Activitatea cerebrală browniană poate naște gânduri pe care cu timpul tare greu le regenerezi. Indiferent de valoarea acestor gânduri sau observații, atunci când le uiți, dar încă mai ești conștient că le-ai avut, rămâi cu impresia că ai pierdut ceva tare prețios. De aceea aceste gânduri se scriu de obicei pe hârtiuțe. Hârtiuțele apoi dispar și sentimentul pierderii se accentuează. Noroc de facebook. Acolo ele se păstrează în siguranță, deși se pierd printre felicitari, linkuri, eventuri, farmville-uri și alte celea. Așa că am scotocit prin profil, ca să pun laolaltă niște observații pe care le-am notat în postările de pe facebook în ultimul an.
Astăzi cei care au depus ieri flori la monumentele funerare ale deputaţilor din Sfatul Ţării vor cânta imnul unei ţări pe care nu o vor - Republica Moldova. Vor cânta un imn dedicat unei limbi pe care nu o au, pentru nişte fotbalişti care nu îl știu (Sat, 28 Mar 2009)
Dragostea este un fel de demo version a casatoriei. (Fri, 01 May 2009)
poti coase nasturi oriunde, numai nu pe gura vecinului (Wed, 06 May 2009)
Mi-a luat trei ore sa citesc spamul de pe net azi dimineata. Inclusiv sa-l recitesc pe al meu. (Mon, 08 Jun 2009)
gata gata gata gata... ametesc la calculator... serios. ma duc sa beau aer (Thu, 09 Jul 2009)
Голосуй не голосуй, Все равно... Ian vreo continuare ingenioasă, in afara de ceea pe care o stiu toti :) (Tue, 21 Jul 2009)
You ask me why I say nothing about politics in Moldova? Because we are in deep shit, and while in shit, don't open your mouth. (Tue, 21 Jul 2009)
"shtii cum, nishi nu shtii cum..." (fragment dintr-o discutie la telefon, auzita ieri in trecere) (Fri, 24 Jul 2009)
Cîinele care latră departe ajunge. Cine se scoală de dimineață nu mușcă. (Tue, 28 Jul 2009)
Interviu cu o vanzatoare de flori, ieri la ProTV: - Ati votat? - Nu. - De ce? - Pensia ii mititica... (Thu, 30 Jul 2009)
eu am votat PCRM (Thu, 30 Jul 2009)
nafiga mie iPhone? (Wed, 05 Aug 2009)
noaptea asta va fi lunga. Ce face din oameni un mail necitit la timp. (Wed, 19 Aug 2009)
am baut multa cafea, pentru ca aveam mult de lucru. nu m-a ajutat. am baut o bere. si s-o pornit!!! (Thu, 20 Aug 2009)
Daca-i salbatica-i neagra, daca-i raioasa face nazuri, daca sta pe loc, oamenii lucreaza. Ghici ce e! (Thu, 20 Aug 2009)
Prima regula de dimineata: Cine se scoala primul - face cafeaua, cu conditia ca aceasta sa fie femeia. (Sat, 22 Aug 2009)
Primul Minister creat de noua guvernare va fi Ministerul Reorganizarii Ministerelor. Mai multe detalii in curând pe blog. (Sat, 22 Aug 2009)
Doctore, am o problema in sex. Daca beau, nu pot termina. - Pai, nu mai bea. - Daca nu beau, nu pot începe. (Mon, 24 Aug 2009)
Odata la Erudit Cafe am pus o intrebare, cu cinci indicii, despre "mielofon". Jumatatea de sala care avea mai mult de 22 de ani batea din picioare dupa al doilea indiciu. Iar echipele de la masa, jucatori care nu aveau mai mult de 19 ani, au facut ASA NISTE OCHI MARI cand au auzit raspunsul corect... (Tue, 25 Aug 2009)
Moldova was always independent. Nothing ever depended on it. (Thu, 27 Aug 2009)
Evolutie: Ziua Independentei -> Ziua Republicii -> Ziua Statului -> Ziua Guvernului -> Ziua .... (Fri, 28 Aug 2009)
in PMAN este mai multă lume decât de Ziua Republicii. Din microfon rasuna glotonimul "limba româna". (Mon, 31 Aug 2009)
cu vreo 15 ani in urma 1 septembrie era ziua mea preferata din an. (Tue, 01 Sep 2009)
Сегодня в 21:00 на телеканале "Молдова 1" смотрите новый блокбастер "Молдавский Гамбит"! (Wed, 02 Sep 2009)
Doua animale intruchipeaza modernitatea culturala si politica a Republicii Moldova - ursul Adrian si lupul Marian. (Wed, 02 Sep 2009)
чего-то хочу, а кого, не знаю. (Fri, 04 Sep 2009)
Bring back Coca to Cola! (Fri, 04 Sep 2009)
gata politica, ma duc la tara sa culeg poama (Fri, 18 Sep 2009)
Pe unimedia un oarecare Vasile Arnautu m-a numit "lepadatura asta din Dealul Schinoase [...] nu ti-e rusine sa scrii un asemenea articole dupa ce il lingi pe Voronin si compania alaturi de todercani si celelalte lichele". Cine-l stie pe Vasile Arnautu asta? Vreau sa-i raspund in fata daca mi-i rusine sau nu. (Sun, 20 Sep 2009)
Iaca un om sincer in tara asta: "sunt in sectorul nonprofit si cistig bani din asta" (DumitruM, in comentariile la articolul sau pseudo-critic fata de emisiunea cu Mardare de pe privesc.eu). (Fri, 25 Sep 2009)
Superba: Un prieten adevarat este cineva care, strângându-ti mâna, îti atinge inima. (Fri, 25 Sep 2009)
In ce pozitie face sex Voronin? In pozitia demisionarului. (Fri, 25 Sep 2009)
Deci, in aceeasi ordine de idei, voi incepe prin a mentiona ca, in primul rand, dupa parerea mea... (Thu, 01 Oct 2009)
In anul 1994 acronimul WC însemna pentru mine World Cup. (Mon, 05 Oct 2009)
Una-i sigur: fotbalistii moldoveni au avut o prestatie mai buna decat comentatorii de la Moldova 1. (Sat, 10 Oct 2009)
Daca nu-i cu cine, nici Dumnezeu nu cere. (Sun, 11 Oct 2009 )
Dumnezeu stie trecutul si viitorul nu in sens literal. A sti trecutul inseamna a intelege problema, iar a sti viitorul inseamna a gasi solutia. Dumnezeu este problema si solutia. (Mon, 12 Oct 2009)
Dumnezeu exista numai in trecut si in viitor. El nu se ocupa de asa lucruri marunte ca prezentul. (Mon, 12 Oct 2009)
Parca mai ieri Jurnalul era "cel mai bun debut al anului", Dima Lazur primea premii pentru jurnalismul de investigatie si Craciunul se sarbatorea la Val B. cu toata Comanda... (Thu, 29 Oct 2009)
"COSMOPOLIURETAN" - prima revista a gastarbeiterilor din Moscova. (Tue, 10 Nov 2009)
Contraindicat de citit Dostoievski. Trezeste dorinta de a deveni epileptic. (Tue, 10 Nov 2009)
Ion Cebanu: "Tineretul este un domeniu care mai mult consuma decat produce" (Tue, 10 Nov 2009)
Ghimpu: Am un *****as in maneca (Tue, 10 Nov 2009)
Dr House o pus diagnoza Republicii Moldova: "You've got lupus". (Thu, 12 Nov 2009)
"Marian Lupu a intrat in partid pe dupa spate. La noi mai exista o metoda in partid..." (V. V.) (Thu, 12 Nov 2009)
Николай Басков искренне поблагодарил жителей Бильбао за то, что они назвали свою страну в его честь. (Fri, 13 Nov 2009)
she said yes (Fri, 20 Nov 2009)
starea asta cand vrei sa faci multe, da nu stii de ce sa te apuci in primul rand, cum se numeste? (Mon, 23 Nov 2009)
"fata mare da din tsatse, dorul ca sa mi-l atsatse" cantec popular (Tue, 24 Nov 2009)
Nauchils'a brain igrat', nauchis' stoly toskat'. (Thu, 10 Dec 2009)
La Cernauti a avut loc Congresul Romanilor de Pretutindeni, iar la Lisabona Congresul Moldovenilor de Pistatlocu. (Mon, 14 Dec 2009)
Da "lenjerie intima" nu-i pleonasm? (Sun, 20 Dec 2009)
Iaka de ce snobii apreciaza Eugene Ionesco, da "Dragostea din tei" nu? (Tue, 22 Dec 2009)
Ave Avatar! (Sun, 27 Dec 2009)
"Va luam in atentia ca arenda salii, terasa si parcarea pazita nu se amendeaza." (site despre o sala de nunti) (Mon, 28 Dec 2009)
Doare oleaka capu in 2010 (Fri, 01 Jan 2010)
Hai sa legalizam... constitutia! (Tue, 05 Jan 2010)
instalez "G-Spot" la iPhone... desi nu stiu ce face aplicatia asta, suna promitator (Wed, 06 Jan 2010)
"Moldovenii [...] îs deprinși să fie înconjurați de urât și continuă să nască urâțenii în jur" Viorel Mardare, profetic, inainte de inceputul campaniei de promovare a lui Pavel Turcu (Sun, 10 Jan 2010)
Turcu la Eurovision = Cultura Eurovision. Sunt anagrame. (Wed, 13 Jan 2010)
Conform Regulamentului Circulatiei Rutiere, pasagerii microbuzelor trebuie sa poarte centuri de siguranţă. A văzut cineva vreodată un pasager cu centura de siguranţă in microbuz? (Wed, 13 Jan 2010)
Cumatrismu-i rău? Pana si Dumnezeu si l-a făcut loctiitor pe fiul sau. (Thu, 14 Jan 2010)
”...a pune «cultura naţională» şi «Eurovision» în aceeaşi frază e dovadă de neghiobie sau de rea-voinţă...” a spus Dorin Duşciac, Dr. în Fizică, punând «cultura naţională» şi «Eurovision» în aceeaşi frază (Sat, 16 Jan 2010)
A cincea putere in stat - prostia. (Thu, 21 Jan 2010)
Cel mai interesant pe gerul asta ii de facut baloane de sapun. In teorie, ele ar trebui sa inghete in aer si, cazand pe pamant, sa se strice. (Sun, 24 Jan 2010)
Propun ”ô” din ”ô”. Să fie dezbaterea mai interesantă, ôn fine. (Tue, 02 Feb 2010)
O chestie nu inteleg in Biblie. Prin ce a fost vinovat Iuda ca a facut ceea ce era scris dinainte? Si daca ar fi avut liberul arbitru sa refuze, s-ar mai fi mantuit toata omenirea? Pentru ca asa ni se spune - Isus prin suferintele sale a mantuit omenirea. (Mon, 08 Feb 2010)
Discutie pe ziua de azi: "Nekrotitanium" sau "100 de zile"? (Wed, 10 Feb 2010)
Cu o randunica nu se face zeama buna. Gaina batrana face primavara. (Thu, 11 Feb 2010)
Mișcare de marketing. Primarul capitalei și-a schimbat numele în Dorim Chiartoată. (Mon, 15 Feb 2010)
Duracell sed cell. Dura DEX sed DEX. Durex sed sex. Дура sed дура (Thu, 18 Feb 2010)
"Igrok" de Dostoievski se traduce in engleza "The Gambler", nu "The Player". Iaka limba rusa n-are subtilitatile astea. (Tue, 23 Feb 2010)
Azi dimineata am trecut pe langa Facultatea de Polonistica a Universitatii din Warszawa. Pe cand o facultate de moldovenistica la USM? (Wed, 24 Feb 2010)
Se afișează postările cu eticheta ganduri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ganduri. Afișați toate postările
miercuri, 24 februarie 2010
marți, 5 ianuarie 2010
Monolog fara pauza (despre o parte a ultimilor trei ani)
Ora 3. Insomnie. Gânduri într-aiurea o grămadă, numa bune de scris pe blog. (ce bine ca exista iPhone, pot sa scriu linistit in pat, nu tre sa clantanesc la comp si s-o trezesc pe puiu). Tinand cont de starea in care ma aflu si de faptul ca nu am scris de mai mult timp pe blog, deci s-au acumulat gânduri, va rog sa nu judecati aspru lapidaritatea postului. Si vaabse nafig nu cititi dacă nu va interesează.
