hai poate facem finala tot in aula ASEM". Mi-au promis sa "mai vada" doar cand le-am spus clar ca-mi bag eu piciorul in ei si fac finala in disco fara sponsori. A venit si ziua finalei. Cum fara surprize? Student Travel a anuntat începutul evenimentului cu doua ore mai devreme decat stia discoteca si a trebuit sa tinem aproape 100 de oameni afara intr-un frig de te razbea la maduva. Colac peste pupaza, mi-au adus la finala niste sponsori politici, despre care nu discutasem anterior, si pe care a trebuit sa-i anunt cu o pretinsa recunostinta.

In comparaţie cu aceasta contributie a Student Travel, absenteismul comunităţii CUC in organizarea Cupei (cu unele exceptii fericite) a fost ca o binecuvantare.

Iata asa a fost cu Student Travel. Nu voi spune nimanui "nu va duceti in America cu Student Travel". Eu cu ei in America n-am fost si nu exclud ca ar avea programe bune cu preturi avantajoase. N-am nici cea mai vaga idee de valoarea programelor lor si de ce se cred ei "tari", dar de un lucru sunt sigur - daca va apucati sa faceti vreun proiect in Moldova cu Student Travel, nu acceptati nici o intelegere verbala. Doar contracte cu stampila si transferuri bancare. Punct.

Dar sa stiti ca nici contractele cu stampila nu ofera siguranta in tara noastra. De un an si jumatate Clubul de Jocuri Intelectuale are contract cu Compania Teleradio Moldova, in care scrie negru pe alb ca pentru realizarea emisiunii institutia audiovizualului va acorda un studiou si decor. Si? O branza studiou, o branza decor. Am vazut un proiect de design, care cuiva nu i-a placut, si acolo am ramas. Adica tot aici, adica de unde am pornit - umblam prin librarii, discoteci, gradini, cantine. Si pentru ca televiziunea Moldovei in anul 2009, dupa "opt ani de progres", n-a avut bani de decor. Adica prin 1996, in plina criza, pentru "Roata Norocului" prezentata de Andrei Porubin bani erau, dar acum pentru cea mai buna emisiune - joc intelectual din tara (cea mai buna pentru ca e unica), bani nu-s. Normal, pentru ca banii se duceau pe intretinerea "progresului". Cui sa-i pese de calitatea emisiunilor la Moldova 1, daca veniturile la Moldova 1 nu depind de calitatea emisiunilor?

Anul trecut, cu ocazia postarii despre ProTV, in care am atras atentia asupra unei situatii din partida Steaua-Sheriff, care de altfel nu s-a repetat la meciului retur, cei ce scriu comentariile pe Unimedia m-au amuzat prin zelul lor de a apara ProTVul (postul chiar n-avea nevoie de aparare, pentru ca si-a demonstrat nu o data verticalitatea, iar cazul semnalat de mine nu era decat unul singular) poreclindu-ma in toate felurile, din care reiesea ca eu "m-am vandut in Dealul Schinoasei" si ca "ling stiti voi Dlui Todercan". Si din nefericire impresia asta chiar si-au creat-o unii indivizi, mai ales liberali, la care ponderea literelor citite in viata e pe undeva de 50% forumuri si doar poate 2-3% carti. Nu de alta, dar daca la ei in minte nu se face decat conexiunea Moldova 1 - Voronin - Fuuuu - Erudit Cafe - Moldova 1 - Voronin - Fuuuuuuuu!, apoi atunci multa cultura generala n-are de unde sa fie in capul lor. Apoi iata, sa ştiţi ca eu personal nu m-am vândut nimănui si ca pana acum nu am pus un banut in buzunar de pe urma realizarii emisiunii Erudit Cafe. Sa va spun si de unde vin premiile la emisiune?

Dar tendinta de a judeca dupa forma, nu si dupa continut am observat-o si pe la case mai mari. Dupa ce prin 2004-2005 actualul primar al capitalei, al treilea cel mai influent om din Moldova după părerea VIP Magazin, accepta cu plăcere invitatiile la Sedintele Elitare CUC si făcea parte din juriu, iata ca după ce a devenit influent, răspunsul lui la invitatia noastră si la rugamintea de a ne ajuta cu ceva a devenit: "Ce? Jocul ala rusesc? Mai aveţi sa promovati rusisme?" si, evident, refuz. Cu siguranţă are Dorin Chirtoaca multe griji pe capul lui si n-are timp pentru jocuri ieftine rusesti, dar asta nu mă priveaza pe mine de dreptul de a fi suparat pe o asemenea atitudine. Chiar dacă nu a construit o comunitate, Clubul nostru a contribuit la educatia in spiritul culturii româneşti a mai multor generaţii de tineri. Vedeţi si cantitatea de intrebari din cultura românească in comparaţie cu cea rusească in baza de date de pe cuc.md (n-aveţi voi cand sa vedeţi, dar va asigur ca sunt mult mai multe).

