Интеллектуальный азарт

Nu mai ştiu dacă acest articol a apărut sau nu în "Moldavskie Vedomosti", dar am originalul în formă electronică. Am introdus câteva modificări, dar esenţa nu am schimbat-o.

Интеллектуальный азарт

- Аля ЯКОВУК -

Что? Где? Когда? Заветные вопросы. Перед глазами сразу появляется круглый стол и шестерка знатоков. Молдавские игроки называют ЧКГ своим хобби, которое отнимает все их свободное время. Интеллектуальной игре присущи и азарт, и адреналин, что дает возможность ЧГК называться спортом.

В ЧГК, как и в КВН с конца 80-ых играли еще в Вузах. Интеллектуальная игра дает возможность не только расширить кругозор своих знаний, но и проверить быстроту своей реакции и способность думать логично.

В Кишиневе в ЧГК играют параллельно два клуба. Клуб ИНТИГРА, первая команда с одноименным названием существовала уже в 89-ом году, игры здесь ведутся на русском языке. И Молдавский Клуб Интеллектуальных Игр, официально зарегистрировавшийся в 2000 году, где играют на государственном языке.

В клубах игры проводятся по уже известной нам схеме, один ведущий и шестерка игроков, подобие телевизионной игры московского клуба. Но чаще у нас проходит спортивное ЧГК. Отличие от обычной игры в количестве команд и в способе подачи вопросов. Один ведущий зачитывает вопрос сразу нескольким командам. Ровно через минуту каждая команда должна прислать ответ, написанный на специальных карточках.

Специально отведенного зала для игр ЧГК у клубов пока нет. Собираются на очередные игры в столичных лицеях, тем самым, привлекая и учащихся. В клубе ИНТИГРА сейчас 6 действующих команд. В молдавском клубе более 50.

В чемпионате Молдовы принимают участие оба клуба. Четырехкратный чемпион РМ команда клуба ИНТИГРА представляет нашу страну на чемпионате мира. Интересно, что чемпионат мира проводится на русском языке. Как говорят отечественные знатоки, в эту игру играют, в основном, по-русски. Сборные команды из Германии, США, Австралии представляют на соревнованиях интересы своих государств, но все являются эмигрантами из бывшего Советского Союза.

«Я могу много рассказывать о ЧГК, - говорит Марчел СПАТАРУ президент молдавского клуба интеллектуальных игр, - у нас есть желание внедрить интеллектуальные игры в образовательный процесс».

На телеканале Moldova1 вышло уже 50 передач под названием «Erudit cafe». Проект молдавского клуба ЧГК при сотрудничестве с Телерадио Молдова можно назвать некой смесью Брэйн Ринга и ЧГК. Участвовать в таких интеллектуальных играх могут все желающие, в основном это лицеисты.

В этом году молдавский клуб планирует опубликовать учебник интеллектуальных игр. Это издание даст необходимое объяснение основных принципов игры ЧГК. Распространять учебник намерены в лицеях страны.

Одним из направлений молдавского клуба является как раз работа с учащимися. Играть в ЧКГ рекомендуется с класса 8-9, когда формируется объективное видение окружающего мира. Летом молдавский клуб интеллектуальных игр организовывает для лицеистов лагерь отдыха, где ребята не только весело проводят каникулы, но и упражняют ум.

«Смотреть на игру интереснее всего изнутри, - объясняет Сергей ШИХОВ представитель клуба ИНТИГРА, - а готовиться к игре нужно самой игрой».

В интеллектуальной игре важны и знания, и сообразительность, и реакция, и ум, и коммуникабельность. Для поддержания нужной формы знатоков клуб ИНТИГРА устраивает марафоны. Игра может продолжаться 24 часа. Около тысячи вопросов. На завершающем этапе, как правило, под утро, на раздумье дается уже не одна минута, но 30 секунд, за которые команды должны дать ответ. Игра идет по правилам спортивного ЧКГ.

В интернетовском пространстве некогда можно было создавать свою команду и играть в он-лайн. Но такие игры не внушали особого доверия, ведь иногда время для ответа растягивалось на трое суток, за которые можно найти информацию, заглянув в энциклопедию, что запрещено принципами ЧГК.