O trecut si anul 2009. A fost anul in care am decis sa fac schimbări in viaţa. Radicale. De la schimbarea locului de munca, a statutului civil, a ţării, pana la schimbarea intereselor, a atitudinii fata de oameni si a prioritatilor. Majoritatea acestor schimbări se vor infaptui in 2010.
Apropo, eu utilizez mailul mai des decât blogul. Dar nimeni încă nu m-a poreclit "emailer". Asa ca, va rog frumos, eu nu sunt "blogger".
Eu nu obisnuiesc sa scriu agresiv. Si nu de-atata ca-s "vedeta", blin. Anume asa m-o poreclit vecina de la examenul de azi dimineaţa (la şcoala auto), care mi-a cerut autograf pentru Ilinca. Sa crească mare si sănătoasă Ilinca pe care eu n-o cunosc.
Da, in anul 2009 oameni straini au început sa mă recunoască. Ei, nu asa ca pe Oxana Iutes, dar totusi. Si fignea VIP Magazin. Iaca la Orhei... Brrrr, asta-i strasnic. Nici sa-mi suflu nasul ca un om normal nu pot. Jumatate din restaurant se uita chioras la masa noastră: "Ii el ori nu-i el?"
Farmacista de la colţ m-a intrebat "da ce, si vedetele se imbolnavesc?", iar doamna de la alimentara îmi ia întotdeauna cu un leu mai putin (probabil asa isi vede ea aportul la dezvoltarea intelectuala a tinerei generaţii).
Dar degrabă scap eu de toate astea. Plec din tara. Si sincer, asa imi vine sa plec trantind usa. Tot ce-am scris mai sus sunt aparente, efemeritati, fum rozov inutil.
Eu am revenit in Moldova, după trei ani de absenta, in 2006. Nu aveam nici o intentie de a ramane in republica atunci, cel putin nu mai mult decat pentru o perioada de tranzitie. Dar am avut, ca de multe ori in viata asta, slava Domnului, noroc (si eu cred ca o parte din noroc si-l face omul cu mana lui) sa-mi gasesc implinire profesionala care sa-mi permita sa scap de dependenta financiara fata de terti si de implicitele lectii de morala din partea acestor oameni deloc "terti", dar cei mai scumpi din lume, adica parintii.
Odata scapat la libertate in Moldova, am revenit la hobby-ul meu de mai demult - jocurile intelectuale, in care de data aceasta mi-am pus mari sperante. Eu imi doream ca acel clubulets inchistat in Liceul Gaudeamus sa creasca, sa iasa in lume, sa devina o comunitate. Am depus mult efort, si eu, si alti membri ai clubului, iar acum nu mi-i rusine s-o spun deschis: n-am reusit sa realizam decat primele doua puncte. CUC nu este o comunitate, cel putin nu in sensul in care inteleg eu acest cuvant.
CUC s-a transformat intr-o aglomerare de copii tineri si ambitiosi, competitivi, indiferenti, condusi inainte de generatia pe care eu am intalnit-o in acel an 2006. Dar gata, generatia 2006 a obosit, entuziasmul s-a stins, iar alti lideri nu sunt. Cu vreo doua exceptii, nimeni nu face nimic pentru aceasta comunitate cu picioarele de lut.
Iar Sedinta Elitara XXIV, cu tot cu recordul ei de peste o suta de oameni prezenti, nu a facut decat sa confirme ca www.cuc.md sucks, iar www.facebook.com rules.
Eu am fost intotdeauna optimist cand vorbeam despre CUC. Puteti sa vedeti mesajele mele de la inceputul anilor precedenti, pe www.cuc.md. Dar gata, cat pot sa mai cred intr-o actiune falimentara? Sa construiesti ceva in Moldova fara scopul de a face bani este imposibil. Lumea participa la inceput, dar cand e nevoie cel mai mult de suport, se da cu posteriorul la gard. Prea multa lume care nu se tine de cuvant.
Culmea culmilor a fost Cupa Interuniversitara la Brain Ring. Asa o atitudine de indiferenta si neglijare absoluta a oamenilor din jur ca din partea "partenerilor" de la Student Travel eu inca n-am intalnit. Timp de 4 saptamani n-a venit macar un reprezentant de la Student Travel sa asiste la jocurile de calificare, iar aportul lor s-a limitat la discutia de ultim moment cu Dl Belostecinic pentru a permite intrarea in Aula ASEM (chiar si asa, la al treilea joc de calificare paznicul nu stia nimic de noi; l-au convins cei de la Student Travel cumva sa ne lase) si la ajutorul "prietenesc" de a aranja mesele (nu la si la a deplasa mesele de la un loc la altul, ca de asta se ocupa Marcel singur, el je aproape ii Svatsneigher, nu in sensul ca-i puternic, da in sensu ca se descurca). Nici tu premii, nici tu rambursarea drumului echipelor din afara Chisinaului (asa cum am convenit anterior). Vezi tu, American Student trimite oameni in America, dar bani sa plateasca drumul de la Balti la Chisinau pentru 12 tineri nu are. Asa ca, ce sa-i faci, ai invitat oamenii, ei au venit, pofig ce intelegere ai avut tu acolo cu Student Travel, plateste, Marcel.
O trecut si anul 2009. A fost anul in care am decis sa fac schimbări in viaţa. Radicale. De la schimbarea locului de munca, a statutului civil, a ţării, pana la schimbarea intereselor, a atitudinii fata de oameni si a prioritatilor. Majoritatea acestor schimbări se vor infaptui in 2010.
Apropo, eu utilizez mailul mai des decât blogul. Dar nimeni încă nu m-a poreclit "emailer". Asa ca, va rog frumos, eu nu sunt "blogger".
Eu nu obisnuiesc sa scriu agresiv. Si nu de-atata ca-s "vedeta", blin. Anume asa m-o poreclit vecina de la examenul de azi dimineaţa (la şcoala auto), care mi-a cerut autograf pentru Ilinca. Sa crească mare si sănătoasă Ilinca pe care eu n-o cunosc.
Da, in anul 2009 oameni straini au început sa mă recunoască. Ei, nu asa ca pe Oxana Iutes, dar totusi. Si fignea VIP Magazin. Iaca la Orhei... Brrrr, asta-i strasnic. Nici sa-mi suflu nasul ca un om normal nu pot. Jumatate din restaurant se uita chioras la masa noastră: "Ii el ori nu-i el?"
Farmacista de la colţ m-a intrebat "da ce, si vedetele se imbolnavesc?", iar doamna de la alimentara îmi ia întotdeauna cu un leu mai putin (probabil asa isi vede ea aportul la dezvoltarea intelectuala a tinerei generaţii).
Dar degrabă scap eu de toate astea. Plec din tara. Si sincer, asa imi vine sa plec trantind usa. Tot ce-am scris mai sus sunt aparente, efemeritati, fum rozov inutil.
