Banal, despre barierele culturale

(fragment dintr-un text scris în studenție)

Păienjenişurile istoriei au împletit popoare colorate.

Balcanii au pus turbanul turcului pe masa pe care aburea mămăliga moldoveanului. Balcanii l-au făcut pe sârb să-şi facă cruce de la dreapta la stânga, iar pe croat invers. Balcanii l-au ajutat pe ţigan să cucerească România cu manele. Balcanii i-au amestecat pe oameni, i-au răzvrătit, i-au înfierbântat. Balcanii sunt vinovaţi. Şi totuşi nu cred să pot trăi altundeva.

Balcanii ne-au învăţat să zicem „câte bordeie, atâtea obiceie”. Balcanii ne-au învăţat să prindem din zbor câte vreo cinci limbi de căciulă, dintre care cel puțin patru stâlcite. Balcanii ne-au învăţat să fim diferiţi.

Dar societatea multiculturală nu trebuie înţeleasă ca o amenţare pentru societatea ca atare. Multitudinea de culturi nu înseamnă neapărat eterogenitate socială. Cunosc foarte multe cazuri, chiar din experienţă personală, în care m-am înţeles mult mai bine cu reprezentanţii altor culturi, decât cu colegii mei, moldoveni. Eram la conferinţe, sau la petreceri, când am realizat faptul că deficienţele de limbă pot fi punţi pentru încropirea discuţiilor. Cât de puţin înţelegeam limba sârbă, atât de mult eram şi intrigat să îmi dau seama ce-mi zicea vecinul meu de la vest. Cât de puţin ştia el ce înseamnă mămăligă, horă, dor, atât de bine le simţea din explicaţiile mele în română, în care nu pricepea de fapt nici un cuvânt. Uneori o privire, un gest, o intonaţie a vocii pot comunica mai multe decât o sută de neologisme. Şi unde altundeva aceste mijloace se utilizează mai plenar decât în discuţiile cu oamenii altor culturi, ai altor limbi. Astăzi cred că piedicile lingvistice fac comunicarea mai frumoasă. Iar când aceste bariere sunt escaladate, plăcerea comunicării este înmiită.

Lupii mor singuri

Cariera politică a lui Marian Iliici a fost fulminantă. Marian Iliici nu a construit scheme, nu a promovat marionete fidele, nu şi-a asumat rolul de patriarh, şi totuşi a reuşit să urce pe verticala puterii datorită calităţilor sale intelectuale pe care, vrem noi sau nu, le apreciază cei din Partidul Comuniştilor.

Marian Iliici, în calitatea sa de om inteligent, a acceptat pînă acum compromisuri. Dar de la un timp încoace se pare că ceva îl deranjează în jocul politic de echipă al formaţiunii sale. Din motivul că Marian Iliici, în virtutea compromisurilor făcute anterior, nu poate lua decizii liber, el se află acum într-o zonă de reflecţie.

În timp ce Marian Iliici reflectează, eşichierul politic de centru, în frunte cu patriarhul Diacov, abia aşteaptă să-l coopteze pentru a-şi întări poziţiile în rîndurile intelectualilor cartezieni (care, pe scurt, cred că dacă au dubii înseamnă că există) de tipul Luciei. Cu alte cuvinte, de a cîştiga cît mai multe voturi de la moderaţi.
Dar... nici o şansă! Pentru că în două luni trei procente nu se transformă în şase. Nici măcar cu Lupu în frunte. Pentru că cei care votează PCRM nu-l votează datorită lui Marian Iliici, iar cei care au votat liberalii nu vor vota un intelectual compromis (în viziunea lor).

Toate eforturile lui Diacov vor fi cel mai probabil puerile din moment ce Vladimir Nicolaevici, la sugestiile lui Marc nuştiucum, va găsi, ca de fiecare dată, pîrghiile pentru a-l ţine pe Marian Iliici acasă. Aşa, на всякий случай. Pentru că Marian Iliici nu reprezintă un asset în sine, ci pentru că este un intelectual de modă nouă care contribuie, deci apreciază linia politică a guvernării. Iar asta îi confirmă Patriarhului că politicile sale, în afară de faptul că sunt corecte, mai sunt şi inteligente. Patriarhii au avut întotdeauna slăbiciunea de a se înconjura de oameni deştepţi.
Dar, cu o mînă ţinîndu-l, cu alta PCRM va tăia toate încercările lui Marian Iliici de a-şi lega propria verticală. Şi Marian Iliici va rămîne, aşa cum a fost, lupu' singuratic. Iar lupii, cum se ştie, mor singuri:

Ziua de naștere

Astăzi este ziua de naștere a lui Pușkin. Nu Ion Dodi, dar Alexandr Sergheevici. Dar eu nu-l sărbătoresc. De ce?