Игры, соревнования, марафоны, чемпионаты в двух столичных клубах проходят на протяжении всего года. Каждую неделю организовываются встречи команд. Это уже не хобби, это стиль жизни. ЧГК требует моральной и финансовой самоотдачи. Это умственное развитие, которое заставляет думать.

Победителям в интеллектуальных соревнованиях предусмотрены и награды. Книги, медали, кубки. Проходят игры и на выявление лучшего знатока. Здесь игра идет не только на результат, но и на публику. В молдавском клубе уже 15 магистров.

Знатоки молдавских клубов ведут тесное общение со знатоками из московского клуба. Александр Друзь, Максим Поташов, Борис Бурда для наших игроков не просто именитые люди, но старшие товарищи и наставники. Многие наши знатоки ведут и тесное сотрудничество с заграничными клубами.

Для тех, кто играет в интеллектуальные игры, это способ с пользой провести свое свободное время, а для некоторых, это неотъемлемая часть их жизни. Как рассказывают знатоки клубов, многие родители были недовольны своими чадами, через чур углубленными в подобные игры. ЧГК требует не узкоспециализированных знаний. Лицеисты уже меньше внимания уделяют школьным предметам, отдавая предпочтение книгам отнюдь не школьного формата, но развивающие их общий кругозор.

Борис Бурда знаток московского клуба ЧГК сказал, что знаток во время гона (период игры) похож на человека только внешне. Это азарт. Именно поэтому подобные интеллектуальные игры называют спортом.

Играть в ЧГК может любой желающий. Можно собрать свою команду, или просто прийти самому. Говорят, что начинать лучше с опытными игроками. Отослать свое заявление на участие в играх можно на www.cuc.md, или просто прийти на очередные игры.

Ce jurnalişti a pierdut ţara!

Câte talente se pierd prin serviciile de presă ale Ministerelor şi Serviciilor noastre! Imaginaţia şi simţul cuvântului de care dau dovadă ocrotitorii ordinii responsabili de comunicarea cu lumea exterioară sunt de-a dreptul... oripilante.

Iată câteva spicuiri de pe site-urile unor instituţii oficiale ale statului nostru. Fără comentarii. Doar cu îngroşări.

Un poliţist a devenit ţinta unei şpăgi, după ce un bărbat a fost prins pe picior greşit.

Verificarea pachetelor extrase din ascunziş a avut reacţie negativă la drog a cîinelui şi s-a purces la despachetarea coletelor. În ele au fost depistate zece rochii din viscoză de culoare albă cu floricele. Cine le-a ascuns şi de ce urmează a fi stabilit. Cert este faptul că această marfă tăinuită de controlul vamal costă aproximativ 15 mii 250 lei.

Într-un final criminalul a fost încătuşat. Ca rezultat al percheziţiei corporale în buzunarele acestuia au fost găsite degetele şi organele genitale ale victimei.

Desene animate pentru maturi

Beamer-urile, adică proiectoarele, sunt o invenţie extraordinară. Mai ales pentru cei care au un perete alb în birou sau acasă.

De ceva timp în mai multe locuri din Chişinău grupuri de tineri îşi organizează seri de vizionare colectivă a unor filme aşa cum le place lor, nu cum le impune politica comercială rusofonă a reţelei de cinematografe Patria. Şi eu sunt membru al unui grup care se ocupă săptămânal cu aşa ceva şi care se autointitulează sugestiv moviement. Până ieri nu bănuiam că alţi prieteni fac parte din grupuri similare alternative.

Aseară am fost invitat la Centrul Expoziţional Brâncuşi, unde s-a rulat, pe un perete de-asupra tablourilor, o serie de scurtmetraje de animaţie. Era multă lume acolo, vreo şaizeci de oameni, în mare parte tineri, dar şi omniprezentul Sandu Aristide Cupcea, care părea oarecum frustrat de subtitrele englezeşti ale filmuleţelor.