Eu am revenit in Moldova, după trei ani de absenta, in 2006. Nu aveam nici o intentie de a ramane in republica atunci, cel putin nu mai mult decat pentru o perioada de tranzitie. Dar am avut, ca de multe ori in viata asta, slava Domnului, noroc (si eu cred ca o parte din noroc si-l face omul cu mana lui) sa-mi gasesc implinire profesionala care sa-mi permita sa scap de dependenta financiara fata de terti si de implicitele lectii de morala din partea acestor oameni deloc "terti", dar cei mai scumpi din lume, adica parintii.
Odata scapat la libertate in Moldova, am revenit la hobby-ul meu de mai demult - jocurile intelectuale, in care de data aceasta mi-am pus mari sperante. Eu imi doream ca acel clubulets inchistat in Liceul Gaudeamus sa creasca, sa iasa in lume, sa devina o comunitate. Am depus mult efort, si eu, si alti membri ai clubului, iar acum nu mi-i rusine s-o spun deschis: n-am reusit sa realizam decat primele doua puncte. CUC nu este o comunitate, cel putin nu in sensul in care inteleg eu acest cuvant.
CUC s-a transformat intr-o aglomerare de copii tineri si ambitiosi, competitivi, indiferenti, condusi inainte de generatia pe care eu am intalnit-o in acel an 2006. Dar gata, generatia 2006 a obosit, entuziasmul s-a stins, iar alti lideri nu sunt. Cu vreo doua exceptii, nimeni nu face nimic pentru aceasta comunitate cu picioarele de lut.
Iar Sedinta Elitara XXIV, cu tot cu recordul ei de peste o suta de oameni prezenti, nu a facut decat sa confirme ca www.cuc.md sucks, iar www.facebook.com rules.
Eu am fost intotdeauna optimist cand vorbeam despre CUC. Puteti sa vedeti mesajele mele de la inceputul anilor precedenti, pe www.cuc.md. Dar gata, cat pot sa mai cred intr-o actiune falimentara? Sa construiesti ceva in Moldova fara scopul de a face bani este imposibil. Lumea participa la inceput, dar cand e nevoie cel mai mult de suport, se da cu posteriorul la gard. Prea multa lume care nu se tine de cuvant.
Culmea culmilor a fost Cupa Interuniversitara la Brain Ring. Asa o atitudine de indiferenta si neglijare absoluta a oamenilor din jur ca din partea "partenerilor" de la Student Travel eu inca n-am intalnit. Timp de 4 saptamani n-a venit macar un reprezentant de la Student Travel sa asiste la jocurile de calificare, iar aportul lor s-a limitat la discutia de ultim moment cu Dl Belostecinic pentru a permite intrarea in Aula ASEM (chiar si asa, la al treilea joc de calificare paznicul nu stia nimic de noi; l-au convins cei de la Student Travel cumva sa ne lase) si la ajutorul "prietenesc" de a aranja mesele (nu la si la a deplasa mesele de la un loc la altul, ca de asta se ocupa Marcel singur, el je aproape ii Svatsneigher, nu in sensul ca-i puternic, da in sensu ca se descurca). Nici tu premii, nici tu rambursarea drumului echipelor din afara Chisinaului (asa cum am convenit anterior). Vezi tu, American Student trimite oameni in America, dar bani sa plateasca drumul de la Balti la Chisinau pentru 12 tineri nu are. Asa ca, ce sa-i faci, ai invitat oamenii, ei au venit, pofig ce intelegere ai avut tu acolo cu Student Travel, plateste, Marcel.
Iar finala acelei Cupe Interuniversitare a fost apogeul bagatului de picioare din partea Student Travel, cea mai tare-n vana si groasa de obraz Companie Work and Travel din Moldova. Sambata imediat înaintea finalei (programată pentru miercuri) m-au mintit in fata ca "discoteca (despre care ne intelesesem cu mai mult de o luna mai devreme) e ocupata si ca hai poate facem finala tot in aula ASEM". Mi-au promis sa "mai vada" doar cand le-am spus clar ca-mi bag eu piciorul in ei si fac finala in disco fara sponsori. A venit si ziua finalei. Cum fara surprize? Student Travel a anuntat începutul evenimentului cu doua ore mai devreme decat stia discoteca si a trebuit sa tinem aproape 100 de oameni afara intr-un frig de te razbea la maduva. Colac peste pupaza, mi-au adus la finala niste sponsori politici, despre care nu discutasem anterior, si pe care a trebuit sa-i anunt cu o pretinsa recunostinta.
In comparaţie cu aceasta contributie a Student Travel, absenteismul comunităţii CUC in organizarea Cupei (cu unele exceptii fericite) a fost ca o binecuvantare.
Iata asa a fost cu Student Travel. Nu voi spune nimanui "nu va duceti in America cu Student Travel". Eu cu ei in America n-am fost si nu exclud ca ar avea programe bune cu preturi avantajoase. N-am nici cea mai vaga idee de valoarea programelor lor si de ce se cred ei "tari", dar de un lucru sunt sigur - daca va apucati sa faceti vreun proiect in Moldova cu Student Travel, nu acceptati nici o intelegere verbala. Doar contracte cu stampila si transferuri bancare. Punct.
Dar sa stiti ca nici contractele cu stampila nu ofera siguranta in tara noastra. De un an si jumatate Clubul de Jocuri Intelectuale are contract cu Compania Teleradio Moldova, in care scrie negru pe alb ca pentru realizarea emisiunii institutia audiovizualului va acorda un studiou si decor. Si? O branza studiou, o branza decor. Am vazut un proiect de design, care cuiva nu i-a placut, si acolo am ramas. Adica tot aici, adica de unde am pornit - umblam prin librarii, discoteci, gradini, cantine. Si pentru ca televiziunea Moldovei in anul 2009, dupa "opt ani de progres", n-a avut bani de decor. Adica prin 1996, in plina criza, pentru "Roata Norocului" prezentata de Andrei Porubin bani erau, dar acum pentru cea mai buna emisiune - joc intelectual din tara (cea mai buna pentru ca e unica), bani nu-s. Normal, pentru ca banii se duceau pe intretinerea "progresului". Cui sa-i pese de calitatea emisiunilor la Moldova 1, daca veniturile la Moldova 1 nu depind de calitatea emisiunilor?
Anul trecut, cu ocazia postarii despre ProTV, in care am atras atentia asupra unei situatii din partida Steaua-Sheriff, care de altfel nu s-a repetat la meciului retur, cei ce scriu comentariile pe Unimedia m-au amuzat prin zelul lor de a apara ProTVul (postul chiar n-avea nevoie de aparare, pentru ca si-a demonstrat nu o data verticalitatea, iar cazul semnalat de mine nu era decat unul singular) poreclindu-ma in toate felurile, din care reiesea ca eu "m-am vandut in Dealul Schinoasei" si ca "ling stiti voi Dlui Todercan". Si din nefericire impresia asta chiar si-au creat-o unii indivizi, mai ales liberali, la care ponderea literelor citite in viata e pe undeva de 50% forumuri si doar poate 2-3% carti. Nu de alta, dar daca la ei in minte nu se face decat conexiunea Moldova 1 - Voronin - Fuuuu - Erudit Cafe - Moldova 1 - Voronin - Fuuuuuuuu!, apoi atunci multa cultura generala n-are de unde sa fie in capul lor. Apoi iata, sa ştiţi ca eu personal nu m-am vândut nimănui si ca pana acum nu am pus un banut in buzunar de pe urma realizarii emisiunii Erudit Cafe. Sa va spun si de unde vin premiile la emisiune?
Dar tendinta de a judeca dupa forma, nu si dupa continut am observat-o si pe la case mai mari. Dupa ce prin 2004-2005 actualul primar al capitalei, al treilea cel mai influent om din Moldova după părerea VIP Magazin, accepta cu plăcere invitatiile la Sedintele Elitare CUC si făcea parte din juriu, iata ca după ce a devenit influent, răspunsul lui la invitatia noastră si la rugamintea de a ne ajuta cu ceva a devenit: "Ce? Jocul ala rusesc? Mai aveţi sa promovati rusisme?" si, evident, refuz. Cu siguranţă are Dorin Chirtoaca multe griji pe capul lui si n-are timp pentru jocuri ieftine rusesti, dar asta nu mă priveaza pe mine de dreptul de a fi suparat pe o asemenea atitudine. Chiar dacă nu a construit o comunitate, Clubul nostru a contribuit la educatia in spiritul culturii româneşti a mai multor generaţii de tineri. Vedeţi si cantitatea de intrebari din cultura românească in comparaţie cu cea rusească in baza de date de pe cuc.md (n-aveţi voi cand sa vedeţi, dar va asigur ca sunt mult mai multe).
Si uite asa se distruge un mit. Nu pentru a-i da Ilincai un autograf, nu pentru a plati cu un leu mai putin carnatul la alimentara am dedicat atâta timp jocurilor intelectuale. Am sperat ca vor mai fi oameni care vor înţelege, dar n-au fost. Ca s-au numit ei Student Travel, Todercan sau Chirtoaca, nu mai contează, - acestea au fost doar exemple care sa ilustreze indiferenta fata de cunoaştere in Moldova.
In toată situaţia data, probabil ca cel mai putin vinovaţi sunt chiar vinovatii principali - membrii a ceea ce noi inca ne incapatanam sa numim "comunitate". Câţi dintre ei îşi dau seama ce se afla in spatele a tot ceea ce ei numesc CUC?