Si uite asa se distruge un mit. Nu pentru a-i da Ilincai un autograf, nu pentru a plati cu un leu mai putin carnatul la alimentara am dedicat atâta timp jocurilor intelectuale. Am sperat ca vor mai fi oameni care vor înţelege, dar n-au fost. Ca s-au numit ei Student Travel, Todercan sau Chirtoaca, nu mai contează, - acestea au fost doar exemple care sa ilustreze indiferenta fata de cunoaştere in Moldova.

In toată situaţia data, probabil ca cel mai putin vinovaţi sunt chiar vinovatii principali - membrii a ceea ce noi inca ne incapatanam sa numim "comunitate". Câţi dintre ei îşi dau seama ce se afla in spatele a tot ceea ce ei numesc CUC?

Vinovat este sistemul, vesnicul tap ispasitor. Tara asta nu este creată pentru initiative, deşi am crezut in asta 27 de ani. Acum mi s-au deschis ochii - tara asta easte creată pentru jertfiri. Adevaratii nostri eroi sunt martiri, suferinzi - Ion si Doina, Grigore Vieru. Chiar si cantecele noaste cele mai frumoase sunt de jale. Nu de dragoste, ca la francezi, nu pentru copii - ca la ruşi. De la un sistem construit de plangaciosi (uitati-va numai la cel mai influent om din tara, Vlad Filat, care cu tot caracterul sau de fier încă nu a scăpat de fata ceea obijduita), este greu sa obtii altceva decât scuze. La "scuze" moldovenii se pricep cel mai bine. In topul scuzelor la moldoveni este celebrul "vai cât sunt de ocupat, nu-mi vad capul de treburi, n-am timp nici sa mananc", repetat pe messenger, mail, twitter, facebook, odnoklassnici si SMS. Dar se găsesc si alte scuze, pe care ai noştri le-au botezat gingas "otmazci".

Dar cea mai strasnica scuza este "paliubomu tat a sa shie ghini". Si tat pana la urma ii "ghini". Dar cum s-a făcut acest "ghini" si cu ce preţ, asta ce mai contează, dacă tot ii ghini, nu? Apu uite asa, moldovanu nu se apuca de contribuit decât când ii rău, pentru ca îl roade sovistea: "ii rău deatata ca eu mai devreme n-am contribuit, ian da eu acuma sa contribui". Si o, minune, acuma iese foarte bine, pentru ca mai mulţi au avut aceste gânduri mustratoare de constiinta care se soldeaza cu o contributie pe termen scurt. S-apu iara tat ii ghini. O data, de doua ori ii ghini. Da iaka când hop si iara ii rău, sovistea nu-l mai roade pe moldovan - el deam o data o contribuit si atunci o fost ghini, las shi altcineva sa se chinuie. Dar oamenii si gandurile se termina si nu rămâne decât inertia si vreo doi trei sateliti.

Dacă pana acum nu v-am convins ca nu exista comunitate de jocuri intelectuale, intrati pe www.cuc.md si vedeţi cât de mult s-au felicitat cu ocazia sărbătorilor de iarna membrii acestei "comunităţi" pe care noi ne incapatanam pana acum s-o numaram cu sutele. Unu! Un singur mesaj de felicitare cu ocazia sosirii anului nou, si acum e deja 5 ianuarie. Merci Nicoleta, o tânara entuziasta de la Balti, care sau a înţeles ce am avut eu in vedere prin comunitate, sau e încă naiva si crede in minuni. Putini au reuşit sa facă la Chisinau ceea ce a făcut Nicoleta la Balti.

Si uite asa, cu o emisiune low budget, departe de ceea ce ar fi trebuit sa fie si făcută doar pentru "galocika", cu indiferenta statului si suspiciunile noilor influenti asupra naturii rusofile a jocurilor intelectuale, cu oboseala si inertia cu care se mişca lucrurile in interiorul Clubului, am ajuns sa constat ca ceea ce s-a făcut in club pe parcursul ultimilor trei ani n-a fost, cum mi-am dorit sa cred pana acum, o investiţie, ci o jertfa. Si ca orice jertfa, aceasta s-a facut in numele a ceva abstract, nematerial, dar din păcate nu si etern, ci din păcate absolut temporar (dacă "temporarul" poate fi absolut).

