Dacă în Moldova ar fi 100 de oameni... (1)

Iată prima parte a unei serii de imagini care prezintă Moldova en raccourci. La baza imaginilor stau rezultatele recensământului din 2004, dar şi statisticile ulterioare ale BNS.

Indiferent de criteriul principal al graficului, m-am străduit să redau cât mai fidel şi distribuirea persoanelor din anumite categorii pe sexe. Se vede bine în graficul vârstelor, unde printre copii e cu un băiat mai mult, în timp ce printre bătrâni femeile sunt de două ori mai numeroase decât bărbaţii. În Moldova se nasc mai mulţi băieţei decât fetiţe, dar speranţa de viaţă a bărbaţilor este mai mică.

De asemenea, veţi observa probabil că în Moldova celor o sută de persoane, femeile căsătorite sunt cu una mai multe decât bărbaţii. Explicaţia este faptul că bărbatul acestei femei în plus este un străin.

Presimt că va trezi nedumeriri imaginea referitoare la migrare. Cu siguranţă avem o părere mult mai negativă despre fenomen. Şi avem dreptate. Problema e că graficele de mai jos se referă la populaţia Moldovei care a mai rămas în ţară. Cele câteva sute de mii de migranţi permanenţi nu sunt luaţi în considerare, pentru că ei nu mai sunt în Moldova. Dar anume acest exod masiv (în două cu reducerea sporului natural şi în trei cu excluderea regiunii transnistrene din calcul) a dus la micşorarea populaţiei de la aproape 4.5 milioane în 1990 până la 3.38 milioane (fără regiunea transnistreană) în 2004. De aceea graficul migraţiei se referă numai la persoanele plecate temporar (lucrători sezonieri sau studenţi), care mai fac încă parte din populaţia ţării noastre.

Am stat un pic pe gânduri atunci când am denumit categoriile "moldoveni" în graficul referitor la naţionalităţi şi "română" în graficul referitor la limbă. M-am bazat în special pe umila mea proprie părere, dar şi pe faptul că marea majoritare dintre respondenţii recensământului din 2004 s-au declarat moldoveni. Pe de altă parte, ca să fiu fidel recensământului, ar fi trebuit să includ în grafic şi doi "români". Am refuzat să fac acest lucru, băgându-i pe cei doi "români" în grupul "moldovenilor", pentru că indiferent cum îşi spun aceşti oameni, să-i pun în două categorii diferite ar însemna să subliniez inutil un clivaj la nivel de sensibilitate.

Aşa cum am remarcat mai sus, graficele nu reflectă situaţia din regiunea transnistreană, deşi veţi observa bineînţeles că în toate imaginile conturul intuitiv al Republicii Moldova cuprinde şi această zonă, pe care ne mai încăpăţânăm să o considerăm a noastră. Vă rog să acceptaţi această convenţionalitate (un fel de compromis cu sovistea) şi să nu o judecaţi prea dur.

Aceste 12 grafice reprezintă prima parte a unui set de imagini dedicate Moldovei, care va continua cu informaţii mai specifice.

A şaptea artă sau a cincea roată?

În copilăria mea cele mai aşteptate zile de vară erau sâmbetele, când ne spălam binişor, îmbrăcam hainele cele mai frumoase şi mergeam la clubul din centrul satului pentru a vedea "Tanţui, tanţui", "Zita i Ghita", "King Kong"sau "Krokodil Dendi". Astăzi aceste case de cultură sunt lăsate de izbelişte sau, în cel mai bun caz, transformate în discoteci. Case de Incultură, nu alta.

În satele bunicilor nu mai poţi merge la un film. Cei mai înstăriţi au antene parabolice. Ceilalţi se mulţumesc cu filmele de pe televizoarele alb-negru, manetele cărora, altădată mânuite cu ploskogubţii sau lingura, au ruginit la poziţia canalului Moldova 1.

Din cele aproape o sută de instalaţii cinematografice aflate în zonele rurale în anul 2001, în 2007 au rămas numai 16. Pe tot parcursul anului 2005 sătenii Moldovei au făcut tocmai trei mii de vizite la cinematograf! Asta în timp ce la oraş, în acelaşi an, la film au mers peste un milion de spectatori.

Din 2006 Biroul Naţional de Statistică nu mai strânge date despre frecventarea sălilor de cinema pe la sate. Pe semne că nu mai are sens.

În schimb la Chişinău sălile de cinema s-au înmulţit şi nu duc lipsă de spectatori. Patria cheltuie 700 mii de dolari pe an numai pe publicitate. Din păcate, nu ştiu exact câţi spectatori au fost anul ăsta sau anul trecut la film, dar dacă este să credem datelor din 2007, cifra de afaceri în domeniul cinematografic trebuie să fie de peste 5 milioane de euro pe an (parcă văd zâmbetul ironic al vreunui contabil de la Patria care citeşte această cifră). Nu ştiu care este sistemul de impozitare în domeniu, dar este foarte clar că ceea ce se întâmplă cu cinematografele la Chişinău n-are absolut nici o legătură cu promovarea celei de-a şaptea arte în mediul rural.

Despre ponderea filmelor în limba de stat versus cele în alte limbi, pardon, în altă limbă, nu mai vorbesc. Să mai spună cineva că minorităţile naţionale sunt discriminate!

Vă las să priviţi graficul şi... ne vedem la film.