Vinovat este sistemul, vesnicul tap ispasitor. Tara asta nu este creată pentru initiative, deşi am crezut in asta 27 de ani. Acum mi s-au deschis ochii - tara asta easte creată pentru jertfiri. Adevaratii nostri eroi sunt martiri, suferinzi - Ion si Doina, Grigore Vieru. Chiar si cantecele noaste cele mai frumoase sunt de jale. Nu de dragoste, ca la francezi, nu pentru copii - ca la ruşi. De la un sistem construit de plangaciosi (uitati-va numai la cel mai influent om din tara, Vlad Filat, care cu tot caracterul sau de fier încă nu a scăpat de fata ceea obijduita), este greu sa obtii altceva decât scuze. La "scuze" moldovenii se pricep cel mai bine. In topul scuzelor la moldoveni este celebrul "vai cât sunt de ocupat, nu-mi vad capul de treburi, n-am timp nici sa mananc", repetat pe messenger, mail, twitter, facebook, odnoklassnici si SMS. Dar se găsesc si alte scuze, pe care ai noştri le-au botezat gingas "otmazci".
Dar cea mai strasnica scuza este "paliubomu tat a sa shie ghini". Si tat pana la urma ii "ghini". Dar cum s-a făcut acest "ghini" si cu ce preţ, asta ce mai contează, dacă tot ii ghini, nu? Apu uite asa, moldovanu nu se apuca de contribuit decât când ii rău, pentru ca îl roade sovistea: "ii rău deatata ca eu mai devreme n-am contribuit, ian da eu acuma sa contribui". Si o, minune, acuma iese foarte bine, pentru ca mai mulţi au avut aceste gânduri mustratoare de constiinta care se soldeaza cu o contributie pe termen scurt. S-apu iara tat ii ghini. O data, de doua ori ii ghini. Da iaka când hop si iara ii rău, sovistea nu-l mai roade pe moldovan - el deam o data o contribuit si atunci o fost ghini, las shi altcineva sa se chinuie. Dar oamenii si gandurile se termina si nu rămâne decât inertia si vreo doi trei sateliti.
Dacă pana acum nu v-am convins ca nu exista comunitate de jocuri intelectuale, intrati pe www.cuc.md si vedeţi cât de mult s-au felicitat cu ocazia sărbătorilor de iarna membrii acestei "comunităţi" pe care noi ne incapatanam pana acum s-o numaram cu sutele. Unu! Un singur mesaj de felicitare cu ocazia sosirii anului nou, si acum e deja 5 ianuarie. Merci Nicoleta, o tânara entuziasta de la Balti, care sau a înţeles ce am avut eu in vedere prin comunitate, sau e încă naiva si crede in minuni. Putini au reuşit sa facă la Chisinau ceea ce a făcut Nicoleta la Balti.
Si uite asa, cu o emisiune low budget, departe de ceea ce ar fi trebuit sa fie si făcută doar pentru "galocika", cu indiferenta statului si suspiciunile noilor influenti asupra naturii rusofile a jocurilor intelectuale, cu oboseala si inertia cu care se mişca lucrurile in interiorul Clubului, am ajuns sa constat ca ceea ce s-a făcut in club pe parcursul ultimilor trei ani n-a fost, cum mi-am dorit sa cred pana acum, o investiţie, ci o jertfa. Si ca orice jertfa, aceasta s-a facut in numele a ceva abstract, nematerial, dar din păcate nu si etern, ci din păcate absolut temporar (dacă "temporarul" poate fi absolut).
Tot ce-mi doresc acum din relaţia mea cu acest colos care este CMJI (apropo, da, acesta este acronimul oficial al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale) este sa termin cu cât mai putine pierderi razboiul cu propriile mele vise.
Si mai e ceva... La sfarsitul acestei luni se fac zece ani de la seara când părinţii mei au plecat la tara, iar eu am început sa pregătesc prima Sedinta. Sa-mi sap singur groapa cu diamante din care nu pot iesi pana acum. Cu diamante sau fără, groapa tot groapa rămâne.
Este ora 6:43. Cum am scris, asa sa rămână. Monolog fără pauza.
In comparaţie cu aceasta contributie a Student Travel, absenteismul comunităţii CUC in organizarea Cupei (cu unele exceptii fericite) a fost ca o binecuvantare.
Iata asa a fost cu Student Travel. Nu voi spune nimanui "nu va duceti in America cu Student Travel". Eu cu ei in America n-am fost si nu exclud ca ar avea programe bune cu preturi avantajoase. N-am nici cea mai vaga idee de valoarea programelor lor si de ce se cred ei "tari", dar de un lucru sunt sigur - daca va apucati sa faceti vreun proiect in Moldova cu Student Travel, nu acceptati nici o intelegere verbala. Doar contracte cu stampila si transferuri bancare. Punct.
Dar sa stiti ca nici contractele cu stampila nu ofera siguranta in tara noastra. De un an si jumatate Clubul de Jocuri Intelectuale are contract cu Compania Teleradio Moldova, in care scrie negru pe alb ca pentru realizarea emisiunii institutia audiovizualului va acorda un studiou si decor. Si? O branza studiou, o branza decor. Am vazut un proiect de design, care cuiva nu i-a placut, si acolo am ramas. Adica tot aici, adica de unde am pornit - umblam prin librarii, discoteci, gradini, cantine. Si pentru ca televiziunea Moldovei in anul 2009, dupa "opt ani de progres", n-a avut bani de decor. Adica prin 1996, in plina criza, pentru "Roata Norocului" prezentata de Andrei Porubin bani erau, dar acum pentru cea mai buna emisiune - joc intelectual din tara (cea mai buna pentru ca e unica), bani nu-s. Normal, pentru ca banii se duceau pe intretinerea "progresului". Cui sa-i pese de calitatea emisiunilor la Moldova 1, daca veniturile la Moldova 1 nu depind de calitatea emisiunilor?
Anul trecut, cu ocazia postarii despre ProTV, in care am atras atentia asupra unei situatii din partida Steaua-Sheriff, care de altfel nu s-a repetat la meciului retur, cei ce scriu comentariile pe Unimedia m-au amuzat prin zelul lor de a apara ProTVul (postul chiar n-avea nevoie de aparare, pentru ca si-a demonstrat nu o data verticalitatea, iar cazul semnalat de mine nu era decat unul singular) poreclindu-ma in toate felurile, din care reiesea ca eu "m-am vandut in Dealul Schinoasei" si ca "ling stiti voi Dlui Todercan". Si din nefericire impresia asta chiar si-au creat-o unii indivizi, mai ales liberali, la care ponderea literelor citite in viata e pe undeva de 50% forumuri si doar poate 2-3% carti. Nu de alta, dar daca la ei in minte nu se face decat conexiunea Moldova 1 - Voronin - Fuuuu - Erudit Cafe - Moldova 1 - Voronin - Fuuuuuuuu!, apoi atunci multa cultura generala n-are de unde sa fie in capul lor. Apoi iata, sa ştiţi ca eu personal nu m-am vândut nimănui si ca pana acum nu am pus un banut in buzunar de pe urma realizarii emisiunii Erudit Cafe. Sa va spun si de unde vin premiile la emisiune?
Dar tendinta de a judeca dupa forma, nu si dupa continut am observat-o si pe la case mai mari. Dupa ce prin 2004-2005 actualul primar al capitalei, al treilea cel mai influent om din Moldova după părerea VIP Magazin, accepta cu plăcere invitatiile la Sedintele Elitare CUC si făcea parte din juriu, iata ca după ce a devenit influent, răspunsul lui la invitatia noastră si la rugamintea de a ne ajuta cu ceva a devenit: "Ce? Jocul ala rusesc? Mai aveţi sa promovati rusisme?" si, evident, refuz. Cu siguranţă are Dorin Chirtoaca multe griji pe capul lui si n-are timp pentru jocuri ieftine rusesti, dar asta nu mă priveaza pe mine de dreptul de a fi suparat pe o asemenea atitudine. Chiar dacă nu a construit o comunitate, Clubul nostru a contribuit la educatia in spiritul culturii româneşti a mai multor generaţii de tineri. Vedeţi si cantitatea de intrebari din cultura românească in comparaţie cu cea rusească in baza de date de pe cuc.md (n-aveţi voi cand sa vedeţi, dar va asigur ca sunt mult mai multe).
Si uite asa se distruge un mit. Nu pentru a-i da Ilincai un autograf, nu pentru a plati cu un leu mai putin carnatul la alimentara am dedicat atâta timp jocurilor intelectuale. Am sperat ca vor mai fi oameni care vor înţelege, dar n-au fost. Ca s-au numit ei Student Travel, Todercan sau Chirtoaca, nu mai contează, - acestea au fost doar exemple care sa ilustreze indiferenta fata de cunoaştere in Moldova.
In toată situaţia data, probabil ca cel mai putin vinovaţi sunt chiar vinovatii principali - membrii a ceea ce noi inca ne incapatanam sa numim "comunitate". Câţi dintre ei îşi dau seama ce se afla in spatele a tot ceea ce ei numesc CUC?
Vinovat este sistemul, vesnicul tap ispasitor. Tara asta nu este creată pentru initiative, deşi am crezut in asta 27 de ani. Acum mi s-au deschis ochii - tara asta easte creată pentru jertfiri. Adevaratii nostri eroi sunt martiri, suferinzi - Ion si Doina, Grigore Vieru. Chiar si cantecele noaste cele mai frumoase sunt de jale. Nu de dragoste, ca la francezi, nu pentru copii - ca la ruşi. De la un sistem construit de plangaciosi (uitati-va numai la cel mai influent om din tara, Vlad Filat, care cu tot caracterul sau de fier încă nu a scăpat de fata ceea obijduita), este greu sa obtii altceva decât scuze. La "scuze" moldovenii se pricep cel mai bine. In topul scuzelor la moldoveni este celebrul "vai cât sunt de ocupat, nu-mi vad capul de treburi, n-am timp nici sa mananc", repetat pe messenger, mail, twitter, facebook, odnoklassnici si SMS. Dar se găsesc si alte scuze, pe care ai noştri le-au botezat gingas "otmazci".