Filmele ca atare au fost din acelea pentru maturi, din care nu au lipsit puţele, extratereştrii, cărţile lui Dostoievski, tangoul şi filozofia.

Dintre filmuleţele care mi-au plăcut, vă propun să vizionaţi două - Balanţa şi Tangoul:

Balanţa


Tangoul


În copilărie termenul desen animat pentru maturi mi se părea misterios şi chiar oleacă oximoronic. La un moment dat credeam că tot ce e для взрослых trebuie neapărat să fie cu puţe goale. Ţin minte şi acum primul desen animat pentru maturi pe care l-am văzut la televizor după miezul nopţii:

Bolero

Desenele animate pentru maturi sunt ca nişte frigărui din carne de vită bătrână, pe care le mesteci mult şi repetitiv înainte de a le înghiţi. Şi dacă înghiţi prea mult, ţi-e greu pe suflet.

Nu poți băga discheta în borta pentru flășcă

Blogul ăsta nu este doar un loc în care public ideile mele, dar și un mijloc prin care pot să distribui ideile altora. Idei care m-au impresionat sau m-au pus pe gânduri.

Recent, pe un grup de discuții închis, doi colegi de-ai mei, plecați de ceva timp din Moldova, și-au exprimat în felul lor caracteristic emoțiile pe care le trăiesc acolo, departe de casă. Îi voi numi, convențional, Sașa și Grișa.

Iată ce spune Sașa, care este acum în Georgia:

”Blea, patsani.. ma simt parca am fost prima data in zagranitsa. ashe de ciotkii orashu sh ashe de ghine te face s te simti. nu m-am ashteptat la chiar asha sheva.

incepand de la un aeroport nevibennii de mare, blea, ai impresia ca tsara asta chiar traieshte. nu fut capu, la fiecare colts se repara, se construieshte, se demoleaza sheva ca sa se construiasca altsheva, camioane cara di tati - incolo, incoa... strazile mult mai curate sh mult mai bune, tat blea, pana shi podsvetka raznotsvetnaia deasta a la pentru turishti la fiecare bisericutsa sh la tati balconashele de pe Rustaveli.. luminitse peste luminitse peste tat. evropa, nu fut capu... sh tat asta anume dupa 2004. deci hai sa ne felicitam reciproc.. ramanem in urma cu 5 ani sh de aishtia:p.

uuuu! cladirea ministerului de interne:
ashe o huinea arhitecturala de asta hai tech - numa stekla. da noaptea luminile jioaka. pornesc de la un colts a cladiri eshtia, care nia nio adus aminte de stadionu shelaian kitaiskii - cuibu de pasari - sh se duce lunina in alta parte a cladirii. sh tot ashe imprejiur.
zyk nahuia ashe?
tipa: Misha o zys ca vra transparentsa in ministeru de interne sh asta ca simbol tipa:P.

eu nu mai zyc de huiniuri concrete, cum ar fi reforma gestiunii finantselor publice despre care, pot sa vorbesc liber shi sa asigur pe liuboi ca cu ashe napor n-o fost nikaieri. da asta insamna sh mai putsina coruptsie, shi achizitiile publice mai transparent, shi impozitele, shi vama, shi tat tat tat :).

da iaka shini fashe? copkii fac. ciuvaku prosta o luat sh io trimas nahui pe ghiuji batrani din timpu lu shevarnadze (care amu stau cu X5-uri pe rustaveli sh aduc havcik la bomjiii din palatce - cu ochii mei am vazt shini sta in palatce..) - sh are dreptate, nu poti baga disketa in borta pentru flashka... sh iaka pishti tat copkii lucreaza. mare parte se praibeshte ca are pre multa responsabilitate pentru lipsa de experientsa care o au. da unii is malazza sh asheia merg mai departe...

da... ei da shi sa-i fashi? zato stabilitate nu au...