Tot ce-mi doresc acum din relaţia mea cu acest colos care este CMJI (apropo, da, acesta este acronimul oficial al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale) este sa termin cu cât mai putine pierderi razboiul cu propriile mele vise.

Si mai e ceva... La sfarsitul acestei luni se fac zece ani de la seara când părinţii mei au plecat la tara, iar eu am început sa pregătesc prima Sedinta. Sa-mi sap singur groapa cu diamante din care nu pot iesi pana acum. Cu diamante sau fără, groapa tot groapa rămâne.

Este ora 6:43. Cum am scris, asa sa rămână. Monolog fără pauza.

Vasile Ernu: Dați-mi trei luni și vă distrug orice mit

(mă simt acum ca eroul lui Camus din ”Ciuma”, care tot încearcă să înceapă un roman și caută prima propoziție pentru a da valoare textului).

Mai în scurt, am fost la lansarea cărții lui Vasile Ernu ”Ultimii eretici ai Imperiului”. Nu știam despre ce e cartea (în afară de faptul că e probabil iarăși despre URSS, ca și primul lui volum), dar am fost intrigat (ca și 70% din sală , urma să aflu mai târziu) de anunțata prezență (de la cel mai înalt nivel) a lui Mark Tkaciuk. Apariție care nu s-a mai materializat.

Dar mai întâi să vă povestesc o mică istorie. Pe drum către Librăria din Centru am avut o experiență (băgați voi epitetul după ce citiți).

Ieșeam din taxi. I-am înmânat șoferului o bancnotă. Era întuneric, dar eram sigur că-i dau 50 de lei. Șoferul mi-a numărat rest 70 de lei, eu i-am luat nesigur. Am coborât din mașină și am întrebat-o pe Vera, care ieșise înaintea mea, ce bancnotă îi dădusem de fapt. Mi-a zis că era totuși una de 50. Am ajuns mașina din urmă, că era blocată într-un ambuteiaj, am bătut la fereastră și șoferul mi-a deschis speriat.
- Mi-ați dat rest ca dintr-o sută, iar eu nu v-am dat decât cinzeci. Luați vă rog banii înapoi.
Și aici a urmat un răspuns de o sută de bile... Șoferul s-a uitat pierdut la mine și a spus răspicat:
- Îmi cer scuze!
Anume așa, ”scuze”, nu ”mulțumesc”. Iată ăsta da șofer, iată asta da înțelegere a situației.

Apoi am fost la lansare. Multă lume, multă tare. Mai mult chiar decât la Erudit Cafe. N-am cu ce compara, că nu prea am mai fost pe la evenimente echivalente, dar am înțeles de la alții că trucul cu Mark Tkaciuk a ridicat numărul celor prezenți la pătrat.

Da, anunțata prezență a lui Tkaciuk a fost un truc. Ernu a și explicat că acest Mark Tkaciuk nu este decât un mit, iar lipsa lui înseamnă distrugerea acestui mit. Astfel Vasile Ernu a distrus un mit. El a spus că Mark Tkaciuk ”nu există”, dar nu a mers mai departe, ca Pelevin în ”Generation P”, să demonstreze cine și cum l-a creat. S-a limitat doar la a ne comunica că Tkaciuk este rodul propriilor noastre acțiuni (la un moment dat a și făcut o paralelă voalată cu Stalin, la care cică contemporanii au pus mâna, în sensul că au contribuit).

Distrugerea lui Tkaciuk a fost doar un exemplu. Bravada lui Vasile a continuat, el provocând publicul la a-i da un mit pe care să-l distrugă în trei luni. Nimeni nu s-a oferit. Doar după lansare am auzit două doamne discutând că ar fi bine să-i propună scriitorului să distrugă ”mitul Ernu”. Iată ăsta da sofism.