Dar cea mai strasnica scuza este "paliubomu tat a sa shie ghini". Si tat pana la urma ii "ghini". Dar cum s-a făcut acest "ghini" si cu ce preţ, asta ce mai contează, dacă tot ii ghini, nu? Apu uite asa, moldovanu nu se apuca de contribuit decât când ii rău, pentru ca îl roade sovistea: "ii rău deatata ca eu mai devreme n-am contribuit, ian da eu acuma sa contribui". Si o, minune, acuma iese foarte bine, pentru ca mai mulţi au avut aceste gânduri mustratoare de constiinta care se soldeaza cu o contributie pe termen scurt. S-apu iara tat ii ghini. O data, de doua ori ii ghini. Da iaka când hop si iara ii rău, sovistea nu-l mai roade pe moldovan - el deam o data o contribuit si atunci o fost ghini, las shi altcineva sa se chinuie. Dar oamenii si gandurile se termina si nu rămâne decât inertia si vreo doi trei sateliti.
Dacă pana acum nu v-am convins ca nu exista comunitate de jocuri intelectuale, intrati pe www.cuc.md si vedeţi cât de mult s-au felicitat cu ocazia sărbătorilor de iarna membrii acestei "comunităţi" pe care noi ne incapatanam pana acum s-o numaram cu sutele. Unu! Un singur mesaj de felicitare cu ocazia sosirii anului nou, si acum e deja 5 ianuarie. Merci Nicoleta, o tânara entuziasta de la Balti, care sau a înţeles ce am avut eu in vedere prin comunitate, sau e încă naiva si crede in minuni. Putini au reuşit sa facă la Chisinau ceea ce a făcut Nicoleta la Balti.
Si uite asa, cu o emisiune low budget, departe de ceea ce ar fi trebuit sa fie si făcută doar pentru "galocika", cu indiferenta statului si suspiciunile noilor influenti asupra naturii rusofile a jocurilor intelectuale, cu oboseala si inertia cu care se mişca lucrurile in interiorul Clubului, am ajuns sa constat ca ceea ce s-a făcut in club pe parcursul ultimilor trei ani n-a fost, cum mi-am dorit sa cred pana acum, o investiţie, ci o jertfa. Si ca orice jertfa, aceasta s-a facut in numele a ceva abstract, nematerial, dar din păcate nu si etern, ci din păcate absolut temporar (dacă "temporarul" poate fi absolut).
Tot ce-mi doresc acum din relaţia mea cu acest colos care este CMJI (apropo, da, acesta este acronimul oficial al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale) este sa termin cu cât mai putine pierderi razboiul cu propriile mele vise.
Si mai e ceva... La sfarsitul acestei luni se fac zece ani de la seara când părinţii mei au plecat la tara, iar eu am început sa pregătesc prima Sedinta. Sa-mi sap singur groapa cu diamante din care nu pot iesi pana acum. Cu diamante sau fără, groapa tot groapa rămâne.
Este ora 6:43. Cum am scris, asa sa rămână. Monolog fără pauza.
miercuri, 22 iulie 2009
Despre încăpăţânarea de a avea totul
Azi dimineaţa luând taxiul pentru a câta oară mi-a revenit gândul la faptul că deja de mai bine de un an tot mă pornesc la şcoala de şoferie şi nu mai ajung. Apoi am zărit în faţa taxiului meu o Toyota Corolla dărăpănată, care să fi avut vreo 20 de ani. Mi-am amintit atunci că maşina mea preferată din copilărie (în sensul în care copii de generaţia mea răspundeau la întrebarea care este maşina ta preferată? în anchetele colegilor) era Toyota Corolla. Gândul m-a dus mai departe către colecţia mea de fantişi Turbo (nici nu mai ţin minte cum le ziceam - nacleişi, multişi?), strânsă cu multă sârguinţă prin clasele a treia - a patra, şi care se mai păstrează şi astăzi datorită unor albume în care le-am pus prin clasa a cincea.
Abia astăzi îmi dau seama că de fapt niciodată nu mi-au plăcut maşinile. Niciodată nu am visat că voi conduce. Pasiunile mele din copilărie erau altele. Fotbalul, cărţile, jocurile de masă inventate tot de mine. Dar niciodată n-am fost interesat cu adevărat de maşini, am avut puţine maşinuţe-jucării, de care mă plictiseam repede şi reveneam la carte sau la televizor.
Şi totuşi de ce am pierdut atâta efort şi timp pentru a colecţiona abţibildurile Turbo? Din acelaşi motiv din care tot pe atunci începusem să colectez monede şi timbre, iar mai târziu am început să cumpăr Arborele Lumii, 100 de personalităţi şi Art Gallery.
Până astăzi, am cumpărat vreo 70 de numere de Art Gallery, care, împreună cu mapele lor cu tot, m-au costat vreo 2300 de lei. De aceşti bani puteam să îmi cumpăr cel puţin vreo patru volume serioase despre istoria artei, cu mult mai eficiente probabil pentru cineva care are scopul să o cunoască. Dar oare acesta era scopul atânci când mă apucam să cumpăr Art Gallery? Nu, cu siguranţă, sau cel puţin nu doar acesta. Ca să fiu sincer cu mine însumi, nu am citit nici un număr din cele şaptezeci şi totuşi am continuat să le cumpăr. De ce? Aveam o scuză - timpul din viitor, pe care îl voi avea cândva pentru a citi aceste reviste. Şi copiii, bineînţeles. Dar timpul din viitor a venit deja pentru colecţia de Arborele Lumii, pe care am făcut-o (deşi nu integrală) în studenţie, cu vreo şase ani în urmă, iar eu aşa şi nu am mai profitat de acest timp, pentru că el a fost acoperit de alte eforturi de a acoperi alte colecţii.
În ultimul timp am avut mai multe resurse pentru a-mi cumpăra cărţi. Am căutat mult timp cărţile fraţilor Strugraţchi, dar anume într-o colecţie care să acopere toată opera lor. Am găsit-o, am luat-o, am pus-o pe poliţă şi în jumătate de an de atunci am citit doar jumătate din primul roman. Iar colecţia are 10 volume a câte 4-5 romane fiecare, cel puţin. Cam aşa s-a întâmplat şi cu cărţile lui Terry Pratchett. Am cumpărat vreo 15, am citit doar 2 (mai târziu urma să-mi dau seama că sunt din seria lui de cărţi pentru copii).
La un moment dat mi-am dat seama că arunc prea mulţi bani pe cărţile din magazin, care sunt scumpe. Am hotărât să scot cărţi la imprimantă. Am scos multe, vreo 30 cred, poate chiar mai multe, inclusiv operele complete ale unor scriitori. Am citit doar una dintre ele (Fabrica de Viespi, de Iain Banks, apropo, recomand). Apoi am început să downloadez cărţi audio din torrente. Încă mai multe decât cele scoase la imprimantă. Am ascultat doar Şveik, dar nici pe acela până la urmă.
Acum îmi dau seama că această goană după reviste de colecţie, cărţi, romane tipărite la imprimantă şi audiobookuri nu se deosebeşte cu mult de acel efort de a colecta abţibildurile Turbo. Este doar o altă formă a aceleiaşi obsesii caracteristice omului - de a avea totul. Dar aşa cum omul nu poate avea totul absolut, el îşi defineşte propriul tot, îngustează limitele totului absolut după propriile criterii, îl pune în graniţe inventate de el sau preluate de la alţii.
Aşa s-ar explica şi efortul meu de a acoperi cât mai multe statistici ale jocurilor intelectuale pe http://www.cuc.md/, deşi acestea nu par să intereseze prea multă lume. Tot aşa se explică orice încercare de a face statistici, fie ele în afaceri sau în sport (un coleg spunea că sensul baseballului în SUA sunt statisticile - jocul în sine nu contează atât de mult).
Încăpăţânarea de a acoperi totul are multe manifestări. Să priveşti neapărat toate episoadele din Friends, sau cel puţin să le ai în calculator, să vezi neapărat toate golurile marcate de naţionala de fotbal, să ai neapărat toţi prietenii conectaţi în Facebook, să guşti neapărat toate ceaiurile din colecţia Lipton, să-ţi doreşti ca iubitul tău să-ţi spună câte un compliment în fiecare zi. Această încăpăţânare este independentă de raţiune şi chiar o subjugă, impunând-o să nască argumente care să acopere, să justifice, sau mai bine zis să scuze dorinţa de a avea totul (ca de exemplu faptul că o colecţie de reviste se face pentru copiii pe care încă nu-i ai, sau pentru timpul liber din viitor). Şi faptul că eu citesc unele cărţi din cele pe care le am în colecţii nu este decât o scuză.
În viziunea mea, dorinţa de a avea totul se înscrie în rând cu libidoul şi thanatosul printre principalele forţe motrice ale unei vieţi. Ca şi celelalte două ea este periculoasă, dar şi productivă. Este ca o pedală de viteză pe care trebuie să o ţii în frâu pentru ca ea să nu se transforme în fanatism.