:psh tat asta cu armatele ruseshti la 50 km de capitala, sh cu, pizda masi, nish o sula petrol, nish o sula gaz nika. m-am simtsit ca in pribaltica in anii 90... tu in rusa, ei in engleza shi makar crapa tu in patru - incepand de la copkil de la receptia hotelului, pana la ciuvashi peste 40. ashe un sentiment anti-rusesc pluteshte peste tat. pana sh in pribaltica mai multe anuntsuri shi nume de zavedenii in rusa am vazut fatsa de Tbilisi - zero :)...

din pacate analogiile is inutile.. inca odata prosta m-am convins k sula - natsia moldovneasca prosta a sa moara nahui deatata ca prosta ii slaba. nu cand odata?..”

Dar iată şi replica lui Grişa:

"Ei nu stiu cum voua, insa mie nu mi-i dor de Tbilisi, nici de Vilnius. Mi-i dor tare si ascutit de casa. De Chisinau, de microbuzele pline, de verdele copacilor si de iarba care razbate prin asfaltul crapat. Spre sfarsitul lunii mai va inflori iasomia, iar in iunie - teiul, si in oras va mirosi a ceai, a bucatarie calda de seara.

Mi-i dor si de voi - cei pe care nu o sa-i mai vad niciodata impreuna, launloc, imbratisati intr-un imens sarut, ca intr-un cantec pe care il stiu eu si il stiti si voi.

Terasele care m-au facut alcoolic, unde ziua devine seara si halba cu bere din mana e ca un felinar care iti arata drumul. Glume prostesti pe care nu le mai tine minte nimeni, dar care iti lasa impresia unei discutii teribil de inteligente, care te-a adus mai aproape de Succesul nostru colectiv. Definitia acestui Succes colectiv - o lume perfecta in care toti pun bere unul altuia, jurnalistul este jurnalist, alegatorul - anticomunist, salariul - cuvenit, dragostea - curata, familia - sfanta, homosexualii - interzisi, shashlacul - genial, ca de obicei, chiar daca-i ars.

Si e greu sa recunosc ca mi-i dor de voi care sunteti in mare parte o himera, o etapa, ultima, a maturizarii mele si transformarii finale dintr-un june avantat spre ceresc intr-un matur frustrat, resemnat si impovarat de rusinea unor experiente si alegeri prostesti.

Voi, care va insurati, care sariti trepte in cariera, care va certati intre voi si pe urma va impacati, furnicarul meu inchipuit in care mi-am trait fiecare zi din ultimii 5 ani.

E chiar greu sa-ti gasesti prieteni noi chiar daca - tre s-o recunosc - nici voi nu-mi sunteti prieteni. Motivele ar putea fi multe - poate oi fi eu inchistat, sau m-am deprins cu voi. Dar e greu sa gasesti oameni la fel de frumosi, sau macar altfel de frumosi.

De asta va urasc pe toti, colectiv, si pe fiecare in parte. Va urasc sincer, cu ochii larg-deschisi, pentru ca nu pot scapa de voi. Mi-i dor. "

Până la urmă, care din cei doi e mai sincer?
Și, în general, are sinceritatea grade de comparație?

Libertatea presei a la moldave

De zilele libertăţii presei la Chişinău cea mai mare surpriză făcută jurnaliştilor a fost minarea Casei Presei. Pentru câteva ore geniştii au luat locul reporterilor.

Reintraţi. Melcul.

Mi-am redeschis blogul. Îl închisesem pentru o perioadă din considerente psihologico-politice.
Între timp am reuşit să fac un salt acrobatic din disperarea socio-axiologică (în care instrasem pe fundalul evenimentelor de la şi de după 7 aprilie) în nostalgia anilor de liceu pe care mi-au insuflat-o copiii cu care am fost la Festivalul European Odyssey of the Mind.

Cam ce simt acum puteţi încerca să ghiciţi din versurile albe care s-au născut ieri noapte, undeva lângă Vadul lui Vodă, undeva între transnistria şi restul ţării.