Apropo de sofisme. Unicul din sală care, în afară de Ernu, citise cartea ”Ultimii eretici ai Imperiului” înainte de lansare a fost Vladimir Beșleaga. Da, da, anume Vladimir Beșleaga - Zbor Frânt (spre rușinea mea, nu știu nici până astăzi despre ce-i acest ”Zbor Frânt”, dar în capul meu s-a așezat bine această combinație de cuvinte, la fel ca ”Nepal - Katmandu” sau ”ADN - Acid Dezoxiribonucleic”, despre care am la fel de multă închipuire ca și despre Beșleaga și opera lui). Și anume pe Vladimir Beșleaga mi-a fost cel mai interesant să-l ascult. Bătrânelul are încă coaie. Anume el a deschis ochii (motănașilor) publicului asupra subiectului central al cărții, un fel de scanare a clash-ului civilizațiilor (sau al etapelor de evoluție, involuție, stagnare etc.) manifestată printr-o comparație între comunism și capitalism din care nu înțelegi altceva că ele totuna îs una și aceeași. Iată și unul dintre sofismele de care, din câte am înțeles de la Beșleaga, abundă cartea. Criticul a numit aceste sofisme ”periculoase”, iar pe (Ernu) eroul cărții - ”țâcnit”. La sfârșit, Beșleaga nu s-a rușinat să-l mustreze pe autor de nerespectarea unor ”moldovenisme” (așa le-a numit), în speță a faptului că masculul albinii se numește ”trântor”, nu ”bondar”.

Momentul culminant al serii a fost atunci când Beșleaga, comentând coperta cărții, a spus că Lenin și Isus Cristos îl duc la școală pe... Ceburașka. Mai aveți nevoie de comentarii?

După monologul lui Beșleaga, Vasile Ernu a primit cartea pe care a citit-o și a umplut-o cu sublinieri sârguincioase vestitul scriitor. Preluând microfonul, Ernu a evocat scopul pe care și l-a pus întru scrierea acestei căți - de a ne lămuri din ce lume am ieșit și în ce lume am intrat. Îndrăzneț. Apoi a explicat de ce a scris-o în stil epistolar, (aproape) ca Apostolul Pavel. Explicația a fost convingătoare.

Ernu a promis că nu se oprește aici. Din câte am înțeles de la el, pentru că îi este greu să scrie literatură despre prezent (”încă nu s-a sedimentat”), următoarea lui carte va fi o antiutopie. Și este probabil să scrie ceva și despre Republica Moldova, temă care îl pasionează în ultimul timp.

Firește, am cumpărat cartea. Cel mai mult m-a motivat remarca lui Beșleaga, care a spus că ”Ultimii eretici ai Imperiului” se citește greu, face foarte multe referințe la scriitori ruși și în general este o carte erudită. Am auzit și multe cuvinte magice: Marx, Hegel, Heidegger, Lenin, Soljenițân (pe care cică țâcnitul erou al lui Ernu l-a numit ”grafoman”)...

Poate voi găsi mai mult în ”Ultimii eretici ai Imperiului” decât în fragmentele pe care le-am citit din ”Născut în URSS”, prima carte a lui Vasile Ernu, care a avut priză în România, dar nu prea a prins la noi, pentru că, știți și voi, noi știm mai bine.

PS. Doar revenit acasă mi-am amintit că acum doi ani în urmă Vasile Ernu, pe care mi-l recomandase și pe care îl contactasem prin intermediul lui Vlad Bolocan, ar fi trebuit să facă parte din selecționata României la ”Что? Где? Когда?” pentru Cupa Națiunilor de la Baku, Azerbaijan. Eu am fost căpitanul acelei echipe, în care jucase Mihail Vakulovski, un bun prieten al lui Ernu și un alt reprezentant al generației ”post-sovietice” din lumea literară românească. Până la urmă Ernu nu a mai mers cu noi, pentru că nu deținea pașaport moldovenesc și nu putea zbura de la Kiev.

Dacă în Moldova ar fi 100 de oameni... (1)

Iată prima parte a unei serii de imagini care prezintă Moldova en raccourci. La baza imaginilor stau rezultatele recensământului din 2004, dar şi statisticile ulterioare ale BNS.

Indiferent de criteriul principal al graficului, m-am străduit să redau cât mai fidel şi distribuirea persoanelor din anumite categorii pe sexe. Se vede bine în graficul vârstelor, unde printre copii e cu un băiat mai mult, în timp ce printre bătrâni femeile sunt de două ori mai numeroase decât bărbaţii. În Moldova se nasc mai mulţi băieţei decât fetiţe, dar speranţa de viaţă a bărbaţilor este mai mică.

De asemenea, veţi observa probabil că în Moldova celor o sută de persoane, femeile căsătorite sunt cu una mai multe decât bărbaţii. Explicaţia este faptul că bărbatul acestei femei în plus este un străin.