Dar până la urmă, aşa cum am mai spus, fiecare îşi defineşte (sau preia definiţii inventate de alţii, oameni - ca în cazul scriitorilor şi al operelor lor complete, sau structuri - ca în cazul gumelor Turbo) propriul tot, sau mai bine zis propriile toturi, pentru că ele sunt multe şi, deşi interacţionează, sunt independente între ele. Aici, la definirea totului, se pare că avem un infim liber arbitru. Şi acest liber arbitru, dacă este ascultat cum trebuie, poate să ne ajute să înţelegem care este principalul nostru tot, adică totul primordial, adică sensul vieţii.
Iar acest sens al vieţii este acel tot pe care nu îl strângem, nu îl culegem, ci îl creăm. Acel tot care nu intră, ci iese din mâinile noastre. Este o metamorfoză esenţială pe care orice om trebuie să o înţeleagă - transformarea încăpăţânării de a avea totul în încăpăţânarea de a da totul. Nu totul absolut, ci acel tot pe care tot tu îl defineşti. În esenţă, aceste două obsesii, de a avea sau de a da totul sunt manifestările aceleiaşi forţe, dar cu o încărcătură etică diferită. Încăpăţânarea de a avea totul este nesăţioasă, se hrăneşte din sine însuşi şi nu poate fi niciodată satisfăcută, pentru că ea naşte noi şi noi obsesii, pe când încăpăţânarea de a da totul este autosuficientă şi se îndestulează prin însuşi actul cedării.
Omul se naşte cu încăpăţânarea de a avea totul. Mâinile bebeluşului trag totul în gură. Dar realizarea umanului, satisfacerea finală a Eului adult nu poate avea loc decât odată cu metamorfoza obsesiei totului. Iată esenţa şi sensul vieţii.
Abia astăzi îmi dau seama că de fapt niciodată nu mi-au plăcut maşinile. Niciodată nu am visat că voi conduce. Pasiunile mele din copilărie erau altele. Fotbalul, cărţile, jocurile de masă inventate tot de mine. Dar niciodată n-am fost interesat cu adevărat de maşini, am avut puţine maşinuţe-jucării, de care mă plictiseam repede şi reveneam la carte sau la televizor.Şi totuşi de ce am pierdut atâta efort şi timp pentru a colecţiona abţibildurile Turbo? Din acelaşi motiv din care tot pe atunci începusem să colectez monede şi timbre, iar mai târziu am început să cumpăr Arborele Lumii, 100 de personalităţi şi Art Gallery.
Până astăzi, am cumpărat vreo 70 de numere de Art Gallery, care, împreună cu mapele lor cu tot, m-au costat vreo 2300 de lei. De aceşti bani puteam să îmi cumpăr cel puţin vreo patru volume serioase despre istoria artei, cu mult mai eficiente probabil pentru cineva care are scopul să o cunoască. Dar oare acesta era scopul atânci când mă apucam să cumpăr Art Gallery? Nu, cu siguranţă, sau cel puţin nu doar acesta. Ca să fiu sincer cu mine însumi, nu am citit nici un număr din cele şaptezeci şi totuşi am continuat să le cumpăr. De ce? Aveam o scuză - timpul din viitor, pe care îl voi avea cândva pentru a citi aceste reviste. Şi copiii, bineînţeles. Dar timpul din viitor a venit deja pentru colecţia de Arborele Lumii, pe care am făcut-o (deşi nu integrală) în studenţie, cu vreo şase ani în urmă, iar eu aşa şi nu am mai profitat de acest timp, pentru că el a fost acoperit de alte eforturi de a acoperi alte colecţii.
În ultimul timp am avut mai multe resurse pentru a-mi cumpăra cărţi. Am căutat mult timp cărţile fraţilor Strugraţchi, dar anume într-o colecţie care să acopere toată opera lor. Am găsit-o, am luat-o, am pus-o pe poliţă şi în jumătate de an de atunci am citit doar jumătate din primul roman. Iar colecţia are 10 volume a câte 4-5 romane fiecare, cel puţin. Cam aşa s-a întâmplat şi cu cărţile lui Terry Pratchett. Am cumpărat vreo 15, am citit doar 2 (mai târziu urma să-mi dau seama că sunt din seria lui de cărţi pentru copii).
La un moment dat mi-am dat seama că arunc prea mulţi bani pe cărţile din magazin, care sunt scumpe. Am hotărât să scot cărţi la imprimantă. Am scos multe, vreo 30 cred, poate chiar mai multe, inclusiv operele complete ale unor scriitori. Am citit doar una dintre ele (Fabrica de Viespi, de Iain Banks, apropo, recomand). Apoi am început să downloadez cărţi audio din torrente. Încă mai multe decât cele scoase la imprimantă. Am ascultat doar Şveik, dar nici pe acela până la urmă.
Acum îmi dau seama că această goană după reviste de colecţie, cărţi, romane tipărite la imprimantă şi audiobookuri nu se deosebeşte cu mult de acel efort de a colecta abţibildurile Turbo. Este doar o altă formă a aceleiaşi obsesii caracteristice omului - de a avea totul. Dar aşa cum omul nu poate avea totul absolut, el îşi defineşte propriul tot, îngustează limitele totului absolut după propriile criterii, îl pune în graniţe inventate de el sau preluate de la alţii.
Aşa s-ar explica şi efortul meu de a acoperi cât mai multe statistici ale jocurilor intelectuale pe http://www.cuc.md/, deşi acestea nu par să intereseze prea multă lume. Tot aşa se explică orice încercare de a face statistici, fie ele în afaceri sau în sport (un coleg spunea că sensul baseballului în SUA sunt statisticile - jocul în sine nu contează atât de mult).
Încăpăţânarea de a acoperi totul are multe manifestări. Să priveşti neapărat toate episoadele din Friends, sau cel puţin să le ai în calculator, să vezi neapărat toate golurile marcate de naţionala de fotbal, să ai neapărat toţi prietenii conectaţi în Facebook, să guşti neapărat toate ceaiurile din colecţia Lipton, să-ţi doreşti ca iubitul tău să-ţi spună câte un compliment în fiecare zi. Această încăpăţânare este independentă de raţiune şi chiar o subjugă, impunând-o să nască argumente care să acopere, să justifice, sau mai bine zis să scuze dorinţa de a avea totul (ca de exemplu faptul că o colecţie de reviste se face pentru copiii pe care încă nu-i ai, sau pentru timpul liber din viitor). Şi faptul că eu citesc unele cărţi din cele pe care le am în colecţii nu este decât o scuză.
În viziunea mea, dorinţa de a avea totul se înscrie în rând cu libidoul şi thanatosul printre principalele forţe motrice ale unei vieţi. Ca şi celelalte două ea este periculoasă, dar şi productivă. Este ca o pedală de viteză pe care trebuie să o ţii în frâu pentru ca ea să nu se transforme în fanatism.
Dar până la urmă, aşa cum am mai spus, fiecare îşi defineşte (sau preia definiţii inventate de alţii, oameni - ca în cazul scriitorilor şi al operelor lor complete, sau structuri - ca în cazul gumelor Turbo) propriul tot, sau mai bine zis propriile toturi, pentru că ele sunt multe şi, deşi interacţionează, sunt independente între ele. Aici, la definirea totului, se pare că avem un infim liber arbitru. Şi acest liber arbitru, dacă este ascultat cum trebuie, poate să ne ajute să înţelegem care este principalul nostru tot, adică totul primordial, adică sensul vieţii.
Iar acest sens al vieţii este acel tot pe care nu îl strângem, nu îl culegem, ci îl creăm. Acel tot care nu intră, ci iese din mâinile noastre. Este o metamorfoză esenţială pe care orice om trebuie să o înţeleagă - transformarea încăpăţânării de a avea totul în încăpăţânarea de a da totul. Nu totul absolut, ci acel tot pe care tot tu îl defineşti. În esenţă, aceste două obsesii, de a avea sau de a da totul sunt manifestările aceleiaşi forţe, dar cu o încărcătură etică diferită. Încăpăţânarea de a avea totul este nesăţioasă, se hrăneşte din sine însuşi şi nu poate fi niciodată satisfăcută, pentru că ea naşte noi şi noi obsesii, pe când încăpăţânarea de a da totul este autosuficientă şi se îndestulează prin însuşi actul cedării.
Omul se naşte cu încăpăţânarea de a avea totul. Mâinile bebeluşului trag totul în gură. Dar realizarea umanului, satisfacerea finală a Eului adult nu poate avea loc decât odată cu metamorfoza obsesiei totului. Iată esenţa şi sensul vieţii.
miercuri, 15 iulie 2009
Monoloagele din autobus
Trei mici bucăţi pseudoliterare pe care le-am scris într-un autobus din Sofia, Bulgaria, cu şase ani în urmă:I. Lumea
In pieptul meu acuma muncitorii fac grevă. Dau cu topoarele în cutia toracică. Eh, muncitorii ăștia, sunt mici de tot, mai mici decât puricii. Și-mi furnică pieptul pe dinăuntru. De fapt, cred că greșesc. Nu sunt muncitorii, e vreun student oarecare, mai mic decât muncitorii, care a fost alungat din pat sau de la facultate. E singur, dar face gălăgie mai mult decât o grevă de muncitori.
II. Poezie
Bună seara Domnișoară
sunteți dulce ca de obicei
și spatele Dumneavoastra e mai fumos decât
fața asta pe care vi se prelinge mierea lipicioasă.
Spatele Dumneavoastră e mai frumos pentru că nu se vede,
cum luna e mai frumoasă când e ascunsă dupa nori.
Bună seara Domnișoară
și nu mai zâmbiți atât de grețos de dulce.
Aveți noroc că mi-am rupt ieri dimineața ochelarii
și mâine n-am să vă recunosc.