Melcul

Copacii desenaţi cu sur
Ca nişte suliţe groase
Aţintite în vidul negru
Al cerului
Au înghiţit păsările
Din care doar trilul a mai rămas
Să ne aducă aminte
De ziua care tocmai
Murise

Sub lumina zgârcită
A stâlpului singuratic
Unui melc i s-a dat
De undeva de sus
Şansa unică
De a traversa
Autostrada

Despre opoziţie

(în stilul lui Zadornov)

Opoziţia nu trebuie să fie cei care sunt contra, ci cei care au o poziţie!
Opoziţia noastră nu are o poziţie.
În latină, unul dintre prefixele pentru "fără" este "dis-": dispreţ (fără preţuire, apreciere), discordie (fără inimă), disrespect (în engleză - fără respect).
Aşa că opoziţia noastră a fost într-o continuă dispoziţie pe toată perioada electorală.
Până la urmă, din cauza dispoziţiei opoziţiei nu am avut alegeri parlamentare, ci parlamentabile.

Avantajul беспределului

Atât de confuz ca acuma nu am fost niciodată. Toţi caută vinovatul. Internetul e plin de zvonuri, speculaţii, învinuiri, îndreptăţiri. Nu mai înţelegi nimic.
La Moldova 1 situaţia este cu mult mai clară. Domnul Preşedinte vorbeşte rar şi cu fler de înţelepciune, la mintea buneilor care au ieşit şi ei în stradă să protesteze împotriva "tineretului celuianuia care ş-o îeşît din minţi".
Ştirea pe care am aşteptat-o cu nerăbdare toată ziua de luni, că PCRM are doar 60 de mandate în viitorul Parlament, nu mă mai bucură. Pentru că acum nu mai are sens. Opoziţia (ce cuvânt urât pentru mulţi moldoveni) nu mai are nici o şansă la alegerile repetate, la cum s-au prezentat evenimentele în media şi mai ales la Mesager. Aseară, pentru prima dată într-un an de zile, îmi era ruşine că am şi eu o emisiune la Moldova 1.
Şi totul din cauza unor derbedei, cretini, bandiţi, golani, haimanale, vagabonzi, uliţari, gopnici, criminali şi studenţi afumaţi care au făcut ceea ce au făcut şi din cauza altora care i-au lăsat să facă.
Lovitură de stat ziceţi? Pe naiba! Cine a făcut lovitura? Cei trei crai care se sfădeau între ei înainte de alegeri de pârâiau dezbaterile electorale, sau poate Filip Teodorescu cu curtenii săi de la Ambasadă. Şi dacă au făcut tentativă, de ce nu le-a reuşit? S-a opus cineva? Fiţi serioşi.
Ceea ce au făcut derbedeii, cretinii, bandiţii, golanii, haimanalele, vagabonzii, uliţarii, gopnicii, criminalii şi studenţii afumaţi, oricât de trist nu sună acum, este împotriva poporului şi în avantajul PCRM. Clar de la o poştă. Acuma numai să încerce opoziţia să nu ridice mandatele...
Unicul avantaj pe care îl pot vedea acum este că poate mai aude lumea de Moldova şi ne dă voturi la Eurovision. Slabă alinare.

Frumos!

Ţara asta e ca un ştiubei din care albinile muncitoare au plecat să culeagă miere şi în care au rămas doar soldaţii, trântorii şi regina.

Da. Comuniştii au câştigat alegerile cu un avantaj neaşteptat.

Nu. Nu mă simt vinovat pentru asta.

Da. Opoziţia a fost slabă în campania electorală, iar comuniştii au fost buni, dar neoneşti. Igor Boţan a explicat absolut clar, chiar în noaptea de după scrutin, chiar la Moldova 1, cum au utilizat comuniştii toate resursele mediatice de care dispun.

Da. Tinerii s-au revoltat. Sunt sigur că mulţi dintre ei aveau de mult timp visul erotic de a sparge unul dintre geamurile lucitoare ale Preşedinţiei. Dar gloata revoltată, huliganii şi derbedeii au făcut mai mult decât atît. Şi asta nu este bine.

Da. Comuniştii au pus totul pe seama opoziţiei, ţapul ispăşitor care se zbate să demonstreze că nu are nimic în comun cu huliganii şi derbedeii care aruncă bolovani în oameni.