Presimt că va trezi nedumeriri imaginea referitoare la migrare. Cu siguranţă avem o părere mult mai negativă despre fenomen. Şi avem dreptate. Problema e că graficele de mai jos se referă la populaţia Moldovei care a mai rămas în ţară. Cele câteva sute de mii de migranţi permanenţi nu sunt luaţi în considerare, pentru că ei nu mai sunt în Moldova. Dar anume acest exod masiv (în două cu reducerea sporului natural şi în trei cu excluderea regiunii transnistrene din calcul) a dus la micşorarea populaţiei de la aproape 4.5 milioane în 1990 până la 3.38 milioane (fără regiunea transnistreană) în 2004. De aceea graficul migraţiei se referă numai la persoanele plecate temporar (lucrători sezonieri sau studenţi), care mai fac încă parte din populaţia ţării noastre.

Am stat un pic pe gânduri atunci când am denumit categoriile "moldoveni" în graficul referitor la naţionalităţi şi "română" în graficul referitor la limbă. M-am bazat în special pe umila mea proprie părere, dar şi pe faptul că marea majoritare dintre respondenţii recensământului din 2004 s-au declarat moldoveni. Pe de altă parte, ca să fiu fidel recensământului, ar fi trebuit să includ în grafic şi doi "români". Am refuzat să fac acest lucru, băgându-i pe cei doi "români" în grupul "moldovenilor", pentru că indiferent cum îşi spun aceşti oameni, să-i pun în două categorii diferite ar însemna să subliniez inutil un clivaj la nivel de sensibilitate.

Aşa cum am remarcat mai sus, graficele nu reflectă situaţia din regiunea transnistreană, deşi veţi observa bineînţeles că în toate imaginile conturul intuitiv al Republicii Moldova cuprinde şi această zonă, pe care ne mai încăpăţânăm să o considerăm a noastră. Vă rog să acceptaţi această convenţionalitate (un fel de compromis cu sovistea) şi să nu o judecaţi prea dur.

Aceste 12 grafice reprezintă prima parte a unui set de imagini dedicate Moldovei, care va continua cu informaţii mai specifice.

A şaptea artă sau a cincea roată?

În copilăria mea cele mai aşteptate zile de vară erau sâmbetele, când ne spălam binişor, îmbrăcam hainele cele mai frumoase şi mergeam la clubul din centrul satului pentru a vedea "Tanţui, tanţui", "Zita i Ghita", "King Kong"sau "Krokodil Dendi". Astăzi aceste case de cultură sunt lăsate de izbelişte sau, în cel mai bun caz, transformate în discoteci. Case de Incultură, nu alta.

În satele bunicilor nu mai poţi merge la un film. Cei mai înstăriţi au antene parabolice. Ceilalţi se mulţumesc cu filmele de pe televizoarele alb-negru, manetele cărora, altădată mânuite cu ploskogubţii sau lingura, au ruginit la poziţia canalului Moldova 1.

Din cele aproape o sută de instalaţii cinematografice aflate în zonele rurale în anul 2001, în 2007 au rămas numai 16. Pe tot parcursul anului 2005 sătenii Moldovei au făcut tocmai trei mii de vizite la cinematograf! Asta în timp ce la oraş, în acelaşi an, la film au mers peste un milion de spectatori.

Din 2006 Biroul Naţional de Statistică nu mai strânge date despre frecventarea sălilor de cinema pe la sate. Pe semne că nu mai are sens.

În schimb la Chişinău sălile de cinema s-au înmulţit şi nu duc lipsă de spectatori. Patria cheltuie 700 mii de dolari pe an numai pe publicitate. Din păcate, nu ştiu exact câţi spectatori au fost anul ăsta sau anul trecut la film, dar dacă este să credem datelor din 2007, cifra de afaceri în domeniul cinematografic trebuie să fie de peste 5 milioane de euro pe an (parcă văd zâmbetul ironic al vreunui contabil de la Patria care citeşte această cifră). Nu ştiu care este sistemul de impozitare în domeniu, dar este foarte clar că ceea ce se întâmplă cu cinematografele la Chişinău n-are absolut nici o legătură cu promovarea celei de-a şaptea arte în mediul rural.

Despre ponderea filmelor în limba de stat versus cele în alte limbi, pardon, în altă limbă, nu mai vorbesc. Să mai spună cineva că minorităţile naţionale sunt discriminate!

Vă las să priviţi graficul şi... ne vedem la film.

Incepe Campionatul Ce? Unde? Cand?