- Pentru că el nu poate vorbi ca Maria și Mirabela
- Pentru că el nu mă încălzește noaptea
- Pentru că el nu are cei mai frumoși ochi albaștri
- Pentru că el nu are cercei cu pisicuțe negre
- Pentru că el nu face fripturică de iepuraș
- Pentru că el nu are mâini gingașe
- Pentru că el nu are cel mai frumos zâmbet din lume

De aceea eu astăzi o sărbătoresc pe puiu' meu, care are calitățile de mai sus.
La mulți ani, puiu!

Absolut spledid

Superbă interpretare a Ciocârliei!
Baldi Olier are peste cinzeci de ani, s-a născut în România, dar a fugit în 1964 în Israel. Cântă la ghitară de la zece ani. Nu știu de câți ani s-a chinuit să pună această piesă scrisă pentru vioară pe coardele instrumentului său, dar i-a reușit al naibii de bine.
Dar gata cu vorbăraia și scrisalnița. Ascultați și minunați-vă:

Ioana

Aseară, ca să mă relaxez, mi-am pus un film istoric. Nu m-am aşteptat că voi sfârşi prin a privi o dramă psihologică.

Filmul "Mesagerul: Istoria Ioanei d'Arc", în regia lui Luc Besson, cu Milla Jovovich în rolul fecioarei din Orleans, este mai mult decât un kino de acţiune. Ioana nu este o eroină. Ea este o fată posedată de viziuni, îndrăgostită de Isusul ei, care îi apare în momentele de maximă excitare pubertină.

Ioana este totuşi o fecioară. Şi atunci când armatele ei, înflăcărate de chemarea vocii sale piţigăiate, sfârşesc victorioase dar sfâşiate (aici regizorul nu ezită să înfăţişeze corpuri dezmembrate, oase golite şi capuri tăiate), Isus din viziunile Ioanei urlă şi se umple de sânge.

Procesul Ioanei în judecata ecleziastică poate servi drept subiect pentru un film per se (se impune o paralelă cu "Pasiunile lui Cristos"). Viziunile Ioanei se îmbogăţesc cu un personaj nou, dar extrem de puternic - Conştiinţa ei (Dustin Hoffman). Şi acesta, Domnul Conştiinţă, o chinuie până când Ioana sfârşeşte pe rug. Această luptă interioară a Ioanei este probabil cea mai reuşită bucată jucată vreodată de Milla Jovovich, care de altfel nu mă încântă ca actriţă.

Suferinţele Ioanei sunt dublate în aceste scene de final (care durează o oră bună) de situaţia delicată în care se află magistraţii religioşi din regiunea controlată de englezi. Pe de o parte Ioana este o credincioasă pe care n-ai vrea s-o arzi pe rug, iar pe de altă parte englezii îţi taie beregata dacă n-o judeci cum trebuie.

Filmul nu are un punctaj prea mare pe imdb.com. Înţeleg. Efectele grafice nu sunt cine ştie ce, deşi nici chiar proaste. Mai mult, se poate simţi un fel de dezechilibru cinematic (atribui aici termenului un pic alt sens decât cel din DEX), pentru că scenele de la începutul filmului par mai reuşite decât cele de pe parcurs. Bătăliile nu impresionează prin buget. Retrăirile Ioanei sunt redate deseori prin fenomene meteorologice rupte din context. Isusul ei este antipatic. Iar discuţiile dintre întemniţată şi conştiinţă par atât de filosofice şi pline de sens încât creează un uşor complex de inferioritate spectatorului care nu reuşeşte să prindă toată profunzimea dialogurilor (impresie creată mai degrabă de atmosferă şi context, decât de conţinutul textelor ca atare).

Încă un minus - ucraineanca Milla (iubita lui Luc pe atunci) nu mi se pare cea mai buna alegere pentru rolul Ioanei, chiar dacă a scurs tot ce-a putut din ea. Nu inspiră pentru nici o clipă dorinţa de a o urma în luptă şi este cam prea stresată, bâlbâită şi nesigură pe ea. Uma Thurman ar fi fost de zece ori mai potrivită, pentru că asta chiar are caracter.

Cu toată că am criticat şi m-am aninat de chiţibuşuri, filmul mi-a plăcut. De la bun început mi-a fost clar că nu fidelitatea istorică este scopul regizorului, de aceea abundenţa inexactităţilor nu m-a deranjat deloc. Iar drama din final m-a legat de ecran în pofida vezicii urinare, sfârşitul filmului dându-mi acel nod în gât şi gâdilici la linguriţă care mă face să zic: "Daaaaa, bun kino".