Da. Poliţia a scăpat de sub control situaţia, iar conducătorii de stat se comportă ca nişte copii cărora li s-au furat cele mai frumoase jucării, dar care ştiu că vine tata acasă şi vă arată el vouă.

Estetica revoltei

Din păcate, studenţii noştri încă nu îşi dau seama că protestul lor nu trebuie să se limiteze la răzbunarea împotriva unui sistem corupt. Protestul este oportun, dar el trebuie să comporte o încărcătură civilizatoare, nu destructivă.

Este ceea ce s-ar putea numi pretenţios "estetica revoltei". Dar e anume conceptul care ar putea accentua că studentul nu e doar consumator de cârnaţ şi de politică. Studentul din secolul XXI trebuie să fie postmaterialist.

Un materialist protestează de obicei împotriva creşterii preţurilor, pe când un postmaterialist luptă pentru protejarea libertăţii de opinie. Nu mă refer la întreaga societate, saturată de consumatori, încerc să mă orientez după natura publicului meu - studenţii, pe care îi consider instruiţi, informaţi şi postmodernişti pentru a fi şi postmaterialişti.

De aceea le zic studenţilor să protesteze altfel. Să protesteze frumos, pentru a se detaşa de cei pentru care sensul ieşirii în stradă este de a mai da la bot cuiva.

Dacă am ieşit în stradă să protestăm - să o facem cu suflet şi cu minte. Trebuie să vedem cum s-a întrupat protestul în alte ţări, unde au existat guvernanţi dezagreaţi şi frustrări similare cu ale noastre. Studenţii moldoveni încă nu realizează cât de frumos poate fi protestul, câtă plăcere se poate primi doar de la dorinţa de a refuza prostia.

Mai '68
"De-acum înainte trebuie scris pe ziduri: spontaneitate: creativitate" (perete, Paris)

In mai '68 nişte studenţi de la Sorbonna au scris pe un perete "Puterea se află în stradă". Era unul dintre primii pereţi ai unei noi ere. O eră în care protestul produce plăcere prin sine. Acei francezi, tineri mari necunoscuţi, inspiraţi de un enigmatic evreu neamţ Dany Cohn-Bendit, au umplut pereţii Parisului cu mesaje de protest. Ei nu au avut nici un manifest scris, pentru că "singurul remediu este de a ne aventura în vid, fără program, fără obiectiv, pentru că dacă avem un program suntem posedaţi". Guvernanţii mânuiau prea bine aceste instrumente de negociere, aşa că studenţii francezi au refuzat sa le folosească. "Programul" revoltei din '68 a rămas doar scris pe pereţi - "Dedesubtul pavajului este plaja. Imaginaţia ia puterea. Cultura va însemna descoperirea de către fiecare a puterii de a-şi impune lumii propria subiectivitate, de a da corp propriilor vise".

Refuzul puterii statale, a culturii de consum, exaltarea creativităţii, a individualităţii, acesta era mesajul acelei izbucniri precoce la limita protestului politic. A fost mai degrabă un protest civilizaţional care s-a închistat pentru a se revărsa în locuri dintre cele mai neaşteptate.

Disidenţa şi contracultura
"Nu fi o altă cărămidă în zid" (Pink Floyd)

Din 1927, când a avut loc ultima demonstraţie troţkistă, Moscova nu a cunoscut ce înseamnă miting până în 1965. La 5 decembrie 1965, pentru prima dată disidenţii sovietici au ieşit în scuarul Puşkin pentru a protesta împotriva arestării scriitorilor Sineavski şi Danieli. Doar 200 de oameni au participat la acel moment cu adevărat istoric, dar asta însemna deja schimbare de mentalitate.

De fapt primii disidenţi din URSS pe bună dreptate pot fi consideraţi "stiloşii", tineri ai anilor '60 care dansau boogie-boogie şi purtau cămăşi lungi colorate cu palmieri ciudaţi şi maimuţe desenate pe ele. Ei au fost primii care au refuzat deschis stilul de viaţă sovietic, au cultivat o modă a libertăţii. Era o disidenţă nevinovată, frumoasă ca tot ce este curat, cu care se putea lupta greu.