Maine va avea loc tragerea la sorti pentru Campionatul Ce? Unde? Cand? toamna 2009, competitie ajunsa la editia a 15-a.

Campionatul Ce? Unde? Cand?, care implica 7 etape pe parcursul unui sezon si are loc de doua ori pe an, a avut loc cu regularitate incepand cu anul 2002 toamna.

Cea mai titrata echipa a Campionatului CUC este Asachi, care a reusit sa castige 4 titluri in Superliga (2005 toamna, 2007 primavara, 2008 toamna si 2009 primavara).

Trei echipe au castigat Campionatul de 2 ori: Kapra (2002 toamna, 2003 toamna), Sirius (2004 toamna, 2005 primavara), Lareme (2006 toamna, 2007 toamna).

Alte echipe au reusit sa castige Superliga cate o data: Galatasaray (2003 primavara), Nota Bene (2004 primavara), Gettika (2006 primavara), Mix (2008 primavara).

Dintre echipele care compun actualul BIG 4 in Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, doar Acord nu a reusit sa castige un titlu.

Mai multe detalii pe http://www.cuc.md.

Republica AVODLOM

Un grup de experți independenți a stabilit că schimbarea guvernului nu este suficientă pentru ieșirea din criză. Țara are nevoie de reforme radicale. Din sursele noastre am aflat că noua guvernare intenționează să facă câteva schimbări importante în procesul politic. În primul rând, votul la alegeri va deveni obligatoriu, iar ca să votezi va trebui să plătești. Cei care nu vor participa la votare vor fi pedepsiți și impuși să doneze sânge.

Pentru a demonstra că sunt slugile poporului, în fiecare dimineaţă, înainte de a intra în clădirea Parlamentului, deputații îşi vor lăsa pălăriile pe scări, astfel încât orice cetăţean să-i poată răsplati pentru munca pe care o fac. În plus, deputații vor plăti impozite în valoare de 100% din venit.

Ședințele Parlamentului se vor desfăşura la lumina lumânărilor, iar pentru fiecare propunere neacceptată, deputații vor fi pedepsiți cu biciul pe spinare. Regula va fi valabilă și pentru preşedintele parlamentului, care însă nu va face propuneri. Dat fiind faptul că nici o propunere a opoziției nu va fi acceptată, doar majoritatea parlamentară va deţine bice. Jumătate din listele electorale ale partidelor vor fi compuse din masochiști, pentru eventualitatea în care aceste partide trec pragul electoral, dar rămân în minoritate parlamentară.

Se vor face reforme și în domeniul judiciar. De acum înainte justiţia se va baza pe prezumția vinovăției.

Conștiința civică va cunoaște înălțimi nebănuite. Studenţii vor ieşi în stradă pentru a cere scumpirea contractelor, iar bătrânii vor organiza marșuri de susţinere a homosexualilor.

Economia va cunoaște un avânt important. Creșterea oilor și cultivarea cartofilor vor fi declarate oficial ramuri ale industriei. Pentru susținerea producătorului autohton, taxele vamale pentru importul de carne de găină vor constitui zero procente. Prostituția va fi oficial impozitată, iar din banii colectați se vor plăti profesorii de religie.

Importante modificări vor avea loc și în domeniul transporturilor. În Chișinău vor fi săpate tuneluri subterane prin care va circula un nou tip de transport - metrorutiera. Metrorutiera va putea fi oprită oriunde, iar ieșirea la suprafaţă se va face prin găurile de canalizare, care vor fi modernizate și dotate cu scări rulante.

Va intra în vigoare și un nou cod rutier. Pentru fiecare încălcare şoferii vor primi puncte. De exemplu, pentru trecerea pe roşu – 5 puncte, pentru deplasare pe contrasens - câte 1 punct pentru fiecare kilometru. La sfârşitul anului primii zece şoferi care au acumulat cele mai multe puncte vor obține dreptul de a deveni poliţişti.

Opoziției politice i se va oferi dreptul să treacă strada pe roşu, iar Partidului Comuniștilor - numai pe roşu.

Schimbări vor avea loc și în sistemul educațional. La facultățile de drept și economie toţi vor învăţa la buget, iar la cele de litere și fizică toţi vor plăti contracte. În plus, la facultatea de limbi străine vor fi admiși și băieți. Bursele se vor da în dependență de frecvența la lecții. La examene profesorii vor da mită studenților pentru ca aceştia să se pregătească.