III. Cuvântul
Care e, fa, cuvântul cela care descrie și vindecă ceea ce se întamplă în sufletul meu? ”Ceață”? Nu, nu ”ceață”, nu e rece - e cald, știi, focul când se aprinde se numește scânteie, când arde - flacără, eu acuma am în piept focul cel de la urmă, când lemnul e cărbune încins, când nu există pară, și totuși există foc. Focul acesta dogorând arde acum în mine și ochii care nu pot vedea în ceața de afară privesc înăuntru.
Înăuntru e cald, înăuntru e bine. Înăuntru muncitorii au obosit și s-au întins pe spate - știi, plăcerea oboselii, când o lași să se liniștească și să se ducă. Și doar studentul cela, alungat din pat sau de la facultate, face gălăgie. Și el vrea să știe cuvântul care să-i vindece inima.
duminică, 5 iulie 2009
Spurcata decenţă necesară
Se construieşte o casă. În ea vor trăi Groh, Gruh şi Grah.Groh lucrează din greu. Târâie saci la deal. Amestecă mortarul, aranjează cărămizile. Zideşte casa.
Gruh mai face o grădiniţă de flori în curte, bate cuie în scândurile cuştii pentru câine.
Grah este cel care a găsit locul de casă. El crede că şi-a îndeplinit misiunea.
Într-o zi Groh a decis să deschidă gura. "Hai mai clădiţi şi voi nişte cărămizi, că toţi vom trăi în casa asta. Nu vom dormi în cuşca pentru câini".
Gruh şi Grah şi-au simţit demnitatea lezată. "Cum adică noi nu facem nimic?".
Groh nu mai lucrează la casă. A hotărât şi el să facă o cuşca pentru câini.
Groh şi Gruh dorm în cuştile lor. Grah doarme afară, dar nu-l deranjează, - în fiecare seară se culcă cu gândul: "Uite ce loc frumos am găsit eu pentru casa noastră".
Alături stă casa neterminată. Pereţii sunt aproape înălţaţi. Acoperişul încă nu este pus.
Morala: Dacă Groh ţinea gura închisă, nu dormea acum în cuşca pentru câine.
Grah este cel care a găsit locul de casă. El crede că şi-a îndeplinit misiunea.
Într-o zi Groh a decis să deschidă gura. "Hai mai clădiţi şi voi nişte cărămizi, că toţi vom trăi în casa asta. Nu vom dormi în cuşca pentru câini".
Gruh şi Grah şi-au simţit demnitatea lezată. "Cum adică noi nu facem nimic?".
Groh nu mai lucrează la casă. A hotărât şi el să facă o cuşca pentru câini.
Groh şi Gruh dorm în cuştile lor. Grah doarme afară, dar nu-l deranjează, - în fiecare seară se culcă cu gândul: "Uite ce loc frumos am găsit eu pentru casa noastră".
Alături stă casa neterminată. Pereţii sunt aproape înălţaţi. Acoperişul încă nu este pus.
Morala: Dacă Groh ţinea gura închisă, nu dormea acum în cuşca pentru câine.
sâmbătă, 4 iulie 2009
Cum s-a născut poporul moldovean?
Aseară în timpul filmărilor pentru emisiunea ”Erudit Cafe” a avut loc un caz pe cât de simbolic, pe atât și de trist.La sfârșitul unei emisiuni, jucătorii echipei învingătoare au primit dreptul de a-și alege câte o carte din librărie. După asta, treceau pe rând în fața camerei pentru a-și explica în câteva cuvinte alegerea. Toate bune până când a venit rândul lui Iulian Gramațchi, și el membru al echipei câștigătoare:
”Mi-am ales această carte pentru că noi am trăit multe secole alături de poporul român și este de datoria fiecăruia să cunoască originile acestui popor pentru a-și îmbogăți tezaurul cunoștințelor”.
Iulian își alesese cartea lui Neagu Djuvara ”Cum s-a născut poporul român?”. Puteți să vă imaginați reacția sălii.
Este clar că în plină campanie electorală (emisiunea în cauză va fi dată pe post pe 11 iulie), acest fragment nu va apărea la Moldova 1. Va fi tăiat. Este clar și de ce.
Dar este grav. Este o crimă față de acești copii, care ani de zile învață la școală istoria românilor, susțin bacalaureatul la limba și literatura română, știu mai multe despre Lucian Blaga decât despre Andrei Lupan. Pentru că așa i-a făcut statul. Același stat care le închide gura când ei spun prea multe despre ceea ce învață la școală.
În materie de identitate națională, statul nostru este ca un uroboros care își mănâncă propria coadă. Și o va face până nu va mai rămânea nimic din el.
vineri, 26 iunie 2009
Când jocul este MAI IMPORTANT!
O superbă lecţie de la un comentator de fotbal brazilian.
Ascultaţi cum strigă el: "gooooooooooool!" când Egiptul egalează de la 1-3 la 3-3 împotriva selecţionatei ţării lui!
Şi totuşi n-o să-i zici trădător, pentru că atunci când marchează Brazilia omu' se bucură întreit:
Şi când mă gândesc la prezentatorii noştri cu al lor: "Stimaţi telespectatori, golul în poarta celor din stânga a fost marcat de un jucător din dreapta".
Fără concluzii politice, vă rog frumos.
Ascultaţi cum strigă el: "gooooooooooool!" când Egiptul egalează de la 1-3 la 3-3 împotriva selecţionatei ţării lui!
Şi totuşi n-o să-i zici trădător, pentru că atunci când marchează Brazilia omu' se bucură întreit:
Şi când mă gândesc la prezentatorii noştri cu al lor: "Stimaţi telespectatori, golul în poarta celor din stânga a fost marcat de un jucător din dreapta".
Fără concluzii politice, vă rog frumos.
luni, 8 iunie 2009
Banal, despre barierele culturale
(fragment dintr-un text scris în studenție)
Păienjenişurile istoriei au împletit popoare colorate.
Balcanii au pus turbanul turcului pe masa pe care aburea mămăliga moldoveanului. Balcanii l-au făcut pe sârb să-şi facă cruce de la dreapta la stânga, iar pe croat invers. Balcanii l-au ajutat pe ţigan să cucerească România cu manele. Balcanii i-au amestecat pe oameni, i-au răzvrătit, i-au înfierbântat. Balcanii sunt vinovaţi. Şi totuşi nu cred să pot trăi altundeva.
Balcanii ne-au învăţat să zicem „câte bordeie, atâtea obiceie”. Balcanii ne-au învăţat să prindem din zbor câte vreo cinci limbi de căciulă, dintre care cel puțin patru stâlcite. Balcanii ne-au învăţat să fim diferiţi.
Dar societatea multiculturală nu trebuie înţeleasă ca o amenţare pentru societatea ca atare. Multitudinea de culturi nu înseamnă neapărat eterogenitate socială. Cunosc foarte multe cazuri, chiar din experienţă personală, în care m-am înţeles mult mai bine cu reprezentanţii altor culturi, decât cu colegii mei, moldoveni. Eram la conferinţe, sau la petreceri, când am realizat faptul că deficienţele de limbă pot fi punţi pentru încropirea discuţiilor. Cât de puţin înţelegeam limba sârbă, atât de mult eram şi intrigat să îmi dau seama ce-mi zicea vecinul meu de la vest. Cât de puţin ştia el ce înseamnă mămăligă, horă, dor, atât de bine le simţea din explicaţiile mele în română, în care nu pricepea de fapt nici un cuvânt. Uneori o privire, un gest, o intonaţie a vocii pot comunica mai multe decât o sută de neologisme. Şi unde altundeva aceste mijloace se utilizează mai plenar decât în discuţiile cu oamenii altor culturi, ai altor limbi. Astăzi cred că piedicile lingvistice fac comunicarea mai frumoasă. Iar când aceste bariere sunt escaladate, plăcerea comunicării este înmiită.
Păienjenişurile istoriei au împletit popoare colorate.
Balcanii au pus turbanul turcului pe masa pe care aburea mămăliga moldoveanului. Balcanii l-au făcut pe sârb să-şi facă cruce de la dreapta la stânga, iar pe croat invers. Balcanii l-au ajutat pe ţigan să cucerească România cu manele. Balcanii i-au amestecat pe oameni, i-au răzvrătit, i-au înfierbântat. Balcanii sunt vinovaţi. Şi totuşi nu cred să pot trăi altundeva.
Balcanii ne-au învăţat să zicem „câte bordeie, atâtea obiceie”. Balcanii ne-au învăţat să prindem din zbor câte vreo cinci limbi de căciulă, dintre care cel puțin patru stâlcite. Balcanii ne-au învăţat să fim diferiţi.
Dar societatea multiculturală nu trebuie înţeleasă ca o amenţare pentru societatea ca atare. Multitudinea de culturi nu înseamnă neapărat eterogenitate socială. Cunosc foarte multe cazuri, chiar din experienţă personală, în care m-am înţeles mult mai bine cu reprezentanţii altor culturi, decât cu colegii mei, moldoveni. Eram la conferinţe, sau la petreceri, când am realizat faptul că deficienţele de limbă pot fi punţi pentru încropirea discuţiilor. Cât de puţin înţelegeam limba sârbă, atât de mult eram şi intrigat să îmi dau seama ce-mi zicea vecinul meu de la vest. Cât de puţin ştia el ce înseamnă mămăligă, horă, dor, atât de bine le simţea din explicaţiile mele în română, în care nu pricepea de fapt nici un cuvânt. Uneori o privire, un gest, o intonaţie a vocii pot comunica mai multe decât o sută de neologisme. Şi unde altundeva aceste mijloace se utilizează mai plenar decât în discuţiile cu oamenii altor culturi, ai altor limbi. Astăzi cred că piedicile lingvistice fac comunicarea mai frumoasă. Iar când aceste bariere sunt escaladate, plăcerea comunicării este înmiită.
joi, 4 iunie 2009
Centura
Eu n-am maşină. Aşa că pe mine personal intrarea în vigoare a noului "Cod contravenţional al Republicii Moldova" mă bucură printr-un aspect:
şoferii de taxi nu se mai uită la mine ca la un ciudik atunci când îmi pun centura de siguranţă.