Adevăraţii disidenţi erau însă intelectualii publicând cărţi şi reviste SAMIZDAT (într-o traducere lejeră - "singur scriu, singur tipăresc, singur împart, singur stau pentru asta"). Aceştia au preluat multe dintre practicile tinerilor, înrolând în cercurile lor pe cei mai răsăriţi dintre aceştia.

Protestul antisovietic se exprima astfel pe două fronturi –
contracultura, tineri non-formali, de obicei hippie, cu plete lungi şi genţi înflorate (floarea fiind simbolul lor de la Revoluţia de Flori care a dat naştere curentului), culcându-se pe iarbă şi cântând;
şi disidenţa, intelectualitatea care edita revistele "Cronica evenimentelor prezente", "Vece" sau "Poiski", le transmitea din mână în mână, apoi glumea uşor despre asta - "-Alo, ai gustat turta pe care ţi-a dat-o nevastă-mea ieri? -Da! -Şi soţia ta? -Şi ea! -Apoi transmite-o lui Mişa, că şi el vrea sa guste!", ca până la urma să ajungă la răcoare.

Importantă însa era mişcarea! Era o mişcare frumoasă, pentru că sfida reguli urâte. Era o mişcare care a educat în mulţi tineri ai acelui timp o cultură a protestului, bazată pe non-violenţă, respectul celor din jur, dar, şi mai important, pe respectul faţă de sine. Energia protestului civilizaţional din occident se revărsa şi în spaţiul sovietic, unde protestul avea un duşman definit - ideologia şi practica comunistă.

OTPOR!
"Noi am pornit de la zero!" (OTPOR!, Iugoslavia)

După anii '90, după instaurarea regimurilor neo-dictatoriale, acelaşi protest, în ce a păstrat el mai impresionant şi frumos, a izbucnit în Europa de Est. Sârbii au fost extraordinari.

OTPOR! este mişcarea studenţească care l-a dat jos pe Miloşevici. Cu sau fără ajutorul americanilor - asta e o altă temă de discuţie. Important este să se ştie cum s-a manifestat această revoltă victorioasă.

Mişcarea s-a născut într-o dimineaţă, când pe un zid din Belgrad se putea vedea scris cu vopsea proaspătă "Otpor do pobede". Puţini sunt membrii OTPOR!-ului care mai ţin minte acel octombrie al anului 1998, când câţiva studenţi de la litere, drept şi electronică au constituit mişcarea. Peste un an OTPOR! număra patru mii de membri. În 2000 au fost peste o sută de mii. OTPOR! nu avea lider, nu avea statut sau orice alt asemenea document de identitate. Mişcarea se coagulase în jurul simbolurilor, a sloganelor inspirate care umpluseră pereţii Belgradului. Mişcarea fascina prin frumuseţea ei.

A pornit de la acel "Rezistenţă până la victorie", pentru a crea tot mai multe si mai multe slogane caustice - în decembrie 1999 toţi pereţii urau "Un nou an de rezistenţă fericit", iar prin septembrie se putea deja citi "Gotov je" (Miloşevici este gata - fript sau copt). Prevenind parcă politicienii, OTPOR! scria "Noi ţinem ochii pe voi", iar către dictator se adresau şi mai direct "Miloşevici - sinucide-te! Salvează Serbia!". Când, în data de 5 octombrie 2000, un buldozer a spart uşa Companiei de Stat de Radio şi Televiziune, mijlocul principal de propagandă a lui Miloşevici, OTPOR! avea deja pregătite pancarte cu lozinca "În fiecare din voi doarme câte un buldozer!". Şi toate pentru ceea ce spunea un alt slogan - "Noi iubim Serbia!".

Când studenţii OTPOR! au ieşit în piaţă, ei au citit poliţiştilor din Dostoievski. Când au fost alungaţi de acolo - ei s-au aşezat jos. Când au fost bătuţi - s-au dispersat în grupuri mai mici, s-au oprit în faţa semafoarelor de la pasajele pentru pietoni, au aşteptat culoarea verde, apoi au ieşit pe "zebre" pentru a cânta şi a dansa nebuneşte până nu se reaprindea roşu. Apoi iarăşi aşteptau culoarea verde. Şi iarăşi dansau infernal pe carosabil.