Se va produce un schimb de accente la nivel identitar. În constituție limba oficială va fi limba română, iar la şcoală se va preda limba moldovenească. Toate cărţile în limba rusă vor fi subtitrate în limba de stat. La cinematografe nu se vor arăta decât filme autohtone, câte unul pe an.

Libertatea de exprimare va fi asigurată prin reformarea sistemului mass-media. Gazetele se vor tipări pe hârtie abrazivă, pentru a servi doar ca suport informațional. În televiziune se vor produce mai puține schimbări și ştirile vor fi arătate tot în pauzele dintre reclame, ca și astăzi.

Drept rezultat, oamenii vor deveni mai buni. De Anul Nou, copiii vor umbla de la casă la casă și vor împărţi bomboane și colaci. Oamenii vor deveni mai sinceri. La nuntă, mesenii vor striga: "amar!", iar mirii îşi vor trage palme.

Ca rezultat al tuturor acestor reforme democratice și de îmbunătățire a nivelului vieții, se vor produce importante schimbări geopolitice. Forţele de menţinere a păcii de pe Nistru vor scrie declaraţii că vor să plece acasă, dar Guvernul de la Chișinău nu le va da voie.

Moldova va deveni membră a Uniunii Europene și va ridica cerințele Uniunii față de membrii săi până la un asemenea nivel, încât Portugalia va fi nevoită s-o părăsească. Portughezii vor sta la coadă la Ambasada Moldovei din Lisabona pentru a veni la Chișinău să construiască stadioanele pentru Olimpiada din 2020.

O bilă neagră pentru ProTV Chişinău

In ultimul timp am scris pe blog mai mult chestii uşurele. De politica sunt suprasaturat, reacţionez cam în stilul şi-a şi a şi. Mă retrag în chestii mai puțin consumatoare de principii morale, citesc cărți, filmez Erudit Cafe, privesc fotbal. Ultimul lucru l-am făcut şi în această seară. Am privit Steaua-Sheriff. Și vai, iarăși dau de principii...

Steaua este echipa mea românească preferată, de ani de zile. Cu Sheriff n-am ţinut niciodată în Campionatul Moldovei. Dar Sheriff este campioana ţării noastre, ea reprezintă Republica Moldova. Iar pentru belgianul, portughezul, italianul, francezul, neamţul, spaniolul şi englezul care urmăresc Europa League nu există transnistria. Pentru ei între paranteze scrie Republic of Moldova. Şi pentru noi, oricât ne-am uita chiorâş la Sheriff Tiraspol, între paranteze tot scrie Republica Moldova.

Cu alte cuvinte, vreţi voi sau nu, Sheriff reprezintă ţara noastră, pe care ne încăpăţânăm să o credem integră, Republica Moldova, cu tot cu Ministerul Integrării pe care Filat şi compania îl vor desfiinţa, cu tot cu forţele de menţinere a (păcii) status quo-ului, cu tot cu plângerile diplomaților moldoveni că rușii nu-și retrag armata, cu tot cu tonele de carne de pui care se importează în şi se exportează din transnistria, cu tot cu mikiduță de la Tiraspol și tagma lui. Cred că nu toţi au înţeles ce-am vrut să spun. Voi repeta - dacă credeţi că Republica Moldova cuprinde pe bună dreptate şi regiunea transnistreană, înseamnă că şi această echipă este a voastră. A noastră. Oricât de scârbă nu ne-ar fi.

Aici o remarcă. În Moldova există foarte mulţi suporteri ai Sheriffului. În Moldova există foarte mulţi suporterii ai Stelei. Nu despre asta am scris mai sus.

Ce se întâmplă însă? Deşi în Europa League joacă echipa noastră (am explicat de ce îi a noastră), iar ProTV Chişinău, repet, ProTV CHIŞINĂU îşi obţine dreptul de a trasmite în exclusivitate meciurile din această competiţie în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, acest post îşi asumă automat dreptul moral, cel puţin din punctul meu de vedere, de a asigura şi un comentariu care să corespundă aşteptărilor şi opţiunilor publicului nostru. Cu alte cuvinte, ProTV Chişinău trebuie să asigure un comentariu cel puţin echidistant.

Noi însă ce-am urmărit? "Hai Bănel, hai Steaua, hai încolo, hai încoace... acest egal este mare pentru moldoveni, moldovenii... vai, eram cât pe ce să spun ruşii... din păcate Steaua nu a reuşit, cât de rău ne pare, vai, vai, vai..." şi aşa mai departe. Un comentariu părtinitor, în mod normal, destinat publicului românesc (nu celui vorbitor de limbă română, ci celui care locuiește în România - două lucruri diferite!). Chiar sunt curios, cei doi comentatori români știau că sunt auziți, în exclusivitate, și în Republica Moldova? Promit că îi voi telefona să aflu.