Apropo de Afghan Girl

Fotografii celebre

Majoritatea fotografiilor celebre din istoria omenirii prezintă tot felul de catastrofe, războaie, ucideri, morţi, accidente, revoluţii, acte teroriste şi alte asemenea. Natura umană este de a rămâne surprinsă şi marcată de tragediile care se întâmplă cu alţii. Iar tragediile au loc de obicei din cauza avariţiei, agresivităţii sau a prostiei. În două cuvinte, rămânem impresionaţi şi profund marcaţi de toate relele din jurul nostru.
Noroc că printre celebrele fotografii s-au strecurat şi câteva cu altfel de mesaje:

O americanca in Italia:

Constructorii de la New York:

Chiar si asta, desi e facuta cu ocazia unui eveniment nu prea fericit, are parca un mesaj ce nu tine de compasiune, frica sau moralitate:

Dar cel mai mult din lista asta a fotografiilor celebre mi s-a întipărit chipul fetei afganeze. Mi-a amintit de tablourile lui Vermeer:

Mai multe fotografii celebre, inclusiv de la catastrofe, aici.

Centura

Eu n-am maşină. Aşa că pe mine personal intrarea în vigoare a noului "Cod contravenţional al Republicii Moldova" mă bucură printr-un aspect:
şoferii de taxi nu se mai uită la mine ca la un ciudik atunci când îmi pun centura de siguranţă.

Interesant, ce Cod trebuie să intre în vigoare pentru ca să pot trece liniştit strada pe zebră?

Masajor furnicator

Am dat azi peste un post pe cel mai interesant blog din lume (dumpdv). Alex, autorul, compară invenţia cu "vzbivalka de ouă" (nu ştiu cum i se spune în română acestui obiect moştenit din URSS), deşi mie mi se pare că vzbivalca arată diferit de acest masajor-furnicator:

Mi-a atras atenţia acest post, pentru că nu foarte demult prietena mea a adus o asemenea ustensilă din Belgia. Vă asigur, utilizarea ei chiar produce furnicături plăcute şi nu se compară cu un simplu masaj capilar.

Obiectul este, bineînţeles, o mină de aur pentru wow-marketologi. Pentru că este ieftin şi pentru că e foarte simplu să-i pretinzi multe calităţi, de la scosul stresului până la ridicatul potenţei. Iată un minunat exemplu (atenţie la mutra tipului!):

Atenţie la Şcoala de Vară de la Belgrad!

Pe facebook s-a răspândit ca gripa porcină un anunţ intitulat "Full Scholarships for the Belgrade Summer School 2009". Organizatorii, cine or fi ei, că nu mi-am dat foarte bine seama, propun lecţii de aproape orice limbă şi vizite în aproape orice loc al Serbiei. Numai să vii! Adică să plăteşti conform price-listului şi doar prin transfer bancar.

Site-ul Belgrade Summer este făcut după ultima modă a designului, cu indispensabilul în aceste cazuri zâmbet larg de fată cu mapă, în spatele unor romaniţe. Oricât n-ai căuta pe acest site, nu găseşti la a câta ediţie este acest eveniment, aşa cum nu găseşti nimic despre anteriorii participanţi (grupul alumni există pe facebook, dar este închis). Mai mult decât atât, profesorii de la această şcoală de vară sunt încă... în construcţie.

Nu găseşti nici numărul de participanţi. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine, şi-ar fi spus organizatorii trebii acesteia.

Nu aş fi atras atenţia asupra acestei dubioase şcoli de vară dacă grupul de invitaţi de pe facebook nu era atât de mare. Peste 322 000 de oameni sunt în el, mulţi dintre ei moldoveni. Nu ştiu câţi au aplicat sau au de gând să o facă. Dar în cazul în care v-a intrigat anunţul, vă rog să fiţi foarte precauţi!!!

Apropo, tot căutând informaţii despe şcoala asta, am dat de albumul lor pe Picassa. Şi, sincer să fiu, fotografiile m-au convins că s-ar putea să mă înşel. Mai ales că sunt pe acolo şi nişte fotografii cică de la Primărie (nu pot să mă expun; deşi am fost la Belgrad, la primărie n-am intrat).

Şi mai e încă un element ciudat - acest vidiu, în care frumoasa Tijana Grujic, managerul general, vorbeşte la un post de televiziune despre Summer School, iar imaginile în timpul interviului arată... clădiri din Belgrad. Jurnaliştii ăştia n-au reuşit să facă măcar un reportaj video de la eveniment chiar?

În orice caz, toată chestia asta cu Şcoala de Vară de la Belgrad mie îmi pare o scamatorie, în pofida unor fotografii care ar putea să-mi sugereze contrariul. Ceea ce ştiu cu siguranţă este că Tabăra de Vară de Jocuri Intelectuale, care va avea loc la Vadul lui Vodă între 26 iunie - 1 iulie 2009 este una reală. Şi a avut loc de două ori deja :)

Ne vedem la Vad!