De la 19.30 până la 20.00 Belgradul răsuna de polonice şi cratiţe, fluiere şi claxoane - lumea protesta la balcoane împotriva Ştirilor Oficiale de la postul de stat de televiziune. În anumite zile liniile telefonice ale instituţiilor de stat erau asaltate de sute de protestatari - lucrul autorităţilor devenea insuportabil.

Maşini cu studenţi creau artificial pene de circulaţie, ca protestatarii să poată trece. Oamenii aprindeau şi stingeau luminile din case, aruncau confeti atunci când trecea mitingul pe lângă ei. Iar în faţa coloanei mergeau trei tractoare cu steaguri sârbeşti.

Într-o seară la un post de televiziune protestatarii au fost învinuiţi că nu creează nimic, că doar distrug. A doua zi dimineaţa în faţa Parlamentului studenţii construiau un perete din cărămizi pe care mai târziu au scris "Mi ne ruşimo - mi gradimo!", adică "Noi nu distrugem - noi zidim!".

Pumnul OTPOR! va rămâne în inimile multora simbolul luptei pentru libertate în Serbia. Studenţii sârbi au realizat ceea ce, indirect, ni s-a spus încă în 1998 - protestul frumos.

Ca şi concluzie

Din păcate, studenţii din Moldova încă nu au prins mesajul din '68, nu cunosc moştenirea disidenţei ruseşti şi n-au învăţat lecţia sârbă.

În loc să arunce cu pietre în oameni, ar face mai bine să strângă abecedare, manuale de citire, de limbă română şi de istorie şi să le care munte celor care au nevoie de ele - celor care conduc ţara asta. Să danseze Ciuleandra în jurul Guvernului. Să joace fotbal cu o minge roşie în Parcul Puşkin.

Şi nu mă mai întrebaţi de eficienţa protestelor frumoase -

OTPOR! l-a dat jos pe Miloşevici,

OTPOR! iubeşte Serbia!

Pe cine votez?

Nu votez pe nimeni. Şi nu pentru că n-am din cine alege, sau sunt nevoit să aleg din mai multe rele şi n-aleg pe nimeni, sau pentru că n-aş vrea să votez. Acum vreau mai mult ca oricând să merg la vot, să iau buletinul cela şi să trântesc o ştampilă ca să mă audă toată secţia ceea de votare.

Dar nu merg la alegeri duminică. Şi nu pentru că am chestii mai importante de făcut, de exemplu de jucat CUC, sau pentru că nu pot merge (deja pot, deşi cam şchiopătat).

Nu merg la alegeri dintr-un motiv prozaic şi banal.

De vreo trei zile nu-mi mai găsesc buletinul de identitate.

Am citit, privit, văzut în campania asta mult. Dacă aş fi votat, cu siguranţă n-aş fi făcut-o cu capul. Pentru că la mine instrumentul ăsta cu care mi se sugerează să votez, adică capul, se sparge de la ce istorii am auzit. Media, mai ales televiziunea, a devenit o rara curvis. Ce să mai comentez. Toată lumea ştie.

Dar voi, fericiţii cu cartonaşe de plastic, trebuie să mergeţi la vot! Clar.
Votaţi, votaţi din tot sufletul, măcar şi cu o înjurătură în gând.
Cum zicea unul dintre prietenii mei: "Hai la vot, iobanavrot!".

PS. Apropo. Ştiţi de ce sloganul PLDM "Votează fără frică!" conţine o negare (fără)? Pentru că "Votează cu curaj!" ar fi sunat ridicol.
Cam de asta şi Marian Lupu e doar pe locul doi la PCRM. Vă daţi seama cum ar fi sunat sloganul "Голосуй за Воронина!" dacă în locul lui Vladimir Nicolaevici era preşedintele Parlamentului.