Pentru a evita anumite reacţii, vă spun din start că nu mi se pare foarte relevant faptul că acest comentariu ar provoca reacții adverse în transnistria; și un comentariu moldovenesc ar displăcea acolo, deşi probabil mai puţin.

Eu cred că ar fi fost absolut normal dacă comentariul pe care l-am auzit era dat pe post în România și recepționat în Republica Moldova (poate inclusiv şi în transnistria :) în calitate de comentariu alternativ. Ar fi asigurat un drept de liberă alegere. Dar din momentul în care ProTV oferă unicul comentariu disponibil în Moldova, mi se pare incorect (în sensul de unfair) și rușinos pentru acest canal de televiziune să retransmită fără grijă comentariul românesc. În plus, să îşi bage în stil posmodernist la pauză spoturile despre faptul că ”de 10 ani afli adevărul la ProTV Chișinău” (ultima frază îi mai mult din supărare :).

Acuma voi anticipa anumite comentarii, despre cât de aiurea, anapoda, dezgustători şi ridicoli sunt comentatorii moldoveni. În mare parte sunt de acord. E mult mai plăcut urechii să-i aud pe români, profesionişii comentatori români. Chiar şi eu, cel care mă indignez de felul în care a procedat ProTV Chişinău, aș fi urmărit meciul dintre Steaua şi Sheriff cu un comentariu românesc, dacă aș fi avut alegerea. DACĂ AȘ FI AVUT ALEGEREA.

Scuze pentru acest mesaj lung. Наболело за 90 минут.

”...vai, eram cât pe ce să spun ruşii” (din comentariul meciului Steaua-Sheriff).

Aricel (de suflet V) - Poveste de primavara

По многочисленным просьбам блогочитателей.
Toate poveştile despre Aricel sunt disponibile aici.

Niciodata nu se mai intamplase asa ceva cu Aricel. Niciodata nu mai simtise aceasta dorinta de a canta si de a se veseli fara motiv. Dar acum, cand a venit luna mai, el canta si se veselea zile in sir. Daca cineva il intreba de ce canta si se veseleste, Aricel zambea doar si incepea sa cante si mai tare.
- Canta pentru ca a venit primavara, - zicea Ursulets.
- De asta se veseleste Aricel !, - raspundea Ciocanitoarea.
Iar Aricel a scos din cufar vioara, a chemat doi iepuri si le-a spus:
- Duceti-va si luati tobele voastre de anul trecut si intorceti-va la mine!
Cand iepurii au venit cu tobele pe umar, Aricel le-a ordonat sa mearga in spatele lui, iar el a pornit-o inainte, cantand incet la vioara.
- Unde merge? – a intrebat Primul Iepure.
- Nu stiu, - a raspuns Al Doilea.
- Trebuie sa batem tobele? – l-a intrebat el pe Aricel.
- Nu, inca nu – a raspuns Aricel. – Vedeti doar ca eu cant la vioara!..
Si asa au traversat toata padurea.
La marginea padurii, in fata unui pin inalt, Aricel s-a oprit, si-a ridicat botisorul si, fara a-si lua ochii de la scorbura Veveritei, a inceput sa cante cea mai gingasa melodie pe care o stia. Cantecelul se numea «Tantarelul trist». «Pi-pi-pi-pi-i !.. » – canta vioara. Aricel inchidea ochii – atat se simtea de bine si de trist.
- De ce ne-am oprit aici? – a intrebat Primul Iepure.
- Oare chiar nu intselegeti? – s-a mirat Aricel – aici traieste Steluta Roscata!
- Sa batem tobele?
- Ashteptati – a soptit Aricel – Am sa va spun cand...
Si din nou a incis ochii cantand «Tantarelul trist». Veverita statea in scorbura si stia ca Aricel e sub pin, canta «Tantarelul trist» si o numeste Steluta Roscata.
Si ea dorea sa asculte cat mai mult timp vioara, de aceea nu iesea din scorbura.
Aricel a cantat ziua intreaga, de dimineata pana seara, iar cand a obosit, le-a facut un semn iepurilor si acestea au batut incet tobele, pentru ca Veverita sa stie ca Aricel inca e jos si asteapta cand o sa iasa ea.

(am tradus din Serghei Kozlov)