Interesant, ce Cod trebuie să intre în vigoare pentru ca să pot trece liniştit strada pe zebră?
şoferii de taxi nu se mai uită la mine ca la un ciudik atunci când îmi pun centura de siguranţă.
Interesant, ce Cod trebuie să intre în vigoare pentru ca să pot trece liniştit strada pe zebră?
joi, 9 aprilie 2009
Despre opoziţie
(în stilul lui Zadornov)
Opoziţia nu trebuie să fie cei care sunt contra, ci cei care au o poziţie!
Opoziţia noastră nu are o poziţie.
În latină, unul dintre prefixele pentru "fără" este "dis-": dispreţ (fără preţuire, apreciere), discordie (fără inimă), disrespect (în engleză - fără respect).
Aşa că opoziţia noastră a fost într-o continuă dispoziţie pe toată perioada electorală.
Până la urmă, din cauza dispoziţiei opoziţiei nu am avut alegeri parlamentare, ci parlamentabile.
Opoziţia nu trebuie să fie cei care sunt contra, ci cei care au o poziţie!
Opoziţia noastră nu are o poziţie.
În latină, unul dintre prefixele pentru "fără" este "dis-": dispreţ (fără preţuire, apreciere), discordie (fără inimă), disrespect (în engleză - fără respect).
Aşa că opoziţia noastră a fost într-o continuă dispoziţie pe toată perioada electorală.
Până la urmă, din cauza dispoziţiei opoziţiei nu am avut alegeri parlamentare, ci parlamentabile.
vineri, 28 noiembrie 2008
Lecţii de comunicare
De doi ani am blogul asta. Este hostuit de blogger.com.
Şi este ceva ce nu-mi place la ei - mesajele sunt afişate integral pe prima pagină. Nu pot face un intro care să trimită la textul desfăşurat. Aşa că dacă am mai multe de spus, încarc pagina cu text şi se pierd celelalte mesaje.
Cât de des cuvintele pe care le spui acoperă mesajele precedente. Cuvintele sunt ca nişte radiere. Cu cât mai mult spui azi, cu atat mai mult ştergi din ceea ce ai spus ieri.
Cu o lună în urmă am fost la doctor, pentru că aveam dureri în partea dreaptă a craniului. Doctorul mi-a spus că dacă ma doare în dreapta, înseamnă că problema e în stânga (de exemplu circulaţia slabă a sângelui). Cică în cap totul e invers.
Cât de des ni se pare că ne doare, deranjează, enervează oamenii dragi, prietenii, familia, când de fapt cauza e cu totul în alta parte.
In limba poloneză "uroda" înseamnă frumuseţe, iar în rusă - urâţenie. In limba cehă "krasnyi jivot" (transliterare) înseamnă viaţă frumoasă, iar în rusă - burtă roşie. Tot în cehă "dokonali tvari" e un lucru perfect, iar în rusă... o înjuratură.
Toate aceste cuvine provin de la radacini slave comune. Cândva au însemnat acelaşi lucru.
Şi în relaţiile noastre cuvintele işi schimbă semnificaţia. Deşi vorbim aceeaşi limbă, putem avea limbaje diferite. Trebuie sa fim siguri că oamenii cu care comunicăm pun acelaş sens în cuvintele pe care le aud de la noi. Iar asta e atât de puţin evident deseori...
Şi este ceva ce nu-mi place la ei - mesajele sunt afişate integral pe prima pagină. Nu pot face un intro care să trimită la textul desfăşurat. Aşa că dacă am mai multe de spus, încarc pagina cu text şi se pierd celelalte mesaje.
Cât de des cuvintele pe care le spui acoperă mesajele precedente. Cuvintele sunt ca nişte radiere. Cu cât mai mult spui azi, cu atat mai mult ştergi din ceea ce ai spus ieri.
Cu o lună în urmă am fost la doctor, pentru că aveam dureri în partea dreaptă a craniului. Doctorul mi-a spus că dacă ma doare în dreapta, înseamnă că problema e în stânga (de exemplu circulaţia slabă a sângelui). Cică în cap totul e invers.
Cât de des ni se pare că ne doare, deranjează, enervează oamenii dragi, prietenii, familia, când de fapt cauza e cu totul în alta parte.
In limba poloneză "uroda" înseamnă frumuseţe, iar în rusă - urâţenie. In limba cehă "krasnyi jivot" (transliterare) înseamnă viaţă frumoasă, iar în rusă - burtă roşie. Tot în cehă "dokonali tvari" e un lucru perfect, iar în rusă... o înjuratură.
Toate aceste cuvine provin de la radacini slave comune. Cândva au însemnat acelaşi lucru.
Şi în relaţiile noastre cuvintele işi schimbă semnificaţia. Deşi vorbim aceeaşi limbă, putem avea limbaje diferite. Trebuie sa fim siguri că oamenii cu care comunicăm pun acelaş sens în cuvintele pe care le aud de la noi. Iar asta e atât de puţin evident deseori...
miercuri, 19 noiembrie 2008
Uniunea Sovietica
Interesant citat:
"Cine nu jeleste destramarea Uniunii Sovietice - nu are inima.
Cine doreste restaurarea Uniunii Sovietice - nu are cap".
"Cine nu jeleste destramarea Uniunii Sovietice - nu are inima.
Cine doreste restaurarea Uniunii Sovietice - nu are cap".
vineri, 26 septembrie 2008
Cum gândesc oamenii
Ieri mă gândeam că oamenii sunt diferiţi pentru că gândesc diferit.
Unii oameni gândesc în discursuri. Aceşti oameni sunt de obicei superficiali, dar carismatici.
Alţi oameni gândesc în valori. Aceştia nu te scot din bine şi rău, dar mai ales din rău.
Sunt oameni care gândesc în concepte. Mai ales ONG-iştii de ultimă generaţie, cu tunning pe la universităţi europene.
Sunt şi oameni care gândesc în cifre. În valută, cel mai des.
Sunt oameni care gândesc în sentimente. Mai bine zis, trăiesc în sentimente.
Sunt oameni care gândesc în oameni. Ce-a facut ăla, ce-a dres celălalt. Aceştia au de obicei succes.
Sunt oameni care gândesc în proiecte. Cei mai gravi reprezentanţi sunt cei care gândesc în proiecte de dragul proiectelor.
Sunt oameni care gândesc în imagini şi sunete. Artiştii.
Sunt oameni care gândesc în acţiuni. Ce să facă, ce să dreagă. Aceştia sunt de două tipuri - care lucrează mult şi sunt smeriţi, care aleargă mult şi calcă peste oameni.
Şi sunt unii oameni care gândesc altfel. Iată un exemplu de pe un blog moldovenesc:
Unii oameni gândesc în discursuri. Aceşti oameni sunt de obicei superficiali, dar carismatici.
Alţi oameni gândesc în valori. Aceştia nu te scot din bine şi rău, dar mai ales din rău.
Sunt oameni care gândesc în concepte. Mai ales ONG-iştii de ultimă generaţie, cu tunning pe la universităţi europene.
Sunt şi oameni care gândesc în cifre. În valută, cel mai des.
Sunt oameni care gândesc în sentimente. Mai bine zis, trăiesc în sentimente.
Sunt oameni care gândesc în oameni. Ce-a facut ăla, ce-a dres celălalt. Aceştia au de obicei succes.
Sunt oameni care gândesc în proiecte. Cei mai gravi reprezentanţi sunt cei care gândesc în proiecte de dragul proiectelor.
Sunt oameni care gândesc în imagini şi sunete. Artiştii.
Sunt oameni care gândesc în acţiuni. Ce să facă, ce să dreagă. Aceştia sunt de două tipuri - care lucrează mult şi sunt smeriţi, care aleargă mult şi calcă peste oameni.
Şi sunt unii oameni care gândesc altfel. Iată un exemplu de pe un blog moldovenesc:
miercuri, 6 decembrie 2006
Chintesenţa moldovenească
Şi ca şi, şi-a şi a şi...
Ei şî şi?
Ş-apu şi că şi-a şi a şi,
Eu şi, n-oi şi?
Aşă-i?
Ei şî şi?
Ş-apu şi că şi-a şi a şi,
Eu şi, n-oi şi?
Aşă-i?
sâmbătă, 2 decembrie 2006
Daruri
Auzită de la un om mai trăit...
Poţi să iei ceva de la cineva cu de-a sila,
Dar nu poţi să-i dai.
Poţi să iei ceva de la cineva cu de-a sila,
Dar nu poţi să-i dai.
joi, 30 noiembrie 2006
marți, 28 noiembrie 2006
Durere
Numai oamenii care n-au simţit niciodată durerea fizică afirmă că durerea spirituală este cea mai straşnică.
Numai oamenii care n-au simţit niciodată durerea spirituală afirmă că nu există durere.
Numai oamenii care n-au simţit niciodată durerea spirituală afirmă că nu există durere.
vineri, 24 noiembrie 2006
Femei şi bărbaţi
Ia uite că iese adevărat -
femeile sau vor, sau nu vor,
bărbaţii sau pot, sau nu pot.
femeile sau vor, sau nu vor,
bărbaţii sau pot, sau nu pot.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
